Contractele de Muncă

Argument.

Munca, înteleasa ca activitate creatoare de valori materiale sau spirituale este indisolubil legata de viata omului. Munca reprezinta o necesitate sub aspect social ea prezentând un rol important în formarea personalitatii umane.

Munca se poate presta într-o multitudine de forme, care se integreaza potrivit specificului lor, diverselor ramuri de drept.

Din acest motiv ne-am ales spre analiza si cercetare aceasta tema Contractul de munca.

Activitatea desfasurata în vederae realizarii proiectului ma ajutat sa ma formalizez cu terminologia si limbajul juridic, ceea ce îmi va fi de un real folos în viitoarea activitate de tehnician în administratia publica.

Din perspectiva dreptului muncii aceasta se poate presta si în cadrul unor raporturi juridice de munca, categorie din care fac parte raporturile juridice de munca nascute în baza încheierii unui contract individual de munca. Astfel se denota importanta acestui contract, faptul ca raporturile nascute în baza încheierii lui prezinta anumite caracteristici specifice cum sunt:

- persoana care presteaza munca este în toate cazurile o persoana fizica; cealalta parte (unitatea, patronul, angajatorul) poate fi o persoana juridica sau o persoana fizica;

- sub aspectul ambelor sale subiecte raportul juridic de munca are o natura personala; prestarea muncii facându-se doar de catre acea persoana care a încheiat contractul de munca;

- prestarea muncii se face continuu, are un caracter succesiv, de durata;

- salariatul se afla dupa încheierea contractului individual de munca într-un raport de subordonare fata de celalalt subiect în folosul caruia presteaza munca; de aici deriva si obligatia salariatului de a respecta disciplina muncii;

- munca prestata trebuie sa fie renumerata (salariul);

- protectia pe multiplele planuri a persoanei care presteaza munca.

Rezulta deci ca un contract individual de munca se refera strict la o persoana fizica în timp ce Contractul colectiv de munca stabileste cadrul general, adica negocierea colectiva a conditiilor de munca, a conflictelor colective, protectia sociala a angajatilor, deci stabileste conditiile generale în care se va încheia un contract individual de munca.

Cap. I Introducere în legislatia muncii.

Munca este o trasatura esentiala a activitatii umane, omul fiind singura fiinta care depune efort în mod constient în vederea obtinerii unor foloase. În acelasi timp, munca reprezinta o conditie a traiului, deoarece fara a presta munca nu se pot obtine bunurile necesare vietii. De cele mai multe ori, munca depusa reprezinta si o masura a bunastarii indivizilor. Munca constituie pentru economisti factor de productie, o activitate prin care oamenii utilizeaza aptitudinile lor, fizice si intelectuale, în scopul obtinerii de bunuri si beneficii.

Dezvoltarea societatii umane a determinat normativizarea relatiilor de munca. Daca la începutul organizarii societatii umane prestarea muncii se facea în folos propriu, pe parcursul evolutiei structurilor etatice, munca s-a prestat si în folosul altor indivizi. Ulterior, cei care beneficiau de pe urma muncii altora au abuzat de drepturile lor, munca devenind pentru o mare parte a membrilor societatii munca silnica.

Dreptul modern a adus mutatii în sfera dreptului în general, punând si bazele aparitiei dreptului muncii ca stiinta si disciplina juridica. O data cu conturarea drepturilor fundamentale ale omului s-au afirmat idei calauzitoare si pentru dreptul muncii cum ar fi: dreptul la munca, interzicerea muncii zilnice, remuneratie muncii prestate etc. (sfârsitul sec. al XIX-lea).

Trecerea de la feudalism la capitalism si industrializarea la scara larga a proceselor de productie a determinat organizarea muncitorilor în sindicate care sa le apere drepturile legate de relatiile de munca. Miscarile sindicale de la începutul sec. al XX-lea, de multe ori chiar agresive si soldate cu victime, au grabit conturarea dreptului muncii ca o disciplina juridica autonoma.

Cu privire la întelesul notiunii de dreptului muncii, în doctrina s-au formulat mai multe definitii. De exemplu, dreptul muncii este acea ramura a sistemului de drept din tara noastra alcatuit din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile individuale si colective de munca dintre patroni si salariati.

Într-o alta opinie, dreptul muncii reprezinta totalitatea regulilor aplicabile relatiilor individuale si colective care se nasc între angajatori si salariati care muncesc sub autoritatea lor, cu ocazia prestarii muncii în baza unui contract individual de munca, precum si acele reglementari care se suprapun sau conditioneaza relatiile de munca.

Concluzionam ca dreptul muncii este ramura de drept care se ocupa cu studierea normelor juridice ce reglementeaza relatiile care se nasc între salariati si angajatori în legatura cu prestarea muncii.

1.1 Notiuni generale privind legislatia muncii.

Scurt istoric.

Codul muncii prevazut de Legea nr. 53/2003 inaugureaza o noua etapa în evolutia legislatiei muncii din România.

De-a lungul unei perioade mai îndelungate decât un secol, reglementarile din domeniul legislatiei muncii din România au parcurs etape istorice diferite.

În contextul dezvoltarii economice de dupa Marea Unire din 1918 si al crearii Organizatiei Internationale a Muncii în 1919  1929 au intrat în vigoare o serie de acte normative importante precum: Legea reglementarii conflictelor de munca din 1920; Legea sindicatelor profesionale din 1921; Legea repausului duminical din 1925; Legea pentru ocrotirea muncii femeilor si copiilor si durata muncii din 1928; Legea privind organizarea serviciului de inspectie a muncii din 1927.

Prin urmarea aplicarii acestor acte normative, s-au creat conditiile care au permis adoptarea Legii din 1929 asupra contractelor de munca, Legea reglementata tipicului clasic în materia izvoarelor raporturilor juridice de munca si anume: contractul de ucenicie; Contractul individual de munca si Contractul colectiv de munca.

Se poate afirma ca prin continutul sau, aceasta lege a constituit în fond un prim cod al muncii în conditiile economiei de piata.

Primul cod al muncii a fost adoptat insa în 1950 si aceasta excludea, sub orice forma, posibilitatea salariatilor si unitatilor de a negocia colectiv sau individual conditiile de munca.

Al II-lea cod al muncii a intrat în vigoare la 1 martie 1973.

La acel moment al adoptarii sale, concordant cu normele de baza ale drepturilor internationale ale muncii, a reprezentat în pofida componentelor sale propagandistice din partea I, cel mai avansat act normativ în materia raporturilor de munca din rândul fostelor state sociale.

Existau însa, în conceptia Codului scaderi majore de necontestat: reglementarea centralizata a aspectelor referitoare la raporturile de munca; rolul extrem de scazut al contractelor colective de munca, nereglementarea dreptului la greva.

Dupa 1989, parcurgându-se un proces complex si dificil de trecere la economia de piata, asadar la o alta orânduire sociala, Codul muncii a ramas aplicabil, în principal numai cu privire la Contractul individual de munca.

Toate celelalte reglementari, referitoare la Contractul colectiv de munca (CC