Criză pe BVB

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2779
Mărime: 391.68KB (arhivat)
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Mihnea Vasile

Extras din proiect

Considerată un simbol al economiei de piaţă libere, bursa reprezintă o instituţie cu putere de autoreglare ce realizează schimburi de mărfuri şi valori la preţuri stabilite prin confruntarea directă a cererii cu oferta. De-a lungul timpului, publicul a manifestat un interes deosebit faţă de bursă, aceasta fiind prilejul unei îmbogăţiri rapide cu investiţii modeste. Bursa este, totodată, un barometru, ce înregistrează în timp real starea în care se află sistemul economic al unui stat şi nu numai. Practic, dacă ceva merge rău în economie, se vede la bursă.

BVB a inregistrat cresteri foarte mari in 2007, atingand chiar maxime istorice la nivelul indiciilor, dar in ciuda acestui fapt putem spune ca efectele crizei pe piata de capital din Romania au fost vizibile chiar de la sfarsitul anului 2007.

Spre deosebire de toate celelalte piete din Romania piata de capital a fost prima care a marcat inceputul crizei financiare chiar in debutul anului 2008. Acest lucru este si normal de altfel, deoarece BVB este corelata cu cele mai importante piete de capital din intreaga lume. Chiar daca societatile listate la BVB nu au intampinat greutati in actvitatea lor decat la sfarsitul anului 2008, activele lor au inceput sa sufere scaderi foarte accentuate mult mai repede prevestind criza.

Una dintre cele mai plauzibile explicatii ale acestei scaderi timpurii este faptul ca la BVB investitiorii straini joaca un rol foarte important, deoarece cresterile spectaculoase pana in 2007 le-au adus castiguri consideraile. Astfel inceputul lui 2008 este prost pe pietele externe si investitorii au inceput sa isi retraga capitalul care inca era in mare profit in Romania si sa incerce sa isi acopere pierderile de pe pietele autohtone.

Normal ca aceasta vanzare masiva in piata a dus la corectii foarte mari, spatamani intregi de scaderi. Indicele BET a pierdut 3,2%, iar SIF-urile au scazut in medie cu 5,6% in primele trei sedinte de tranzactionare din 2008. Titlurile companiilor din sectorul financiar au fost cele mai lovite de corectiile de inceput de an. Actiunile SIF Moldova (SIF2) au pierdut 7,2% fata de sfarsitul anului trecut, urmate de titlurile BRD si SIF Muntenia (SIF4), cu scaderi de cate 7,1%.

Printre actiunile care au rezistat mai bine corectiei se numara titlurile petroliere: Petrom (SNP), care a castigat 1,6% de la inceputul anului, si Rompetrol Rafinare (RRC) cu o scadere de 2,7%.

Cele doua companii sunt favorizate de cresterea pretului petrolului. De asemenea, actiunile Bancii Transilvania (TLV) au pierdut doar 1,1%.

Scaderea generalizata a actiunilor si indicilor romanesti nu a avut cauze locale. Desi

incertitudinea politica si economica s-a accentuat in ultima parte a anului, 2008 a fost un

an bun pentru emitentii romani (cel putin in primele trei trimestre), acestia raportand

rezultate financiare bune pe fondul unor valori record ale cresterii PIB si volumului

investitiilor externe directe in Romania. BVB a fost afectata, insa, de criza pietelor

financiare internationale, pe masura ce investitorii institutionali straini au vandut masiv la

BVB sau au oprit cumpararile, ca parte a strategiei de limitare a expunerii pe actiuni

si/sau pe piete emergente.

Evolutia valorilor la BVB

Aceste tendinte au fost urmate si amplificate de investitorii locali, in cea mai mare parte

cu profil de speculatori, care au contribuit la cresterea volatilitatii.

Daca in fiecare an al perioadei 2002-2007 investitorii nerezidenti au fost cumparatori neti

de actiuni la BVB, in 2008 situatia s-a schimbat, iar valoarea vanzarilor de actiuni ale

nerezidentilor a depasit cumpararile. Cumpararile de actiuni ale investitorilor nerezidenti

au reprezentat numai 29% din total in 2008 (mai putin conturi agregate), fata de 41% in

2007, 30% in 2006 si 28% in 2005, in timp ce vanzarile investitorilor nerezidenti au

reprezentat 31% din total in 2008 (mai putin conturi agregate), fata de 35% in 2007, 24%

in 2006 si 22% in 2005. Acest lucru a avut, cum am spus si mai sus, efecte devastatoare in 2008.

Indicele oficial al bursei, BET, calculat pe baza variatiei de pret a celor mai importante

zece actiuni listate pe piata reglementata, a pierdut 70,47% din valoare in 2008. Dupa o scadere abrupta de aproximativ 25% in ianuarie si prima parte a lunii februarie,

indicele a evoluat relativ stabil pana in luna mai (incercand si o usoara crestere in ultima

parte a acestui interval). O asemenea evolutie, relativ similara cu cea inregistrata in anii

precedenti, a produs confuzie in randul investitorilor, iar o buna parte a acestora au

considerat ca evolutiile internationale nu vor afecta piata de capital locala intr-o masura

foarte mare.

O asemenea ipoteza a fost infirmata cand, in intervalul iunie – iulie, indicele a pierdut

30% din valoare. Desi ulterior actiunile au inregistrat o usoara revenire (+17% pentru BET), scaderea de la jumatatea anului a reprezentat un semnal serios de alarma.

Acesta a fost confirmat ulterior, cand actiunile au scazut in continuu in perioada august –

octombrie, iar indicele BET a pierdut 40% din valoare. Minimul anului a fost atins pe 27

octombrie, cand indicele a inregistrat o valoare de 2.596,30 puncte – valoare ce nu a

mai fost vazuta de investitori din februarie 2004. Bursa de Valori Bucuresti a suspendat

complet tranzactionarea actiunilor datorita scaderilor foarte mari in patru zile ale lunii

octombrie, luna in care indicele BET a inregistrat a doua cea mai mare scadere din

istoria sa : -32,7% (cea mai mare scadere lunara a fost inregistrata in august 1998 : -

35,63%).

Preview document

Criză pe BVB - Pagina 1
Criză pe BVB - Pagina 2
Criză pe BVB - Pagina 3
Criză pe BVB - Pagina 4
Criză pe BVB - Pagina 5
Criză pe BVB - Pagina 6
Criză pe BVB - Pagina 7
Criză pe BVB - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Criza pe BVB.doc

Alții au mai descărcat și

Libera circulație a mărfurilor

Libera circulatie a marfurilor se aplica tuturor produselor originare din statele membre si tuturor produselor din terte tari cu drept de libera...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Bursa de Valori București

Introducere Tema abordată a fost aleasă deoarece constituie un subiect de actualitate şi de interes în contextul dezvoltării continue şi al...

Bursa de Valori București - prezent și perspective

CAPITOLUL I. PIAŢA DE CAPITAL. DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1. Piaţa de capital. Definire şi scurtă caracterizare Piaţa de capital reprezintă...

Evoluția pieței de capital în perioadele de criză din România

Scurt istoric Piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod liber cererea si oferta de active...

Tendințe Actuale în Evoluția Piețelor de Capital în Țarile Dezvoltate

Cap. I.Rolul pieţelor de capital în economie 1.1.Pieţele de capital – instiţutii fundamentale în economia de piaţa ’’Piaţa – afirma economistul...

Monedă și credit

1. Tranzitia la economia de piatÎ A trecut mai bine de un deceniu si jumÎtate de tranzitie postcomunistÎ. Starea tranzitiei obligÎ la o analizÎ...

Piața capitalului în România - bursa de valori

I. Introducere Piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod liber cererea si oferta de active...

Impactul cotării la Bursa de Valori asupra rezultatelor financiare ale SC Mechel Târgoviște SA

Piaţa de capital din România a început să funcţioneze de curând după o lungă perioadă de interdicţie, ca parte a unei arii extinse de pieţe...

Alternative de învestii în România

Romania Introducere România are nevoie de o alternativă la tipologia de finanţare de până în 2008 care a indus variaţii mari în fluxurile de...

Ai nevoie de altceva?