Vița de vie

Frunzele reprezinta principalele organe asimilatoare ale vitei de vie, cu multiple functii fiziologice, motiv pentru care au o construbitie esentiala in realizarea recoltelor.

Formarea si cresterea frunzelor vitei de vie

In cazul plantelor obtinute din seminte, primele frunze care se formeaza sunt cele cotiledonale. Zankov si Kolev (1971) au constatat ca frunzele cotiledonale au o crestere intensa timp de 10-12 zile dupa aparitia lor si isi diminueaza ritmul de crestere dupa 15-20 zile.

Frunzele cotiledonale sunt simple, opuse, au o strictura asemanatoare cu a celor normale si se caracterizeaza printr-o intensitate mare fotosintetica a procesul de transpiratie si a activitatii oxidative ( Zankov si Kolev, 1971). Celelalte frunze ale plantulelor au filotaxia in spirala (2/5), unghiul dintre frunzele succesive este de aproximativ 145°, iar carceii lipsesc. Simetria acestor plante este radiara.

Faza juvenila este de scurta durata si dupa formare a 6-10 frunze se face trecerea la morfologia plantei adulte. Simetria devine bilanterala, filotaxia distiha si se formeaza carcei.

Frunzele se formeaza din inelul initial al mugurilor apicali, iar ritmul de formare al primordiilor foliare este de 6-7 zile pentru mugurii apicali si de 11-17 zile pentru mugurii de iarna. Frunzele raman sub forma de primordii si isi incep cresterea doar in anul urmator.

Gozzini s.a. (1992) au precizat ca temperatura minima pentru formarea frunzelor este de 7°C. Plecand de la acesta temperatura, viteza de formare a frunzelor creste pana la temperatura opttima de 25°C, dupa care nu se mai observa cresteri (Butterose, 1969). Determinarile efectuate de Schultz (1990) au precizat ca la temperatura de 10°C plastrocronul, respectiv durata dintre formarea a doua primordii succesive, este doar de 20 de zile, la temperatura de 15°C este de 5 zile, iar la 20°C este de 3 zile.

Ritmul de formare al frunzelor este mai rapid la inceputul perioadei de vegetatie si scade lent pe masura ce creste numarul de frunze formate(Moncur s.a., 1989). Cercetarile ulterioare efectuate de Schultz(1993) au stabilit ca durata plastrocronului creste, pe masura ce suma gradelor de temperatura peste 10°C decreste sau perioada de vegetatie este mai avansata. Astfel, in cazul soiului Riesling durata plastrocronului in perioada mai-iunie este de 6 zile la 4°C si de 2 zile la 12°C. In perioada august-septembrie, durata plastrocronului creste la 14 zile la temperatura de 4°C si la 4 zile la 12°C.

Frunza matura este simpla, completa, alterna, stipelata si este alcatuita din teaca, petiol si limb. Teaca latita fixeaza frunza pe coarde lastari etc. si este prevazuta la baza cu doua stipele caduce.

Petiolul reprezinta diferente in ceea ce priveste lungimea, grosimea, perozitatea, acestea fiind caracteristici de soi. De obicei, petiolul are sant longitudinal pe parte dinspre coarda. Petiolul este invelit la exterior de epiderma pe care se observa peri unicelulari si stomate. La interior se observa un inel colenchimatic, cateva straturi de celule parenchimatice, 12-22 fascicule libero-lemnoase de tip colateral deschis si un parenchim medular (Zanoschi si Toma, 1985).

Limbul foliar are epiderma acoperita cu ceruri. Sub aceasta se afla un strat de celule palisadice a caror lungime este de 4 ori mai mare comparativ cu diametrul. Tesutul lacunar este alcatuit din 5-6 straturi de celule poligonale ce delimiteaza spatii mari pline cu aer. Epiderma inferioara contine numeroase stomate si peri pluricelulari sde diferite tipuri si este lipsita de cuticula. Nervurile frunzelor formate din fascicule conducatoare libero-lemnoase sunt de tip palmat. Limbul are pe margini inciziuni mici sau mari (lobi). iar la baza are un sinus petiolar in forma de U,V, reniform etc. Culoarea limbului variaza in functie de soi:verde, verde-galbuie, verde-aramie etc., iar suprafatza limbului poate fi neteda sau gofrata. Numarul de stomate de pe suprafatza frunzelor variaza, dupa Scienza si Boselli(1981), intre 100 si 300 pe 1 mm2. Suprafatza stomatelor este de 548,8-918,9 mm2, iar lungimea ostiolei variaza intre 14,1 si 19,6 mm. Dupa Shiraishi s.a.(1996), densitatea stomatelor de pe un mm2 suprafata foliara este in medie de 198,3 si variaza intre urmatoarele limite: 143.6 la Vittis berlandieri si 302,6 la Vitis cordifolia. Lungimea medie a stomatelor este in medie de 25,2 mm si variaza intre 22-2 um la Vitis cordifolia si 30,3 um la Vitis rupestris.

Cresterea frunzelor se realizeaza prin diviziunea celulelor din meristemul lateral. Frunzele sectate, fidate, lobate sau partite se formeaza dintr-un meristem lateral intrerupt. In cazul frunzelor gofrate aspectul caracteristic se datoreaza activitatii meristemului intercalar.

Dinamica cresterii limbului foliar poate fi reprezentata grafic sub forma unei curve sigmoide. In primele zile de la formare, ritmul de crestere a frunzelor este scazut. Acesta se intensifica dupa aproximativ 9 zile de la aparitia lor, dupa care se constata o scadere a ritmului de crestere a limbului foliar. Todorov (1970) a determinat o crestere a frunzelor de 2-3cm2/zi in prima etapa si de 14-20cm2/zi, in cea de a doua etapa.

Procesul de crestere a frunzelor este influentat de continul in hormoni. Dzaguidze si Chanisbivili (1985) au determinat un continut mai mare de auxine si giberline in frunzele din zona apicala a lastarilor. Continutul in auxine scade pe parcursul perioadei vegetatie, in timp ce giberelinele au un continut scazut inainte de inflorit, se acumuleaza in timpul infloritului si diminueaza cantitativ la maturitate.

Koussa s.a. (1994) au constatat ca acidul abscisic sintetizat in frunze, in faza de crestere, se acumuleaza sub forma de B-D-glucopiranoza. Continului in acid abscisic al frunzelor este invers proportional cu suprafatza lor si se considera ca are un rol in inhibarea cresterii acestora.

Tratamentele cu giberline in concentratie de 1,10,20,50 si 100 mb/1 determina stimularea cresterii frunzelor si cu cat concentratie este mai mare, cu atat efectul este mai evident (Georgescu, 1961).