Învestii străine directe

Introducere

Problematica investiţiilor străine directe (ISD) a fost şi este intens dezbătuta, existând, în acest sens, preocupări atât la nivel naţional cât şi internaţional.

La nivel macroeconomic, am arătat ca ISD au susţinut creşterea economică atât direct, prin suplimentarea capitalului intern destinat achiziţionării de active fixe cât şi indirect, prin stimularea investiţiilor autohtone, contribuind, prin efecte de antrenare, la dezvoltarea activitatilor productive.

În plus, investiţiile străine au reprezentat o sursă importantă de finanţare a deficitului de cont curent, efectul financiar net (calculat că diferenţa între intrările şi ieşirile de capital) accentuându-se odată cu creşterea intrărilor de capital străin.

De asemenea, am subliniat că ISD au influenţat semnificativ nivelul de trăi al populatiei şi au demarat cercetări în nenumărate domenii tocmai pentru a obţine un nivel de cunoastere tot mai înalt.

Capitolul I – Investiţia – definiţie şi tipologie

1.1 . Investiţia. Definiţie

Ne referim la investiţii în legătură cu o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani în vederea obţinerii unor profituri viitoare. În sens larg investiţia reprezintă sacrificiul unei părţi din consumul prezent pentru un consum viitor, posibil şi incert.

În sens larg prin investiţii trebuie înţeles procesul de „ plasare a unor

sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ, militar, etc. cu scopul de a asigura baza tehnico-materială şi forţa de muncă necesare desfăşurării şi lărgirii activităţii acestora”.¹

Investiţiile reprezentând „totalitatea cheltuielilor care se fac pentru crearea de noi fonduri fixe precum şi pentru reconstruirea, lărgirea şi modernizarea celor existente”.²

1.2 Tipologia investiţiilor

În economie exista mai multe tipuri de investiţii. Unele dintre acestea presupun tranzacţii financiare între agenţii economice, altele presupun implicarea în tranzacţii şi a unor bunuri materiale cum ar fi clădirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. În primul caz, investitorul intra în posesia unor active specifice: acţiuni, obligaţiuni, certificate de depozit sau bouri de tezaur. În al doilea caz activele rezultate au cu totul altă natură: fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine.

¹ Ioan Denuta, „Investiţiile străine directe”, Editura Economică, Bucureşti, 1998

² Micul dicţionar enciclopedic, Editura ştiinţifică şi pedagogică Bucureşti 1996

În primul caz este vorba despre investiţii financiare, iar în al doilea caz de investiţii reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisă, deoarece cele două tipuri coexista.

Trebuie de reţinut că în perioadele precapitaliste majoritatea investiţiilor reale nu implicau nici un fel de tranzacţii financiare.

În societatea modernă, aproape orice investiţie reală are şi o importantă latura financiară. De la cel mai mic magazin până la marile corporaţii internaţionale, activitatea de investiţii se sprijină pe credit, acţiuni, obligaţiuni etc.