Fructele Nucifere și Uleiul din Acestea

1. Nucul

1.1. Introducere

Nucul, Juglans regia L., este un arbore din familia Jugladaceae şi, aşa cum spune denumirea latină, fructele sale au fost hrana zeilor (“Jovis glans” înseamnă „fructele lui Jupiter”). Românii îi spuneau “Nux Gallica”, iar în nordul Europei (Germania, Anglia) a fost importat din Italia şi Galia şi redenumit “Walnut” (weathnutu – primit din străinătate).

Nucul este răspândit în zona temperată şi mediteraneană, atât ca floră spontană, cât şi în culturi. Nucul îşi are originea în zona geografică întinsă din Balcani spre est, până în Himalaya şi sud-vestul Chinei. Cele mai mari păduri se află în Kargazstan, unde copacii se dezvoltă extensiv, în păduri aproape exclusiv de nuc, la altitudini de 1.000-2.000 m (Hemery 1998), mai ales la Arslanbob, în provincia Jalal-Abad.

Nucul a fost introdus în vestul şi nordul Europei din vremea romanilor sau mai devreme, iar în cele două Americi în secolul 17. Zonele importante ale culturii nucului cuprind Franţa, Serbia, Grecia, Bulgaria şi România (în Europa), China (în Asia), California (în America de Nord) şi Chile în America de Sud. Mai recent, cultura nucului s-a răspândit pe scară largă şi în alte regiuni: Noua Zeelandă şi sud-estul Australiei.

În România, nucul se cultivă în toate zonele de la mare până în zona dealurilor înalte, se utilizează tipuri valoroase din specia Juglas regia, fiind omologaţi portaltoi seculari.

Tip de plantă: pom fructifer

Nucul este una dintre cele mai importante specii pomicole.

Sub aspect botanic, nucile sunt considerate drupe false, acoperite în timpul creşterii cu o coajă de culoare verde (cu un conţinut ridicat în iod), care la maturitate se desface şi eliberează fructul. După coacere, nuca prezintă o coajă tare (lemnoasă) cu asperităţi la suprafaţă şi care este compusă din două jumătăţi în care se găseşte miezul, câte două bucăţi în fiecare jumătate.

1.2. Descriere

Nucul este un arbore viguros, care poate ajunge la 30 de metri înălţime. Are trunchiul gros şi scoarţa netedă, argintiu-cenuşie. Are crengi puternice, coroana foarte largă şi bogată. Frunzele sunt mari, compuse din 5-9 foliole eliptice, cu margini întregi.

Florile bărbăteşti sunt grupate în amenţi masculi solitari sau câte doi, cilindrici, multiflori. Florile femele sunt grupate câte 2 până la patru, uneori solitare, sesile, purpurii. Infloreşte în luna mai.

Fructul este drupa sferică, având o singură sămânţă, cu două cotiledoane mari, zbârcite, bogate în untdelemn şi numită nucă.

Se înmulţeşte aproape numai prin sămânţă, dar cu destulă greutate. Spontan, creşte sporadic în păduri de amestec, mai ales la deal, în România, în special în Banat şi Oltenia. Cultivat, creşte în toate regiunile ţării.

Sunt cunoscute 21 de specii, unele intens cultivate, altele sălbatice. Dar celebre şi intens utilizate de om sunt varietăţile din zona de clima temperat-continentală.

Cea mai răspândită specie de nuc este “Juglans regia” cu varietăţile de Nuc Persian, Nuc Carpatin şi Nuc comun. Ele cuprind copaci ce pot atinge 10-40 m înălţime, au frunze mari, lucioase, cu marginile nezimţate şi fructe cu miezul consistent şi coaja subţire.

Această varietate este răspândită din Balcani până în Himalaya. În America de Nord se cultivă nucul negru („Juglans nigra”). Nucul regal şi nucul negru dau pe plan mondial cea mai mare producţie de lemn şi fructe, dar toate varietăţile se cultivă pentru utilizarea în domenii extrem de diverse, de la decorarea grădinilor şi parcurilor la industria farmaceutică sau a maselor plastice.

Aceste fructe ajung la maturitate spre sfârşitul lunii septembrie, iar culesul acestora durează până la finele lunii noiembrie (în funcţie de zona în care acestea se culeg).