Bucătăria Tradițională Thailandeză

Arta culinară thailandeză a evoluat în contact cu influenţele culturale ale altor ţări, în special China şi Europa de Vest.

Arta culinară a Thailandei, foarte populară în lume în ultimii ani, nu a fost întotdeauna atât de elaborată. Şi asta pentru că odinioară nu existau ustensile şi echipamente sofisticate. Pe atunci, la gătit se folosea doar cuţitul, iar ca veselă, lemnul natural. Cu toate acestea, thailandezii erau atât de creativi încât au dat lumii un stil culinar inconfundabil, de o savoare aparte.

În timp, au apărut influenţe vestice, ustensile moderne, şi bucătăria thailandeză a cunoscut un impuls fără precedent. Principalele preparate au rămas însa carnea şi peştele la grătar, asortate cu un amestec cremos - "Nam Phrik" - , cu o aromă dulce-acrişoară. O altă tehnică tradiţională o constituie "Yam"-ul, care se serveşte împreună cu salata de creveţi, din porc, papaya, de vită etc. Este, de fapt, o formă de salată pregătită fără grăsimea specifică bucătăriei europene. Practic, peste salata clasică se adaugă condimente sărate - sos de peşte, din sare, suc de lamâie, chilly, usturoi şi se amestecă întreg conţinutul. Mâncarea thailandeză mai poate fi preparată şi prin fierbere, în oale de lut. Un exemplu clasic îl reprezintă faimoasa "Tom Yam Goong". Odinioară, în vogă erau şi mâncărurile cu curry, gătite însă altfel decât în zilele noastre, deoarece nu se folosea laptele de nucă de cocos.

Din contactul cu Europa de Vest şi China, arta culinară thailandeză a preluat metoda rapidă de prăjire, antreurile şi tăiţeii prajiţi prin agitare. Totuşi, tăiţeii thailandezi au un gust dulce-sărat şi uneori condimentat. Un fel aparte este "Mee Krob" (tăiţei crocanţi).

Bucătăria thailandeză a evoluat spectaculos de abia în vremea regelui Narai cel Mare (contemporan cu Ludovic al XIV-lea al Franţei), pe când negustorii străini vizitau des capitala Ayutthaya, aducând cu ei noi sortimente exotice. Un asemenea ingredient l-a reprezentat laptele din nucă de cocos, folosit doar la desert, iar astăzi devenit la fel de important ca şi zahărul de palmier ori făina de orez.

Ouăle au apărut în arta culinară thailandeză o dată cu navigatorii portughezi, care au introdus şi celebrele flori de aur ori firicele de aur pregătite din sirop de zahăr şi gălbenuşuri de ou, cunoscute pâna în zilele noastre.

Fukianezii, stabiliţi în Thailanda, au adus cu ei arta chinezească şi au dezvoltat în stil propriu bucătăria thailandeză. Cu toate acestea, transformări spectaculoase au apărut de abia în timpul regelui Rama al V-lea, un monah educat în Europa şi, în consecinţă, un mare iubitor al culturii vestice. Din acele vremuri, în meniurile thailandeze se regăseşte limba de vacă înăbuşită, o rămăşiţă a bucătăriei europene.

Bucătăria thailandeză în prezent

După cum spun înşişi thailandezii, mâncarea lor poate fi împărţită în patru categorii.

Prima conţine mâncarea populara, ilustrată de pad-thai şi alte feluri “fast food”, servite adesea pe stradă sau în chioşcurile şi terasele mici. Fast food are un înţeles cu totul aparte pentru thailandezi; chiar şi cei mai ocupaţi şi grăbiţi se pot bucura de o masă echilibrată selectând din oferta extrem de bogată a vânzătorilor de pe stradă, cu ale lor restaurante ambulante (transportate în cărucioare, pe roţi), unul dintre simbolurile instituţionalizate ale regatului thailandez.

Thailandezii s-au eliberat de stricteţea occidentală care împarte mesele în mic-dejun, prânz şi cină; ei mănâncă, pur şi simplu, când le este foame. Poţi mânca pe stradă practic oriunde, mai ales în pieţe, în aglomerările de la intersecţii, lângă temple etc. Rivalizând chiar cu restaurantele din Bangkok, oferta străzii este o modalitate delicioasă şi ieftină de a beneficia de bucătăria thailandeză. Fructele frumos curăţate, tăiate, decupate şi sculptate sunt la ordinea zilei, precum şi grătarurile pe care sfârâie carnea de pui, vită sau porc stropită cu sos condimentat de arahide. Vase mari, fierbând înăbuşit, revarsă arome de curry, supă de tăiţei şi lapte de cocos.

Mâncarea este atât de ieftină, încât şi cel mai sărac îşi poate permite un castron cu tăiţei. Nu este deloc neobişnuit să vezi oameni de afaceri, la costum şi cravată, mâncând la o masă ieftină din plastic, pe o muşama, în jurul unui astfel de restaurant ambulant.

A doua categorie este cea care include mâncărurile provinciale, de la ţară. Sunt simple, rapide şi destinate să hrănească un mare numar de persoane. De obicei, nu conţin lapte de cocos, care este un ingredient scump, ci carne ieftină şi sunt caracterizate prin utilizarea îmbelşugată a ardeilor iuţi. Stilul ţărănesc de a găti are ca scop hrănirea unui număr cât mai mare de persoane, cu costuri minime.