Economie europeană - Franța

Drapel

Stemă

Libertate, egalitate, fraternitate

(Liberté, egalité, fraternité)

Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului

1. Introducere

Republica Franceză este cea mai mare ţară situată în Europa de Vest, având două faţade maritime (Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană). De asemenea deţine şi numeroase insule şi teritorii situate în alte părţi ale planetei.

În condiţiile în care Biserica Catolică, a avut influenţe semnificative mult timp, Franţa a avut un rol decisiv în istoria lumii, impunându-şi cultura şi valorile sale democratice prin colonizările efectuate în America, Asia, Oceania şi în special în Africa, precum şi prin rolul său de pionierat în integrarea europeană.

Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei euro şi a Spaţiului Schengen. Mai face parte din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi G8. Mai mult, Franţa este şi membră fondatoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi este unul din cei cinci membri ai Consiliului de securitate ONU.

1. Date generale

Suprafaţa 543.945 km2

Populaţia 65.031.022 locuitori

Populaţia previzionată pentru 2050 71.000.000 locuitori

Densitatea populaţiei 118,8 loc./km2

Capitala Paris

Limba oficială Franceza

Forma de guvernământ Republică semiprezidenţială

Parlamentul Bicameral

Organizarea administrativă Regiuni

Structura etnică 93,6% francezi, restul: alte naţii, evrei, portughezi, spanioli, tunisieni, sârbi, turci, senegalezi şi marocani

Moneda euro

Anul aderării 1957-ţară fondatoare

Ziua naţională 14 iulie-căderea Bastiliei – în Revoluţia franceză

2. Franţa – stat fondator al Uniunii Europene

În data de 9 mai 1950, ministrul afacerilor externe, Robert Schuman, propune, ca Franţa şi Germania să îşi gestioneze în comun industriile cărbunelui şi oţelului, sub autoritatea unei noi instituţii care să rămână deschisă şi altor state europene. Data de 9 mai consfinţeşte practic naşterea Uniunii Europene, această dată a fost aleasă pentru a sărbători Ziua Europei. Apoi la date de 18 aprilie 1951 cele şase state: Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos, semnează la Paris Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Acesta intră în vigoare la data de 23 iulie 1952, pentru o perioadă de 50 de ani.

La data de 1-2 iunie 1955 în cadrul întrunirii de la Messina, miniştrii de externe ai statelor membre CECO decid extinderea procesului de integrare europeană către întreaga economie. Iar la data de 25 martie 1957 Cele şase state semnează la Roma Tratatele de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom). Acestea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1958.

Ulterior la data de 4 ianuarie 1960 la îndemnul Marii Britanii, Convenţia de la Stockholm instituie Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), cuprinzând o serie de ţări europene care nu fac parte din CEE. Apoi la data de 8 aprilie 1965 are loc semnarea Tratatului de fuziune a organelor executive ale celor trei Comunităţi (CEC, CEE şi Euratom), prin care se instituie un Consiliu unic şi o Comisie unică. Acesta intră în vigoare la data de 1 iulie 1967.

La data de 29 ianuarie 1966 în cadrul „compromisului de la Luxemburg”, ca urmare a unei crize politice, Franţa acceptă să participe din nou la reuniunile Consiliului, în schimbul unui acord conform căruia majoritatea calificată este permisă doar dacă nu sunt puse în joc interesele majore ale statelor membre. Doi ani mai târziu la data de 1 iulie are loc desfiinţarea taxelor vamale pentru bunurile industriale, între statele membre.

Mai târziu, în 2005, se înregistra o majoritate de voturi negative din partea Franţei ca rezultat al referendumului asupra Constituţiei, urmat la scurt timp şi de votul negativ al Ţărilor Jos.

La Bruxelles se semnează tratatele de aderare între statele Comunităţilor Europene şi Danemarca, Irlanda, Norvegia şi Marea Britania. Ulterior au aderat pe rând următoarele state: Grecia (devine membru al CEE în 1981), Spania şi Portugalia (1986), Austria, Finlanda şi Suedia (devin membre ale UE în anul 1995), Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia (aderă la Uniunea Europeană în anul 2004), România şi Bulgaria (2007).

3. Indicatorii structurali definiţi prin

Strategia Lisabona