Rolul Băncii Naționale a Moldovei în asigurarea stabilității financiare

Stabilitatea sistemului bancar

Banca este o institute financiară autorizată de banca centrală, care activează cu mijloacele băneşti proprii şi atrase de la persoane fizice şi juridice sub formă de depozite şi plăţi, acordă credite din contul acestor mijloace, emite instrumente de plată, face investiţii pe propriul cont şi risc, propunând clienţilor săi un spectru vast de servicii, prevăzut de legislaţie.

Banca este un mecanism complex, de a cărei activitate stabilă depinde eficienţa funcţionării sistemului bancar al unei ţări, care pe lângă alte funcţii importante stipulate în legislaţie exercită managementul riscurilor în sistemul bancar, prin verificarea credibilităţii debitorilor şi monitorizarea calităţii creditelor din numele investitorilor (deponenţilor), astfel asigurând un nivel înalt al calităţii investiţiilor. Banca asigură repartizarea oportună a investiţiilor în proiecte cu o credibilitate înaltă şi expunere minimă la risc. Realizarea eficientă de către bănci a funcţiilor nominalizate permite asigurarea unui sistem bancar stabil şi sigur.

Un sistem bancar stabil, eficient şi viabil care asigură mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei naţionale, orientându-le spre desfăşurarea activităţilor financiare eficiente, constituie o premisă importantă pentru dezvoltarea economiei naţionale.

Sistemul bancar este unul dintre cei mai importanţi piloni ai economiei unei ţări, reprezentând veriga de legătură dintre ramurile economiei, ale căror activitate influenţează situaţia economică, socială şi politică a unui stat.

Activitatea bancară a oricărei ţări se bazează pe încrederea deponenţilor. Perceperea de publicul larg a slăbiciunilor chiar şi a unei singure bănci din sistem, poate determina reacţii disproporţionale, panică, retragerea depunerilor - evenimente care pot afecta stabilitatea întregului sistem bancar, întrucât este greu de ştiut exact care anume dintre bănci are probleme proprii şi care - problemele „aduse” de băncile slabe din sistem.

Băncile se află într-o strânsă interconexiune (prin piaţa interbancară şi sistemul de plăţi), astfel, problemele unei bănci se pot răsfrânge şi asupra altor instituţii financiare, având ca efect instabilitatea sistemului financiar în ansamblu, fapt care poate majora costurile crizelor financiare. Falimentul unei instituţii bancare nu se tratează de deponenţi ca fiind un fenomen caracteristic economiei de piaţă, ci condiţionează neîncredre în întregul sistem bancar cu consecinţele negative corespunzătoare.

Datorită acestui fapt, modalităţile de asigurare a stabilităţii sistemului bancar se află în centrul atenţiei publicului larg, organelor de conducere ale statului, organismelor internaţionale şi a investitorilor.

Un sistem bancar stabil presupune asigurarea efectuării neîntrerupte a tranzacţiilor de intermediere financiară, menţinerea unui nivel înalt de credibilitate a participanţilor în sistem, precum şi monitorizarea adecvată a riscurilor bancare pentru a evita vulnerabilitatea şi efecte adverse în activitatea desfăşurată de instituţiile financiare, ce se pot transforma în crize bancare.

Un sistem bancar stabil şi sigur trebuie să fie susţinut printr-un mediu macroeconomic stabil, reglementare şi supraveghere prudenţială corespunzătoare, management eficient al riscurilor, precum şi printr-un nivel înalt de transparenţă, etc.

Astfel, băncile comerciale nu reprezintă instituţii separate, ci constituie un sistem care în activitatea lor se conformează unor reguli comune de activitate, stabilite de banca centrală, şi pentru asigurarea activităţii continue şi stabile a întregului sistem bancar trebuie să fie într-o interacţiune oportună cu alte elemente ale sistemului bancar, respectând exigenţele prudenţiale în desfășurarea activităţii.

Banca Națională a Moldovei. Asigurarea stabilității financiare

Activitatea bancară este supusă unor riscuri ce pot afecta stabilitatea sectorului financiar şi nu există măsuri, remedii, standarde pentru preîntîmpinarea acestora. Activitatea bancară evoluează continuu, fapt ce condiţionează apariţia noilor situaţii de risc, care şi determină necesitatea unui control corespunzător.

Referindu-ne la premisele stabilităţii sistemului bancar, menţionăm că, mediul macroeconomic stabil şi sigur reprezintă o premisă importantă pentru stabilitatea financiară şi creşterea economică durabilă continuă. Instabilităţile macroeconomice pot cauza apariţia unei eventuale crize şi înrăutăţirea calităţii activelor.

Prin urmare, băncilor centrale le revine un rol important în asigurarea stabilităţii financiare şi creşterii economice pe termen lung, fapt ce presupune promovarea stabilităţii preţurilor, preîntâmpinarea potenţialelor instabilităţi atât de origine internă cât şi externă, depistarea şi „tratarea” acestora.

Obligaţiunile şi competenţele băncii centrale în acest domeniu sunt, de regulă, fixate în legea despre banca centrală, precum şi în statutul băncii centrale. Cuantificarea obiectivului de stabilitate a preţurilor (rata admisibilă a indicelui preţurilor de consum) este stabilită în actele de bază care determină politica monetară în viitor. Cu toate acestea, stabilitatea monetară – nu este singurul scop, în activitatea bancilor centrale. Activitatea băncilor centrale totodată este orientată şi către menţinerea stabilităţii financiare (macrofinanciare) a economiei.

Examinarea stabilităţii financiare prin prisma funcţiilor băncii centrale arată că activitatea bancii centrale este indisolubil legată de stabilitatea financiară. Unii economişti, chiar consideră că apariţia şi dezvoltarea instituţiei băncii centrale are tangenţe cu îndeplinirea aceastei funcţii. Astfel, fostul vicepreşedinte al consiliului de administraţie al FRS P. Ferguson a afirmat că stabilitatea financiară a fost şi întotdeauna va fi un obiectiv fundamental al băncilor centrale, iar multe bănci centrale din întreaga lume, inclusiv Federal Riserve System, au fost înfiinţate în mare parte pentru a servi ca un bastion împotriva episoadelor cronice de instabilitate financiară. El considera că anume, îngrijorarea legată de stabilitatea financiară a şi stat la baza elaborării legii despre Federal Riserve System adoptată în 1913.