Cuprins
- 1.Considerații generale privind contextul economic intern și internațional
- 1.1Impactul crizei financiare asupra economiei României
- 1.2 Concluzii și recomandări
- 2.Analiza strategică a C.N ROMARM S.A
- 2.1. Scurtă prezentare a C.N ROMARM S.A
- 2.1.1. Obiectul de activitate conform codului CAEN
- 2.1.2. Istoricul organizației
- 2.1.3.Informații despre evoluția unor indicatori
- 2.1.4 Organigrama C.N ROMARM S.A
- 2.1.5.Analiza portofolului de produse (Modelul BCG)
- 2.2.Analiza mediului extern
- 2.3.Analiza mediului intern
- 2.4. Analiza SWOT
- 2.5. Concluzii și recomandări
- 3. Funcția SCOR –decizională referitoare la riscurile majore manageriale pentru firma C.N ROMARM S.A.
Extras din proiect
1. Considerații generale privind contextul economic intern și internațional
1.1Impactul crizei financiare asupra economiei României
Criza financiară începută în august 2007 s-a întețit în septembrie 2008,a afectat în mod direct economia reală și a avut un impact puternic asupra societații.
Analiza macroeconomică a evoluției economiei românești arată că în trimestrul IV 2008, efectele crizei economice mondiale au început să se manifeste și în România.
Economia românească se află într-o recesiune economică severă. În primele 9 luni ale anului 2009, produsul intern brut (PIB) a scăzut în termeni reali cu 7,4% comparativ cu perioada similară a anului 2008. Declinul economic prognozat pentru anul 2009 este în jur de 7,0%, o redresare moderată de peste 1,0% fiind anticipată pentru 2010.
Contracţia simultană a cererii interne şi a celei externe, pe fondul unei prudenţe crescute, al încetinirii ritmului de creştere a veniturilor disponibile şi al menţinerii unor standarde de creditare restrictive, a determinat o corecţie severă a dezechilibrelor externe de la valorile nesustenabile înregistrate anterior.
Încheierea în prima parte a anului curent a unui acord financiar extern multilateral cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale a avut loc pe fondul:
- Unei volatilităţi ridicate a pieţelor financiare, caracterizată de un risc crescut de abandonare a investiţiilor şi retragere a capitalurilor investitorilor străini în special din economiile emergente;
- Combinării efectului crizei financiare internaţionale cu următoarele dezechilibre macroeconomice specifice economiei româneşti:
-Ponderea ridicată a deficitului de cont curent în PIB (12,3% în 2008) şi finanţarea într-o proporţie crescândă a acestuia prin acumularea de datorie externă pe termen scurt.
- Acumularea de datorie pe termen scurt, preponderent privată, care a alimentat ritmuri nesustenabile de creştere a creditului neguvernamental şi a crescut riscul de imposibilitate a rostogolirii respectivei datorii în momentul amplificării crizei internaţionale şi al reducerii lichidităţii pe plan internaţional.
Capacitata anuală a industriei auto se ridică la 12 milioane de autovehicule, reprezentând 6% din locurile de muncă în UE, adică cea de-a şasea industrie exportatoare din UE. Dacă în 2007 au fost produse 19,6 milioane maşini, în 2008 numărul acestora a scăzut cu un milion. În momentul de faţă, 2 milioane de autovehicule nevândute se află pe stoc, ceea ce reprezintă o capacitate în exces de 20%. Dacă acest trend va continua, companiile producătoare de maşini vor urgenta în anul acesta măsurile de raţionalizare, ceea ce va conduce la pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă.
Obiectivul legislativului european este de consolida situaţia industriei producătoare de autovehicule, ca de exemplu prin programe de stimulare a inovaţiei.Esenţial este să nu se piardă niciun producător auto de pe piaţa europeană. Totodată trebuie îmbunătăţită competitivitatea acestui sector pe piaţa auto mondială.
Printre măsurile propuse la nivel comunitar se numără facilitarea acordării de credite prin intermediul Băncii Europene de Investiţii, inclusiv pentru producătorii de componente auto, în valoare de 9 miliarde euro.
În România, de exemplu, există peste 400 de companii care produc componente auto şi care au avut în 2008 o cifra de afaceri cumulată de opt miliarde euro. Trei sferturi dintre acestea sunt companii mici care produc de obicei pentru un singur beneficiar. Acestea resimt extrem de dur efectele crizei, mai ales dacă depind de un producător. Industria auto din România va fi afectat parţial de efectele crizei economice, piaţa orientandu-se în mai mare măsură către autoturisme din gama low cost, cum este cazul modelelor Dacia.
În schimb, producţia de componente şi subansamble auto dezvoltată în ultimul timp în România pentru export către marii producatori auto mondiali a fost grav afectata de aceasta criza influenţată fiind de reducerea producţiei acestora.
În aceste condiţii, firmele sunt nevoite să recurgă la concedieri sau să găsească soluţii ca reducerea timpului de lucru, concedii fără salarii. La fel de grav afectaţi sunt şi producătorii de anvelope.
1.2. Concluzii și recomandari:
Impactul asupra economiei reale este grav și de durată,efectul de domino deja început generează incertitudini și nimeni nu știe până unde se v-a ajunge.
Criza economico-financiară care a avut un impact deosebit în economiile tuturor statelor lumii, și-a pus amprenta și asupra economiei romanești în toate sectoarele de activitate, productie, servicii, imobiliare, sociale.
Deoarece România face parte din Comunitatea Europeană și economia este în stransă interdependentă cu economia europeană în special, criza a generat scaderea drastică a exporturilor, fapt care a generat un val de efecte negative la scară natională.
Și în acest an, când țările dezvoltate s-au relansat economic, economia romanească va avea de suportat efectele crizei, lucru datorat în special instabilitații politice,lipsa unei strategii guvernamentale viabile,întârzierea și dificultatea obținerii finanțărilor în condiții avantajoase,dispariția unor intreprinderi mici și mijlocii ca urmare a scăderii cererii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Strategica a CN Romarm SA.doc