Aplicarea tehnicilor motivaționale

INTRODUCERE

Specificitatea procesului de motivare a constituit un factor explicativ al satisfacţiei pe care angajaţii o resimt în muncă.

Ultimii ani au adus în România preocupări din ce în ce mai susţinute în ceea ce priveşte aspectul motivării angajaţilor în muncă. De la o preocupare exclusiv pentru productivitate se încearcă reconsiderarea rolului angajaţilor în obţinerea succesului unei firme, implicit a productivităţii acesteia.

În lumina acestei tendinţe, am considerat că este necesar sa-mi îndrept atenţia asupra aspectelor legate de motivarea angajaţilor. În sensul susţinerii aceste orientări, trebuie precizat că omul este cel de la care porneşte totul.

Fără el, nu am mai fi discutat astăzi despre organizaţii, despre companii, despre muncă, despre motivare, despre satisfacţia în muncă.

Am considerat că trebuie să i se acorde factorului uman implicat în procesul muncii o importanţă deosebită şi în lucrarea de faţă. Pornind de la acest deziderat în primul capitol al lucrării, am suplinit rolul pe care factorul uman îl are în cadrul organizaţiei.

Oamenii, prin acţiunile şi interacţiunile lor, iniţiază, construiesc, transformă structuri, procese, practici, medii organizaţionale.

Ei nu sunt doar simpli angajaţi sau „resurse umane” care, alături de alte resurse, contribuie la bunul mers al organizaţiei. Ei sunt organizaţia însăşi. Prin oameni se poate asigura excelenţa dar şi dezastrul firmei. Eficienţa lor depinde de priceperea managerului în munca cu oamenii dar şi de sistemul motivator practicat.

Performanţa unei organizaţii, menţinerea, dezvoltarea, inclusiv declinul şi supraveţuirea ei, sunt strâns legate de motivaţia şi satisfacţia angajaţilor.

De aceea, în primul subcapitol al lucrării denumit „Motivaţia şi satisfacţia din perspectiva evoluţiei teoriilor cu privire la organizaţie”, am prezentat evoluţia teoriilor şi implicaţiile modului de raportare la om asupra motivaţiei şi satisfacţiei în muncă.

CAPITOLUL 1

ABORDAREA TEORETICA A MOTIVARII

1.1.Rolul motivaţiei manageriale

Managementul Resurselor Umane (MRU) presupune îmbunătăţirea continua a activităţii tuturor angajaţilor în scopul realizării misiunii şi obiectivelor organizaţionale. Exercitarea unui asemenea tip de management necesită drept condiţie primordială ca fiecare manager să constituie un model de atitudine comportamentală pentru subalternii săi.

Managementul Resurselor Umane ar putea fi definit ca un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială şi morală până în momentul încetării contractului de muncă.

Definiţia dată corespunde sistemului “ om-solicitări”, unde omul este nucleul, fiind nevoit să răspundă solicitărilor tuturor factorilor.

Fig. nr. 1 Sistemul “om - solicitări”

( Sursa: Aurel Manolescu – Managementul resurselor umane – Editura Economică, Bucureşti 2001, pag. 11)

“Omul e măsura tuturor lucrurilor”, afirmă filosoful grec Petoqoras, ceea ce înseamnă că omul e capabil să interpreteze, să modeleze şi să integreze orice procese în baza anumitor solicitări prezente sau viitoare având ca ţintă omul, care trebuie să le facă. Esenţial e efortul potrivit căruia, acţiunea simultană a factorilor modelator - interpret şi capacitatea umană trebuie să realizeze un echilibru permanent. Acest echilibru se reflectă prin suma condiţiilor de existenţă a fiecărui om.

Factorii solicitanţi sunt studiaţi de diferite ştiinţe, dintre care ştiinţe ca medicale (anatomia, fiziologia, igiena), ştiinţele tehnice (organizarea producţiei, tehnologia), psihologia, sociologia, economia.

Trăim într-o societate în care schimbările se succed cu o mare rapiditate şi în care, pentru lumea afacerilor, provocările şi necesitatea obligatorie a schimbării ţin de domeniul unei activităţi normale. Ori, fără de Resurse Umane, capabile de schimbare şi adaptare, de creativitate şi competenţe profesionale multiple, activităţile de orice tip sunt sortite eşecului. În acest context, oamenii reprezintă o resursă vitală, prezentă şi de viitor a organizaţiilor care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul acestora diverselor tipuri de activitate umană.

Bill Gates, preşedintele fondator al cunoscutei firme “Microsoft”, declara în anul 1992” Dacă 20 dintre cei mai buni oameni cu care lucrez mă părăsesc, în câteva luni nu veţi mai auzi de «Microsoft» ”. În acest context, fără prezenţa efectivă a oamenilor care ştiu ce, când şi cum trebuie făcut, e pur şi simplu imposibil ca organizaţiile să-şi atingă obiectivele. Tocmai de aceea pe plan mondial se duce o adevărată bătălie pentru atragerea creierilor, investiţiile în acest sens fiind foarte rapide şi absolut necesare. Primordial este capitalul intelectual, care şi va determina succesul sau insuccesul unei afaceri, având şi un bun suport financiar cu siguranţă.