Analiza conjuncturală a industriei de confecții

CAPITOLUL I

Prezentarea generala a industriei de textile din Romania

Industria textilă şi cea a confecţiilor de îmbrăcăminte, cu o tradiţie de peste 100 ani în România, s-a dezvoltat mai accentuat în perioada 1965 –1980 cu utilaje, instalaţii şi tehnologii preponderent din ţară. Structura de producţie a anilor '70–'80 a fost astfel construită încât să satisfacă nevoile pieţei interne cu textile şi îmbrăcăminte, iar surplusul de produse să se exporte preponderent în ţările CAER şi apoi în alte ţări.

Începând cu anul 1990, cererea de produse textile şi de îmbrăcăminte pe piaţa internă a scăzut vertiginos, piaţa CAER s-a destrămat, iar competitivitatea produselor textile de atunci era inferioară produselor similare din ţările concurente. Industria de confecţii îmbrăcăminte din România dispune de resurse umane calificate, care acceptă costuri salariale reduse în absenţa altor alternative avantajoase pe piaţa forţei de muncă din ţara noastră. Scăderea cererii de produse textile şi de îmbrăcăminte pe piaţa internă s-a datorat erodării puterii de cumpărare, iar scăderea producţiei s-a datorat declinului sectoarelor furnizoare de materii prime.

Sectorul industrial al confecţiilor este unul dintre sectoarele dinamice ale economiei româneşti. Acest sector industrial a demonstrat ca este cel mai rentabil şi cel mai viabil, dacă ne raportăm la industria uşoară în ansamblu şi pentru întreaga perioadă 1990 până în prezent.

Referitor la locul şi rolul industiei confecţiilor de îmbrăcăminte în cadrul economiei naţionale, pot fi prezentate, pe scurt, câteva aspecte relevante:

- utilizează o importantă forţă de muncă, în special feminină, cu un nivel superior de calificare;

- contribuie la stabilitatea socială fiind reprezentată în majoritatea judeţelor ţării;

- deţine o pondere însemnată din exportul total al economiei naţionale;

- contribuie cu sold pozitiv la balanţa de comerţ exterior a ţării, asigurând astfel surse valutare pentru importurile proprii şi disponibilităţi pentru alte necesităţi ale economiei.

Structura industriei: În industria de confecţii din România, microîntreprinderile (1-9 angajaţi) predomină. Dar, în mod surprinzător, participarea lor este mai redusă decât în industria de textile (58% comparativ cu 68%). IMM-urile sunt responsabile de 38.2% iar întreprinderile mari de mai puţin de 4% din totalul numărului de firme. Cele mai importante 20 de firme produc 10.6% din totalul veniturilor şi sunt responsabile de 13.7% din ocuparea forţei de muncă.

Nu există o concentrare regională a industriei de confecţii din România dat fiind că industria este răspândită pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în zonele rurale sau înapoiate din punct de vedere economic. Cu toate acestea, există câteva centre de producţie principale, localizate în Bucuresti, Ploieşti, Arad, Satu-Mare, Bacău, Iaşi, Alba-Iulia.

Modernizare/Tehnologie: Procesul de restructurare este în plină desfăşurare, bucurându-se de investitii în modernizarea maşinilor şi echipamentelor în ultimii ani. În ciuda acestui fapt, puţine IMM-uri îşi pot permite să se echipeze cu sisteme moderne. O mare parte din ele folosesc echipamente second hand.

În majoritatea firmelor înfiinţate pe bază de Investiţii Străine Directe (ISD) ce provin în general din ţările UE, sistemele electronice şi echipamentul modern sunt utilizate în toate cazurile.

Investiţii/Capacităţi de productie: Investiţiile în termeni absoluţi au fost mai ridicate decât în sectorul de textile iar procentajul din totalul investiţiilor în sectorul manufacturier era puţin mai mare decât aportul industriei de confecţii la producţia manufacturieră. Acest lucru conduce la observaţia că investiţiile din industria de confecţii din România au depăşit media ultimilor ani.

Factori de producţie: Costurile de muncă foarte reduse ajung doar la 8% din media UE, mult mai reduse decât în noile ţări membre, dar comparabile cu cele din Bulgaria. Acest lucru se prezintă ca un avantaj, dat fiind tradiţia industriei de confecţii în România ceea ce duce la un grad ridicat de pregătire a forţei de muncă.

Relaţii cu clienţii: Numărul firmelor din sector se ridica la 5230. Majoritatea produselor procesate pentru companiile europene nu sunt disponibile şi pe piaţa din România. Oferta de pe piaţa locală este furnizată de microîntreprinderi şi de firme mici ce-şi produc propria marcă. Nu există încă nici o tendinţă de concentrare a sectorului de distribuţie, numărul de magazine este chiar în creştere cu o multitudine de grupuri internaţionale intrând pe piaţa natională: Naf-Naf, Stefanel, Steilmann, Kookai, Mango şi Zara.

Probleme sociale şi de mediu/Legislaţia europeană: Multe norme naţionale referitoare la muncă, mediu şi protecţia consumatorului sunt compatibile cu legislaţia europeană. În 2000-2002, următoarele directive relevante pentru industria de confecţii au fost adoptate:

• Directiva 96/74/EC privind crearea textilelor, completată de Directiva 97/73/EC referitoare la denumirea fibrelor ce intră în compoziţie şi etichetarea textilelor

• Directiva 96/73/EC şi Directiva 73/44/EEC privind analiza cantitativă a mixturilor binare şi terţiare de fibre textile