Citrinină

1. Introducere

Micotoxinele sunt metaboliţi toxici produşi de miceţi pe diferite substraturi, în special alimente şi furaje, capabili să producă îmbolnăvirea celor care le consumă (om sau animal). Se găsesc în sporii şi talul miceţilor sau ca produşi de secreţie ai acestora în substraturile unde se dezvoltă.

Aceşti metaboliţi apar în diferite stadii ale producţiei de cereale (unele în perioada de dezvoltare a cerealelor, altele în timpul depozitării acestora). Cele trei genuri de fungi producători de micotoxine, importante din punct de vedere economic, sunt Aspergillus, Penicillium şi Fusarium.

Micotoxinele prezente în mod natural în diversele produse alimentare constituie o problemă serioasă de siguranţă alimentară, mai ales în anumite regiuni ale globului în care condiţiile climatice sau standardele din agricultură sunt precare.

Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură (FAO) estimează că pe plan mondial până la 25% din culturile alimentare sunt semnificativ contaminate cu micotoxine.

Răspândirea diferitelor specii de fungi, precum şi concentraţia în micotoxine a hranei este influenţată de condiţiile pedo-climatice. O situaţie precisă a distribuţiei geografice a micotoxinelor a fost făcută într-un studiu prezentat în 1977, la prima conferinţă despre micotoxine a Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Organizaţiei pentru Sănătate Mondială (WHO) şi Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Aceasta a arătat că în alimentele şi nutreţurile contaminate natural cu fungi se găsesc în concentraţii mari doar şapte micotoxine: aflatoxina, ochratoxina A, patulina, zearalenona, tricotecenele, citrinina şi acidul penicilic.

Micotoxinele contaminează produsele agricole înainte sau după recoltare. În general umiditatea şi temperaturile înalte favorizează înmulţirea ciupercilor şi producerea de micotoxine. Condiţiile proaste în timpul recoltării, depozitării, transportului şi comercializării contribuie şi ele la înmulţirea mucegaiurilor şi la creşterea riscului de producere a micotoxinelor.

Principalii factori care influenţează biosinteza micotoxinelor sunt însuşirile genetice ale fungilor (miceţii de câmp ca Fusarium, Cladosporium, Alternaria şi Claviceps invadează plantele în dezvoltare; miceţii de depozit ca Aspergillus şi Penicillium se dezvoltă de obicei pe seminţe; miceţii alterării avansate ca Fusarium graminearum), substratul (bogat în glucide, Zn, Fe, Mn), umiditatea (minim de 13%) şi pH-ul acestuia (peste 4), temperatura (-5° şi 60°C, idelă în medie 25°C), luminozitatea şi compoziţia atmosferei (areobioză) în care aceştia se dezvoltă.

Produsele de origine vegatală reprezintă substraturi convenabile dezvoltării miceţilor şi elaborării micotoxinelor. În timpul depozitării, acestea devin substraturi favorabile dacă au un grad mare de umiditate, peste 80%, şi o temperatură de peste 20°C.

Numeroase dintre produsele alimentare sau furajere de origine vegetală, cum sunt făina de grâu, secara sau porumbul, şroturile de arahide, diferite fructe ş.a. pe care s-au dezvoltat fungi toxigeni, în urma prelucrărilor suferite nu mai conţin decât micotoxine care au rezistat acestor procese, în timp ce fungii care le-au produs au fost omorâţi.

În cazul unor produse alimentare de origine animală, cum sunt carnea şi laptele animalelor de fermă, contaminarea lor cu micotoxine se face prin hrănirea cu furaje mucegăite şi în care s-au elaborate micotoxinele. După ingerarea unor asemenea furaje, la nivelul tubului digestiv se absorb în organismul care le-a consumat numai micotoxinele, iar fungii nu trec bariera intestinală şi se elimină cu fecalele.

Aceste micotoxine ajung pe calea circulaţiei sanguine în ţesuturile organismului sau în unele produse de secreţie şi excreţie cum este laptele şi urina.

În ţesuturi, micotoxinele pot rămane ca atare timp îndelungat sau suferă unele transformări sau simplificări în compuşi, de cele mai multe ori, cu toxicitate foarte ridicată. În carne şi lapte, prezenţa micotoxinelor este deci consecinţa hrănirii animalelor cu furaje mucegăite.

Micotoxicozele, bolile produse de micotoxine, reprezintă o problemă reală pentru sănătatea animalelor, deşi evaluarea acesteia este departe de a fi rezolvată, ca şi anumite mecanisme de acţiune a multor micotoxine.

Micotoxinele au efecte nefavorabile extreme de complexe asupra organismului animal, uman precum şi asupra celorlalte sisteme biologice. Aceste efecte se reflectă asupra creşterii, stării de sănătate şi capacităţii imunogene a organismelor. Micotoxinele afectează procesele vitale fundamentale prin interferarea metabolismului principalelor grupe de substanţe nutritive ca lipidele şi glucidele, dar şi metabolismul vitaminelor A şi D.

Consecinţele consumului de alimente contaminate cu micotoxine asupra sănătăţii omului sunt estimate indirect pe baza efectului observat la animale.

Cercetările au arătat că cei mai mulţi oameni consumă mici cantităţi de micotoxine în dietă fără nici un efect negativ evident. Un nivel ridicat de micotoxine sau ingerări frecvente pe o perioadă mai mare de timp poate conduce la serioase probleme de sănătate. Câteva micotoxine sunt suspectate a cauza cancer sau tumori, în timp ce altele pot afecta ficatul, rinichii, sistemul de reproducere sau sistemul nervos.

În Comunitatea Europeană, Directiva 89/397/EEc de Control Oficial al Produselor Alimentare (Official Control of Foodstuffs, OFC) stabileşte cadrul legal privind analiza contaminanţilor din alimente. OFC are aceleaşi drepturi ca şi Codex Alimentarius cu care colaborează. Standardizarea analizelor se realizează de către European Organisation for Standardisation (CEN), al cărui Comitet Tehnic are grupe de lucru special pentru aditivi şi contaminanţi, printre care şi micotoxinele. în programul CEN TC 275, grupul de lucru 5 se ocupă cu standardizarea metodelor de analiză a biotoxinelor (cu teme pentru a analiza aflatoxinele, ochratoxina, patulina, fumonisina etc.).