Cuprins
- INTRODUCERE
- CAPITOLUL I
- ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ 7
- 1.1. Noţiuni generale despre contractul individual de muncă 7
- 1.1.1. Definiţii ale contractului individual de muncă 7
- 1.1.2. Elementele contractului individual de muncă 8
- 1.1.3. Trăsăturile contractului individual de muncă 9
- 1.2. Condiţii legale pentru încheierea contractului individual de muncă 11
- 1.2.1. Capacitatea juridică a părţilor contractului individual de muncă 12
- 1.2.2. Consimţământul părţilor 25
- 1.2.3. Obiectul şi cauza contractului individual de muncă 26
- 1.2.4. Repartizarea în muncă 27
- 1.2.5. Avizul prealabil 29
- 1.2.6. Condiţiile de studii şi vechime în muncă 30
- 1.2.7. Verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale şi personale ale celui care solicită angajarea 35
- 1.2.8. Informarea persoanei care solicită angajarea 38
- 1.3. Conţinutul contractului individual de muncă 41
- 1.3.1. Partea legală şi partea convenţională ale contractului individual de muncă 42
- 1.3.2. Clauze legale şi ilegale la încheierea contractului individual de muncă 44
- 1.3.2.1. Felul muncii. 44
- 1.3.2.2. Locul muncii. 45
- 1.3.2.3. Salariul de bază lunar 46
- 1.3.2.4. Concediul de odihnă 46
- 1.3.2.5. Clauza de neconcurenţă. 47
- 1.3.2.6. Clauza de confidenţialitate 48
- 1.3.2.7. Clauza de mobilitate 48
- 1.3.2.8. Alte clauze facultative 49
- CAPITOLUL II
- VICIILE DE CONSIMŢĂMÂNT LA ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ 51
- 2.1. Eroarea 51
- 2.2. Dolul 53
- 2.3. Violenţa 55
- 2.4. Leziunea 56
- CONCLUZII
- BIBLIOGRAFIE
Extras din proiect
INTRODUCERE
Oamenii îşi desfăşoară activitatea în societate. Între indivizi se stabilesc diferite relaţii sociale. O parte dintre aceste relaţii sociale respectiv cele mai importante sunt reglementate de către stat, în sensul că nu sunt lăsate la bunul plac al indivizilor fie ei angajatori sau angajaţi ci sunt reglementate prin lege pe baza unor principii. Relaţiile sociale reglementate prin lege atunci când sunt concretizate, materializate devin raporturi juridice adică acele raporturi în care drepturile şi obligaţiile subiecţilor (efecte juridice) sunt stabilite prin norma juridică. Un exemplu edificator poate fi diferenţa dintre logodnă şi căsătorie. În timp ce relaţiile sociale de logodnă nu sunt reglementate de către stat, relaţiile sociale de căsătorie sunt reglementate de către stat, devenind raporturi juridice atunci când căsătoria se încheie, raporturi care presupun naşterea de drepturi şi obligaţii pentru părţi. Din această scurtă prezentare rezultă că raporturile juridice sunt raporturi între indivizi care presupun relaţii sociale concrete reglementate. Nu pot exista raporturi juridice între o persoană şi un obiect.
Legea reglementează relaţii sociale abstracte. Pentru a ne afla în faţa unui raport juridic concret este necesară concretizarea relaţiei sociale printr-o manifestarea de voinţă a unui individ concretizată într-un act sau fapt juridic. Dacă aceasta manifestare este făcută cu intenţia de a produce efecte juridice ne aflăm în faţa unui act juridic. Dacă nu este făcută cu intenţia de a produce efecte juridice ne aflăm în faţa unui fapt juridic.
Pentru unele acte juridice este suficientă manifestarea de voinţă a unei singure persoane (de exemplu testamentul), pentru altele este nevoie să se întâlnească voinţele a două sau mai multe părţi. Această din urmă specie a actelor juridice poartă denumirea de contract. Aşa cum se observă, ceea ce este esenţial în definirea unui contract este întâlnirea voinţelor concordante a două sau mai multe părţi. Astfel contractul sau convenţia, este acordul între două sau mai multe persoane, în scopul de a produce efecte juridice, respectiv naşterea sau stingerea de drepturi sau obligaţii.
Aceste chestiuni de ordin general se aplică şi contractelor individuale de muncă. La origine contractul individual de muncă era un contract de închiriere a forţei de muncă. Datorită inegalităţii de fapt dintre cele două părţi contractante, patron şi angajat, manifestarea de voinţă a angajatului era insignifiantă fiind la cheremul condiţiilor stabilite de cealaltă parte contractantă. Pentru a reechilibra situaţia statul a stabilit o serie de drepturi minime ale angajatului, de la care nu se poate deroga decât pozitiv. În această intervenţie necesară a statului stă raţiunea de a fi a dreptului muncii ca ramură independentă. Fără această intervenţie contractul individual de muncă ar fi continuat să fie un contract de drept civil adică
Fără o reglementare deosebită şi în care voinţa părţilor este mai puţin limitată.
Contractul individual de muncă a fost reglementat distinct pentru prima dată în Legea contractelor de muncă din anul 1929. Ulterior a fost reglementat în Codul muncii din 1950 şi Codul muncii din 1972.
În prezent, contractul individual de muncă este reglementat de Codul muncii 25, de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, şi de Legea 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.
Contractul individual de muncă se prezintă ca un instrument juridic prin care se concretizează drepturile şi obligaţiile a două subiecte de drept, angajator şi salariat, având menirea de a stimula părţile în urmărirea permanentă şi realizarea întocmai a clauzelor stabilite.
Viaţa confirmă că o înţelegere clară intervenită de la început între părţile contractante, cunoaşterea fără niciun echivoc a drepturilor şi obligaţiilor reciproce, respectarea întocmai a dispoziţiilor legale, sunt de natură să evite nemulţumirile ulterioare sau litigiile, cu tot şirul de efecte nedorite pe care acestea le produc.
Importanţa contractului individual de muncă constă în faptul că prin încheierea lui devin aplicabile toate prevederile legale în raportul concret dintre doua subiecte de drept determinate care au consimţit în mod liber, după propria lor voinţă, să stabilească acest raport.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Viciile de Consimtamant la Incheierea Contractului de Munca.doc