Parteneriatul Energetic dintre Uniunea Europeană și Rusia

În ultimele decenii, energia a devenit un element esenţial la nivelul politicii internaţionale, atât pentru statele care deţin importante resurse energetice, cât şi pentru statele care încheie acorduri şi parteneriate cu respectivele ţări, în vederea alimentării cu energie. Dacă pe parcursul întregii istorii, puterea imperiilor era determinată de forţa militară a acestora, începând cu secolul al XIX-lea, începe să se reducă această dimensiune şi să se afirme altă dimensiune: cea economică. Apoi, în secolul al XX-lea, apare un alt factor important în afirmarea marilor puteri pe plan mondial: energia. Sporul demografic, revoluţia tehnico-ştiinţifică, boom-ul economic cunoscut de SUA, Europa de Vest, dezvoltarea rapidă a Chinei şi Indiei a ridicat, pentru prima dată serios, problema suficienţei resurselor energetice, pe care se bazează orice economie de pe glob. La începutul noului mileniu, intervenţiile militare şi economice majore nu mai au ca scop principal acapararea de noi teritorii, ci mai degrabă, asigurarea de resurse pe termen lung. Competiţia globală pentru asigurarea necesarului de resurse energetice devine tot mai acerbă, în condiţiile în care unele dintre zăcămintele de hidrocarburi sunt pe terminate, iar cele mai importante se află în zone instabile politic. Gazul natural din Marea Nordului a fost deja exploatat dincolo de nivelul maxim, ceea ce va lăsa o parte din ţările Uniunii Europene dependente de importuri, în special din Rusia. Preţul petrolului a atins recent cote istorice. Afirmaţia că, resursele energetice reprezintă astăzi un resort important în cadrul politicii internaţionale, nu este deloc exagerată.

Luând în considerare acest nou aspect al politicii şi relaţiilor internaţionale, în lucrarea „Parteneriatul energetic dintre Uniunea Europeană şi Rusia” am prezentat statutul Uniunii Europene şi al Rusiei în problema energiei, dar şi evoluţia relaţiilor dintre aceşti doi mari actori de pe scena internaţională, mai ales în contextul crizei energetice actuale.

Uniunea Europeană şi Rusia în contextul internaţional contemporan

Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre şi numără aproape 500 de milioane de locuitori, începând cu ianuarie 2007 La baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional. Aşa s-a ajuns la politicile comune tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de către instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. Politicile comune răspund şi unui prin¬cipiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii.

Printre cele mai importante preocupări ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, care a precedat şi a pregătit terenul pentru înfiinţarea ulterioară a Comunităţii Europene şi, mai apoi a Uniunii Europene, se numără siguranţa aprovizionării cu energie. Odată cu crearea Comunităţii Europene, prin Tratatul de la Roma, a fost organizată şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) Toate acestea demonstrează importanţa pe care o are energia la nivelul Uniunii Europene.

În domeniul energiei, cele mai importante obiective sunt:

- Siguranţa alimentării cu energie în condiţii de competitivitate, resurse sigure şi diverse. Siguranţa priveşte atât importurile de energie şi materii prime, cât şi livrările către consumatori. În perspectivă globală, creşterea populaţiei duce la creşterea necesităţilor vitale de energie.

- Sisteme de energie competitive, în condiţiile liberalizării preţurilor, diver¬sificării surselor de alimentare către consumatori şi protecţiei mediului. Sistemele energetice trebuie să sprijine o economie competitivă şi, în acelaşi timp, să fie competitive în interiorul lor.

- Protecţia mediului, referitor la reducerea ploilor acide şi a emisiilor gazelor cu efect de seră, prin introducerea celor mai performante tehno¬logii. O primă acţiune s-a convenit la Summitul de la Kyoto, privind reducerea cu 8% a emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă.

Politica energetică a UE a fost stabilită iniţial prin Cartea Albă a Comisiei Europene din anul 1995, „Politica energetică pentru Uniunea Europeană”, apoi în 2002 a fost completată de Cartea Verde „Către o strategie Europeană pentru siguranţa aprovizionării cu energie”, iar un an mai târziu Comisia Europeană a elaborat Comunicarea „Infrastructura Energetică şi siguranţa aprovizionării” , în care se sublinia necesitatea ca politica energetică să respecte aceleaşi reguli ale economiei de piaţă, ca şi celelalte sectoare.