Sisteme de organizare a întreprinderii

Structurata în patru capitole, lucrarea abordeaza definirea întrprinderii cu tasaturile caracteristice, tipologia acestora, întelegând astfel locul si rolul întrprinderii în raport cu evolutiile actuale ale economiei cocurentiale. De asemene permite si cunoasterea functiunilor întreprinderii si problematica adoptarii deciziilor de organizare si functionare a acesteia. Astfel, întreprinderea va putea fi privita si analizata atât din punct de vedere al proceselor care se desfasoara în interiorul ei, cat si din punct de vedere al structurii care sta la baza desfasurarii acestor procese economice.

Studiul de caz prezinta caracterizarea unei societati, atât aspecte pozitive ale acesteia, dar si cele negative, ceea ce acesta ar avea nevoie pentru a putea avea un profit pe an din ce în ce mai bun si modalitatile prin care socitatea ar putea deveni un „nume cunoscut” printre cei ce desfasoara activtati asemanatoare.

INTRODUCERE

INTREPRINDEREA

Conceptul de intreprindere:

DEFINITII:

Întreprinderea este persoana juridica înfiintata pe baza patrimoniului propriu si care desfasoara o activitate economica conform profilului ei în scopul obtinerii de profit, fiind organizata, condusa si coordonata de catre întreprinzatorul individual sau colectiv.

Întreprinderea este orice forma de organizare a unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor în vigoare sa faca acte si fapte de comert, in scopul de a obtine profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestari de servicii, din vanzarea acestora pe piata , în conditii de concurenta.

Întreprinderea reprezinta o veriga de baza a economiei, în care are loc producerea de bunuri, executarea unor lucrari sau prestarea unor servicii conform cerintelor pietei.

CAPITOLUL I

ABORDAREA SISTEMICÃ A ÎNTREPRINDERII

1.1 Notiuni generale cu privire la sistem

Notiunea de sistem este una dintre cele mai cuprinzatoare idei ale gândirii umane. Poate tocmai de aceea teoria generala a sistemelor nu a reusit înca sa dea o formulare unanim recunoscuta acestui concept.

Sistemul poate fi definit ca un grup de elemente între care se stabileste un ansamblu de relatii. Se poate spune deci ca structura sistemului este data atât de numarul elementelor ce formeaza sistemul, cât si de conexiunile respectiv relatiile dintre acestea. Elementele sunt partile considerate ca fiind cele mai simple si care nu se mai analizeaza sau detaliaza pentru ca nu mai este necesar sau posibil. În general sunt reprezentate de indivizi, obiecte sau alte unitati.

Alegerea elementelor ce compun sistemul depinde de optica sub care urmeaza sa fie analizat si de intentiile analistului care va trebui sa defineasca granitele sistemului pe care si-l propune spre studiu.

Elementele sistemului prezinta caracteristici sau stari susceptibile adesea de a suferi transformari în timp.

Starea unui element este identificata prin intermediul unui atribut sau variabila de stare. Relatiile sau conexiunile dintr-un sistem apar ca urmare a faptului ca acesta din urma nu include decât elemente care au legatura între ele. Relatiile între elemente pot fi secventiale, reciproce si polare.

La un moment dat starea unui sistem este identificata cu ajutorul ansamblului starilor elementelor sale, dar aceste stari se pot transforma din diverse ratiuni, exprimând astfel functionarea sistemului.

Un sistem poate fi deschis sau închis în functie de intensitatea relatiilor pe care le întretine cu alte sisteme care îi sunt exterioare.

Astfel sistemele închise nu au nici o relatie iar sistemele deshise sufera influenta sau influenteaza alte sisteme cu care sunt în relatie si care constituie mediul lor.

Un sistem comunica cu mediul sau prin intermediul variabilelor de intrare sau de iesire.