Caracterizarea Merelor

INTRODUCERE

Dintre principalele ramuri de producţie ale agriculturii din ţara noastră, pomicultura ocupă poziţie de prim ordin, ca urmare a condiţiilor naturale de climă şi sol, favorabile creşterii şi fructificării majorităţii speciilor de pomi şi arbuşti fructiferi.

Patrimoniul pomicol constituie o adevărată sursă nepoluată, de producere a vitaminelor în primul rând, dar şi a altor substanţe, precum sărurile minerale, acizii organici, etc, indispensabile în hrana omului modern.

Pentru asigurarea funcţilor vitale ale organismului omenesc din punct de vedere al aportului vitaminic, raţiile alimentare trebuie să asigure constant cantităţi raţionale de fructe proaspete din cât mai multe specii şi soiuri, ţinând seama de conţinutul diferit al acestora în vitamine.

În ultimii ani, se resimte necesitatea sporirii consumului de fructe ecologice, solicitate tot mai mult în dieta zilnică a consumatorilor. Un rol important în sporirea cantităţilor de fructe proaspete, ecologice, îl constituie promovarea în cultură a soiurilor de măr cu rezistenţă genetică la boli, care asigură recolte de mere cu un conţinut redus de pesticide şi reducerea încărcăturii poluante a mediului înconjurător, ca urmare a aplicării unui număr redus de tratamente, pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor comparativ cu sortimentul sensibil.

Soiurile de măr cu rezistenţă genetică la boli se extind în cultură având în ultimii ani o pondere însemnată din materialul săditor înmulţit în pepinierele pomicole din România. Pentru promovarea în cultură a soiurilor de măr cu rezistenţă genetică la boli trebuie cunoscute toate detaliile tehnologice pentru reuşita culturii.

În complexul de măsuri de combatere care să asigure sănătatea pomilor, un rol important a revenit în ultima vreme combateri chimice, ca o consecinţă directă a progreselor realizate în ultimele 2-3 decenii în domeniul industriei chimice, care a pus la dispoziţia agriculturii numeroase produse farmaceutice cu eficienţă ridicată.

Cap. I Cultura mărului

I.1. Importanţa culturii mărului

În producţia mondială de fructe, mărul ocupă o poziţie specială, deoarece împreună cu bananierul şi portocalul asigură 2/3 din recolta globală, fiecare specie contribuind în proporţie aproape egală, aproximativ câte 40 milioane tone. Studiat după ponderea componentelor anatomice edibile (consumabile) ale fructelor, mărul deţine primul loc în producţia mondială de fructe.

Partimoniul pomicol al României, reprezentat prin număr de pomi existenţi atât în masiv, cât şi răzleţi, este de 117.448 mii pomi. Dintre aceştia, 75% se găsesc amplasaţi în sectorul privat.

Importanţa pe care o are cultura mărului în economia mondială a producţiei de fructe este datorită rolului pe care îl au fructele în alimentaţia raţională a omului, în prevenirea şi combaterea unor maladii, în sporirea venitului naţional şi în ameliorarea condiţiilor microclimatice de viaţă.

Compoziţia chimică a merelor este extrem de complexă. Ele conţin: zaharuri, acizi graşi, substanţe tanoide, pectice, proteine, celuloză, substanţe fenolice, alcooli, esteri, carbonili, acetali etc. Numai în alcătuirea aromei (gustul şi mirosul) merelor au fost identificate 169 substanţe din aceste ultime categorii (Radu I. F., 1985). În alimentaţie, un rol deosebit mai revine vitaminelor şi sărurilor minerale. Din prima categorie enumerăm, în ordine descrescândă a cantităţii: vitamina C (0,5-40 mg% g substanţă proaspătă, vitamina PP (0,1-0,7 mg% g), provitamina vit A (β - caroten 0,02-0,09 mg% g), apoi vitaminele B1, B2, biotină, acid pantotenic (Radu, 1985) şi vitamina B6. În privinţa sărurilor minerale, până în prezent, au fost identificate în mere 45 de elemente în cantităţi diferite.

Conţinutul în substanţe hrănitoare, precum şi echilibrul zahăr-aciditate specific, asociat cu substanţele aromate şi cu o coloraţie variată, face ca mărul să constituie o îmbinare fericită de proprietăţi alimentare şi organoleptice. Armonia gustului, parfumul subtil şi textura plăcută a merelor sunt unanim apreciate şi le situează în categoria alimentelor solicitate pe toate meridianele şi paralelele globului.

I.2 Cerinţele mărului faţă de factorii de vegetaţie

I.2.1 Cerinţele mărului faţă de lumină

Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din grupa plantelor fotofile, fiind pretenţioase faţă de lumină. Există însă diferenţe, diferenţe între specii în privinţa cerinţelor faţă de lumină, ceea ce permite clasificarea lor în trei grupe: specii fructifere cu cerinţe mari faţă de lumină, cerinţe mijlocii şi cerinţe mici. Mărul aparţine speciilor fructifere cu cerinţe mijlocii faţă de lumină.

Prezenţa luminii în cantităţi suficiente conduce la creşteri viguroase, exprimate în lăstari groşi, cu internoduri normale, apariţia de ramnificaţii numeroase. Lumina favorizează chimismul intern şi la instalarea unei stări fitosanitare bune; măreşte rezistenţa plantei la ger; favorizează diferenţierea mugurilor floriferi, rodirea regulate, obţinerea de recolte mari; contribuie la acumularea de zahăr în fructe, precum şi la apariţia aromei şi fructe, precum şi la apariţia aromei şi colorării mai intense a fructelor.