Bazele politicii concurenței în România

« Politica în domeniul concurenţei », al şaselea capitol al negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europenă deschise formal pentru România la 15 februarie 2000, a impus exigenţe suplimentare faţă de celelalte capitole cărora li s-au aplicat ca un şablon „Criteriile de la Copenhaga”. Acquis-ul pentru Capitolul 6 constituie “nucleul dur” al Pieţei Interne, acesta fiind singurul capitol la care aplicarea efectivă a acquis-ului trebuie realizată cu mult înainte de data aderării.

Cuvinte cheie: concurenţă, mediu de afaceri concurenţial, creştere economică, dezvoltare legislativă, transpunerea acquis-ului comunitar

Politica în domeniul concurenţei reprezintă – prin cele două componente ale sale: cea cunoscută în limbajul de specialitate ca „anti-trust” şi ajutorul de stat - un barometru al funcţionării pieţei, o componentă de bază a economiei de piaţă funcţionale. Deşi acest capitol nu face o trimitere directă la indicatori macroeconomici, politica promovată se manifestă prin disciplina, comportamentul actorilor economici prezenţi pe piaţă. Succesul politicii în domeniul concurenţei se reflectă în existenţa unei solide culturi a concurenţei exprimată la nivelul operatorilor economici prin respectarea regulilor jocului prevăzute de legislaţia în domeniu.

Pentru a ilustra stadiul atins de România în crearea unui mediu concurenţial care să facă faţă presiunilor pieţei interne în momentul aderării, respectiv aplicării directe a acquis-ului comunitar, vom utiliza ca referinţă criteriile de la Copenhaga, aprecierile Comisiei Europene incluse în Rapoartele privind progresele înregistrate de România în vederea aderării pentru anii 1999-2002, iar pentru a evidenţia paşii pe care România îi mai are de parcurs până în momentul aderării vom utiliza informaţiile furnizate de Harta de parcurs elaborată de Comisia Europeană pentru România (Road Map) şi de Parteneriatul pentru aderare revizuit pentru anul 2003 .

Principiile de bază ale politicii concurenţei în toate ţările candidate, inclusiv în România au fost statuate prin Acordurile Europene de Asociere. Acordul European instituind o Asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte consacră prevederile referitoare la politica concurenţei în Capitolul II – “Concurenţa şi alte prevederi cu caracter economic” precum şi în articole incluse în capitole conexe.

Spre deosebire de cea mai mare parte a acquis-ului comunitar, pentru care Acordul European de Asociere prevede necesitatea de a acţiona în direcţia armonizării graduale a legislaţiei, prevederile referitoare la politica concurenţei reprezintă obligaţii ferme, cu trimiteri explicite la articolele corespunzătoare din Tratatul Uniunii Europene: art. 81 (interzicerea înţelegerilor dintre agenţii economici), art. 82 (interzicerea abuzului de poziţie dominantă) şi art. 87 (interzicerea ajutoarelor de stat).

Prin Acordul European, România îşi asumă ca angajamente :

- “să ajusteze progresiv orice monopol de stat cu caracter comercial astfel încât să se asigure că, până la sfârşitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a acordului, nu va mai exista nici o discriminare între cetăţenii României şi ai statelor membre, referitoare la condiţiile în care mărfurile se achiziţionează şi se comercializează” (art.33).

- să interzică orice acord între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate între întreprinderi având ca obiect sau efect prevenirea, restricţionarea sau distorsionarea concurenţei (art. 64 (1) (i));

- să interzică abuzul din partea uneia sau mai multor întreprinderi de a avea o poziţie dominantă, pe teritoriul României sau al Comunităţii, în ansamblu, sau pe o parte substanţială a acestuia (art. 64(1)(ii));

- să interzică orice ajutor public care distorsionează concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producţiei unor anumite mărfuri”(art. 64(1)(iii));

- să aplice “în privinţa întreprinderilor publice şi a întreprinderilor cărora le-au fost acordate drepturi speciale sau exclusive, începând cu cel de-al treilea an de la data intrării în vigoare a acordului, principiile Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene, îndeosebi art. 90 şi principiile Documentului final din aprilie 1990 al reuniunii de la Bonn a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (în special prevederile referitoare la libertatea de decizie a antreprenorilor)” (art.66), adică să se asigure că aceste întreprinderi funcţionează fără să distorsioneze concurenţa şi că nu se introduc discriminări între operatorii români şi cei comunitari.

Politica comunitară a concurenţei are o relevanţă directă pentru statele candidate încă înainte de aderarea lor şi independent de producerea acestui eveniment, obligaţiile asumate în acest domeniu având dublu caracter de noutate: se referă la instrumente necunoscute economiilor cu planificare centralizată si reprezintă primele angajamente contractuale internaţionale ale ţărilor asociate .

Astfel, pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din art. 64 s-a avut în vedere elaborarea unor reguli şi criterii compatibile cu dispoziţiile similare ale Tratatului de constituire a Comunităţii Europene, crearea unui cadru legislativ corespunzător şi a cadrului instituţional de aplicare .

În România, neexistând o legislaţie specifică înainte de 1989, preluarea acquis-ului comunitar în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat a început odată cu elaborarea legilor cadru:

-Legea concurenţei nr. 21/1996 (MO nr. 88/30.04.1996) care a intrat în vigoare la 1.02.1997

-Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat (MO nr. 370/3.08.1999) care a intrat în vigoare la 1.01.2000 şi a continuat prin elaborarea legislaţiei secundare.

Deşi este adevarat că la nivelul pieţelor alocarea resurselor se realizează în mod normal mult mai bine decât o pot face organismele de reglementare publică, condiţii de disciplină a pieţei nu pot fi stabilite automat, rolul autorităţii de concurenţă fiind acela de a asigura că pieţele rămân competitive.