Motivarea

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 28 în total
Cuvinte : 10644
Mărime: 101.23KB (arhivat)
Publicat de: Florea Nicoară
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

Actualitatea temei cercetate. În centrul tuturor afacerilor stă omul. Toate celelalte resurse, terenuri, clădiri, mecanisme, utilaje sau bani sunt doar de importanţă secundară. Fără oameni nu se pot face afaceri. Afacerile nu au alt scop decît să servească oamenii.

Întreprinderile de azi au înţeles că valoarea cea mai însemnată a capitalului pe care îl vor avea de gestionat în deceniul următor o reprezintă sursele umane, se vor număra printre cîştigătorii competiţiei economice de pe piaţă. Aceste companii nu numai că vor adopta strategii de succes, dar mai ales vor contribui la creşterea satisfacţiei angajaţilor şi la dezvoltarea lor profesională şi personală.

În lucrare sunt tratate o serie de probleme deosebit de importante, de maximă actualitate, foarte vaste şi cu multe implicaţii, abordări şi teorii. Dată fiind importanţa factorului uman, tema respectivă a preocupat mulţi oameni de ştiinţă care au încercat să explice şi să cerceteze comportamentul uman şi factorii motivării. În prezent, se consideră că acest domeniu nu a fost exploatat cu desăvîrşire, se crtitică teoriile vechi, se elaborează altele noi actuale în condiţiile societăţii care este în permanentă mişcare.

De ce anume această temă? – considerăm că unui viitor manager, aprofundarea cunoştinţelor în domeniul managementului iar fi foarte benevenită. Această că pentru responsabilitatea managerului nu este numai de a da slujbe oamenilor, de a-i îndruma cum să lucreze şi de a le înregistra performanţele dar pe lîngă toate să facă o investiţie: să dea oamenilor putere ca ei să acţioneze eficient şi eficace.

La început de cale ne-am propus că în primul rînd să cunoaştem mai multe despre ce ne-am propus să scrim, să analizăm puncte de vedere cît mai diverse şi cît mai înaintate. Studiul efectuat ne-ar permite facilitarea înţelegerii la un nivel cît mai superior al problematicii respective, satisfacerea nevoii de informare în domeniul relaţiilor umane.

Scopul şi sarcina spre care tindem să le realizăm în această lucrare, este de a explica rolul major pe care îl are motivarea în viaţa activităţii umane deoarece anume ea reprezintă acea forţă ce dirijează comportamentul uman. Este concentrată informaţia ce ar putea crea o imagine asupra motivării avînd la bază scopul de a reprezenta importanţa motivării şi stimulării echipei manageriale la întreprindere.

Ca puncte de referinţă sunt utilizate metodele de cercetare privind comportamentul uman axate pe teoriile lui A. Maslow, C. Alderfer, V. Vroom, F. Herzberg, D. McClelland, Porter şi Lower, J.S. Adams. În ce priveşte sursele de informare şi îndrumare, folosite de realizarea lucrării, au fost cărţile autorilor Radu Stanciu, Robert Heller, Raru Emilian etc.

Lucrarea este structurată în două capitole. Primul capiol „Motivarea – factor determinant în explicarea comportamentului uman” este dedicat abordărilor teoretice ale motivaţiei, îşi propune să prezinte cîteva generalităţi şi noţiuni despre motivare, factorii şi rolul acesteia în cadrul sistemului de conducere. De asemenea sunt prezentate cele mai importante teorii motivaţionale şi implicaţiile acestora asupra comportamentului uman. Acestea prezintă modul în care a evoluat priorităţile umane şi fiecare dintre ele se specifică epocii în care a apărut.

În capitolul II „Strategii de motivare şi modalităţi de recompensare a echipei manageriale” este cercetată tematica managerială. De asemenea lucrarea examinează unele strategii motivaţionale şi posibilitatea abordării lor în contextul întreprinderii producătoare. Urmează prezentarea formelor de salarizare şi în general conceptul de recompensă ca factor primordial de motivare a angajaţilor. Lucrarea la fel prezintă un studiu de caz al sistemului motivaţional în cadrul întreprinderii ÎI „Moraru Valeriu”. Este o încercare de a utiliza în practică aspectele teoretice studiate şi referinţele bibliografice, analiza şi observarea funcţionării sistemului respectiv în realitate.

Informaţia necesară pentru elaborarea acestei lucrări a fost colectată din mai multe surse informaţionale: cărţi, publicaţii ştiinţifice, ziare, reviste, internet. Cele din urmă avantajul că sunt mai multe actuale, prezintăo informaţie succintă, dar totuşi în pas cu realitatea ce ne înconjoară.

Preview document

Motivarea - Pagina 1
Motivarea - Pagina 2
Motivarea - Pagina 3
Motivarea - Pagina 4
Motivarea - Pagina 5
Motivarea - Pagina 6
Motivarea - Pagina 7
Motivarea - Pagina 8
Motivarea - Pagina 9
Motivarea - Pagina 10
Motivarea - Pagina 11
Motivarea - Pagina 12
Motivarea - Pagina 13
Motivarea - Pagina 14
Motivarea - Pagina 15
Motivarea - Pagina 16
Motivarea - Pagina 17
Motivarea - Pagina 18
Motivarea - Pagina 19
Motivarea - Pagina 20
Motivarea - Pagina 21
Motivarea - Pagina 22
Motivarea - Pagina 23
Motivarea - Pagina 24
Motivarea - Pagina 25
Motivarea - Pagina 26
Motivarea - Pagina 27
Motivarea - Pagina 28

Conținut arhivă zip

  • Motivarea.doc

Te-ar putea interesa și

Motivarea personalului în management - provocări și soluții

INTRODUCERE “Tot mai mulți manageri acordă o atenție specială factorului uman concepția modernă fiind că angajații sunt însăși organizația în...

Căi de creștere a motivației și satisfacției angajaților într-o organizație

Introducere Societatea din zilele noastre se confruntă cu schimbări ce succed cu o mare rapiditate și în care, pentru lumea afacerilor,...

Căi de creștere a motivației angajaților în cadrul companiei SC Boromir SA

Motivarea personalului a înregistrat în ultima vreme o importanță foarte mare deoarece resursa umană a căpătat valențe tot mai însemnate. Practic...

Echipa Proiectului - Constituire și Motivare

INTRODUCERE Am ales tema de licența “Echipa proiectului – constituire şi motivare” deoarece doresc să urmez în viitorul apropiat o carieră în...

Motivarea la întreprinderile autohtone

INTRODUCERE Actualitatea temei de cercetare. Organizațiile moderne sunt caracterizate de schimbări ireversibile, de priorități adesea...

Studiu privind rolul comunicării în motivarea angajaților

Introducere “Nimic nu este mai greu în lume decât a înţelege pe altul, şi iarăşi, fără a-l înţelege, este peste putinţă să-l convingi. “ Titu...

Studiu privind motivarea în muncă a angajaților Orange România

Studiu privind evaluarea motivaţiei în muncă a salariatilor cu ajutorul metodelor directe la ....... Evaluarea motivaţiei în muncă trebuie să...

Obiective Manageriale Privind Motivarea Resurselor Umane

INTRODUCERE Conducerea: arta de a determina pe altul sa faca ce doresti tu, dar din proprie initiativa. Dwight D. Eisenhover  Nici o...

Ai nevoie de altceva?