Emisiunea și Evaluarea Obligațiunilor

Obligaţiunile sunt instrumente de credit pe termen mediu şi lung emise de societăţile comerciale, organe ale administraţiei publice centrale sau locale, instituţii şi organisme naţionale, internaţionale, în scopul obţinerii de fonduri băneşti.

Obligaţiunile certifică deţinătorului dreptul de a încasa o dobândă şi de a recupera suma investită dintr-o dată la scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă a împrumutului. Obligaţiunile sunt titluri de creanţă negociabile. Obligaţiunea este o modalitate de plasament a capitalurilor disponibile care permite obţinerea unor venituri viitoare, a căror mărime depinde de nivelul ratei dobânzii şi de durata de viaţă a obligaţiunii.

Emitenţi ai obligaţiunilor sunt statul şi autorităţile publice locale, precum şi societăţile comerciale care îşi procură pe această cale resurse împrumutate renunţând la creditul tradiţional sau complementar cu acesta.

Clasificarea obligaţiunilor

După modul de identificare a deţinătorului, obligaţiunile pot fi:

- la purtător, caz în care drepturile revin posesorului;

- nominative, având specificat numele posesorului. Dacă sunt emise în formă materializată, ele se reprezintă sub forma unui certificat nominativ, iar în caz contrar, numele posesorului este doar evidenţiat prin înregistrare în cont.

După forma în care sunt emise, obligaţiunile pot fi:

- materializate, emise pe suport de hârtie;

- dematerializate, emise prin înscrierea în cont, pe suport magnetic.

După tipul de venit pe care îl generează, obligaţiunile se grupează în:

- obligaţiuni cu dobândă, care sunt emise la valoarea nominală, valoarea care, de regulă, se rambursează la scadenţă şi generează venituri din dobânzi care se plătesc în conformitate cu condiţiile emisiunii;

- obligaţiuni cu, cupon zero, denumite şi obligaţiuni cu discount, ce sunt emise la un preţ de emisiune mai mic decât valoarea nominală care este plătită la scadenţă. Câştigul investitorului este reprezentat de diferenţa dintre preţul de cumpărare plătit de deţinător şi preţul de răscumpărare la scadenţă.

Prin prisma gradului de protecţie al investitorilor, se deosebesc:

- obligaţiuni garantate de anumite active. Deţinătorii lor pot beneficia de un înalt nivel de protecţie.

- obligaţiuni negarantate, ce reprezintă împrumuturi pe termen lung şi sunt emise de către societăţi fără nici o garanţie specifică.

Emisiunea lor se bazează pe încrederea de care se bucură societatea emitentă. Nu sunt garantate cu activele societăţii.

În practica internaţională, piaţa obligaţiunilor s-a diversificat foarte mult, utilizându-se alături de obligaţiunile clasice şi alte tipuri de obligaţiuni:

- obligaţiuni cu bonuri de subscriere, care combină o obligaţiune clasică simplă cu un drept negociabil. Acest drept negociabil permite să se achiziţioneze ulterior, la un preţ fixat dinainte, acţiuni ale societăţii emitente;

- obligaţiuni de participaţie, în cadrul cărora rata dobânzii şi preţul de rambursare sunt fixate la un nivel minim în momentul emisiunii, dar acestea pot fi majorate în conformitate cu rezultatele financiare obţinute de debitor. Deţinătorul obligaţiunii este protejat împotriva pierderii prin garantarea unui câştig minim;

- obligaţiuni convertibile în acţiuni. Deţinătorul obligaţiunii are dreptul ca, în cadrul unui termen fixat prin contractul de emisiune (2-4 luni), să-şi exprime opţiunea de convertire a titlurilor în acţiuni. Această opţiune se materializează atunci când veniturile din dividende depăşesc dobânzile atribuite. Obligaţiunile convertibile comportă două tipuri de rată a dobânzii:

- o rată variabilă pe perioada ce se scurge din momentul emiterii obligaţiunii şi data începerii dreptului de convertire, rată la stabilirea căreia se ţine seama de faptul că deţinătorul are acest avantaj, fiind mai mică decât cea a pieţei;

- o rată egală cu dobânda pieţei, practicată la obligaţiunile ce nu vor fi convertite în perioada de opţiune şi care, la expirarea acestei perioade, devin obligaţiuni clasice sau ordinare;

- obligaţiuni indexate. Emitentul îşi asumă obligaţia de a actualiza valoarea acestor titluri în funcţie de un indice, de comun acord cu investitorul.

- obligaţiuni cu dobândă variabilă. Renunţându-se la fixarea ratei dobânzii, emitentul se obligă să modifice rata dobânzii pe durata de viaţă a obligaţiunii, pentru a asigura o fructificare în conformitate cu condiţiile pieţei;

- obligaţiuni speciale cu, cupon ce poate fi reinvestit. Acestea permit deţinătorului să aleagă între a primi cupon de dobândă în numerar şi a primi obligaţiuni identice cu cele iniţiale