Politica monetară - instrumente, ținte, obiective

Politica monetara se defineste ca un ansamblu de actiuni exercitate de autoritatile monetare (banca centrala si trezoreria) asupra masei monetare si asupra activelor financiare, in vederea orientarii economiei pe termen scurt sau mediu. Politica monetara se constituie intr-un ansamblu de reguli impus bancilor si institutiilor financiare de catre banca centrala a unei tari, pentru a atinge obiectivele generale ale acelei tari: stabilitate, restructurare, expansiune, deschiderea economiei nationale catre exterior.

Pe plan intern, politica monetara are ca scop asigurarea stabilitatii preturilor, deplina ocupare a fortei de munca si expansiunea economica, aceste lucruri realizandu-se prin reglarea cererii de moneda. Pe plan extern, politica monetara urmareste incurajarea intrarilor si iesirilor de capitaluri pentru a echilibra balanta de plati, dar si gasirea modalitatilor de a suporta presiunile valutare din exterior atunci cand miscarile de capital se deruleaza speculativ.

Banca centrala utilizeaza in principal trei instrumente de politica monetara pentru a manipula oferta de moneda si rata dobanzii: operatiunile de open-market ce influenteaza nivelul rezervelor si baza monetara, modificarile in imprumuturile prin scontare ce afecteaza baza monetara, si modificarile in rezervele obligatorii ce influenteaza multiplicatorul monetar.

Operatiunile de open-market

Operatiunile de open-market sunt cele mai importante instrumente de politica monetara, deoarece influenteaza direct rata dobanzii de politica monetara si baza monetara, principala sursa a fluctuatiei ofertei de moneda. Achizitiile open-market maresc nivelul rezervelor si a bazei monetare, prin urmare oferta de moneda creste, iar ratele de dobanda pe termen scurt scad. In schimb, vanzarile open-market scad rezervele si baza monetara, astfel diminuand oferta de bani si majorand ratele dobanzii pe termen scurt.

Exista patru tipuri de operatiuni de open-market executate de Eurosistem: operatiuni de refinantare de baza, operatiuni de refinantare pe termen lung, operatiuni de reglaj fin si operatiuni structurale.

Operatiunile de refinantare de baza

Sunt cele mai importante operatiuni de open-market, prin intermediul lor exercitandu-se controlul asupra nivelului dobanzilor si asupra nivelului lichiditatii in piata, avand si rolul de semnalare a evolutiei politicii monetare.

Operatiunile principale de refinantare se caracterizeaza prin faptul ca sunt operatiuni care aduc lichiditati in sistem, sunt efectuate in fiecare saptamana, avand, in general,o maturitate de o saptamana, sunt executate descentralizat de bancile centrale pe baza de oferte standard, in general la o rata a dobanzii fixa.

Operatiunile de refinantare pe termen lung

Aceste operatiuni ocupa o mica parte din volumul total al refinantarilor, oferind o refinantare suplimentara pe termen mai lung sectorului financiar. Sunt operatiuni care genereaza lichiditati si sunt executate descentralizat, se desfasoara prin oferte standard la o rata a dobanzii in principal variabila (rata fixa fiind utilizata doar in situatii exceptionale). Au o maturitate de 3 luni si se executa regulat, lunar.

Operatiunile de reglaj fin

Aceste operatiuni au ca scop controlul lichiditatii pe piata si a ratei dobanzii, pentru a atenua efectele fluctuatiilor neasteptate din piata asupra ratei dobanzii. Acestea pot genera sau absorbi lichiditate, frecventa lor nu este standardizata, se desfasoara pe baza de oferte rapide intr-o maniera descentralizata de bancile centrale si nu exista standarde in ceea ce priveste maturitatea.

Operatiunile structurale

Sunt tranzactii reversibile si se desfasoara in scopul de a ajusta pozitia structurala a Eurosistemului fata de sectorul financiar. Sunt de doua feluri, tranzactii directe ce vizeza acele operatiuni prin care se cumpara sau se vand active selectate direct pe piata pentru a injecta sau retrage lichiditate in sistem si operatiuni de emitere a certificatelor de depozite. BCE emite titluri de valoare pentru a ajusta pozitia structurala a Eurosistemului fata de sectorul financiar, pentru a absorbi lichiditati de pe piata. Titlurile constituie o obligatie de indatorare a BCE fata de detinatorul acestora. Nu exista restrictii in ceea ce priveste transferabilitatea lor. Emiterea se face la un pret sub valoarea nominala si sunt vandute la maturitate la valoarea nominala, diferenta reprezentand dobanda. Se emit fie cu regularitate, fie nu, prin oferta standard si descentralizat, avand o maturitate de mai putin de 12 luni