Auditul sistemelor de management, securitate și sănătate în muncă

CAPITOLUL 1

CADRUL CONCEPTUAL ŞI LEGISLATIV AL AUDITǍRII SECURITǍŢII ŞI SǍNǍTǍŢII ÎN MUNCǍ

2.1.Definirea noţiunii de audit

În literatura de specialitate existentǎ pe plan naţional şi internaţional sunt prezentate mai multe moduri de definire a noţiunii de audit. Dintre acestea pot fi menţionate urmǎtoarele:

- audit - examinare sistematică prin care se determină dacă activităţile şi rezultatele aferente satisfac dispoziţiile planificate, şi dacă aceste dispoziţii sunt implementate efectiv şi sunt adecvate pentru realizarea politicii şi a obiectivelor organizaţiei (OHSAS 18001: 1999);

- audit – proces (procedurǎ) sistematic, independent şi documentat care vizeazǎ obţinerea şi evaluarea obiectivǎ a elementelor, pentru a determina mǎsura în care criteriile definite sunt îndeplinite; acest termen nu desemneazǎ în mod necesar un audit extern independent, adicǎ un audit efectuat de una sau mai multe persoane (auditori) din exteriorul organizaţiei (ILO-OSH: 2001);

- audit - proces sistematic, independent şi documentat în scopul obţinerii de dovezi de audit (= înregistrări, declaraţii despre fapte sau alte informaţii care sunt relevante în raport cu criteriile de audit şi verificabile) şi evaluarea lor cu obiectivitate pentru a determina măsura în care sunt îndeplinite criteriile de audit (= ansamblu de politici, proceduri sau cerinţe; criteriile de audit sunt utilizate ca referinţǎ faţă de care se compară dovada de audit) (SR EN ISO 19011: 2003).

• proces (în sensul definit în SR EN ISO 9001: 2001) - utilizeazǎ resurse umane, financiare, tehnice şi de timp pentru a transforma datele de intrare în date de ieşire, acestea din urmǎ constituind rezultatele auditului;

→ sistematic – activitatea este programatǎ şi planificatǎ în funcţie de tipul şi scopul auditului;

→ independent – activitatea nu trebuie desfǎşuratǎ de personae care au responsabilitǎţi directe privind obiectivele auditate, pentru a se asigura obiectivitatea auditului;

→ documentat – toate etapele auditului se desfǎşoarǎ pe baza unor documentaţii.

Normele generale de protecţia muncii – ediţia 2002 definesc auditul securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ ca un “proces sistematic de obţinere a aprecierilor despre acţiuni şi evenimente de natura securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ, pentru a stabili gradul de conformitate al aprecierilor, cu criterii prestabilite, precum şi de comunicare a rezultatelor cǎtre cei interesaţi” (Anexa nr. 1 – Terminologie).

Auditul securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ nu trebuie confundat cu activităţile de inspecţie a securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ sau de supraveghere a securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ, care urmăresc controlul proceselor de producţie sau a produselor din punct de vedere al securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ. Auditul securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ poate include şi efectuarea unor inspecţii de securitate şi sǎnǎtate în muncǎ, dar are o cuprindere mai mare, necesitând un efort mai mare din partea echipei care-l realizează, putând avea o întindere de câteva zile sau chiar săptămâni. O inspecţie de securitate şi sǎnǎtate în muncǎ durează mult mai puţin şi se realizează cu o frecvenţă mult mai mare, uneori chiar zilnic.

Asemenea oricărei activităţi desfăşurate, auditul securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ trebuie să aducă un beneficiu. Rezultatele obţinute în urma efectuării auditului de securitate şi sǎnǎtate în muncǎ sunt multiple şi includ, pe lângă efectele în domeniul securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ, cum sunt identificarea punctelor slabe ale obiectivului şi creşterea eficienţei acţiunilor preventive, şi alte efecte importante pentru existenţa unei organizaţii, cum sunt creşterea productivităţii, reducerea unor cheltuieli şi îmbunătăţirea imaginii de piaţă.

2.2.Tipologia auditurilor realizate în domeniul securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ

Auditurile efectuate în domeniul securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ pot fi clasificate în funcţie de obiectul lor şi de scopul pentru care sunt realizate.

În funcţie de obiectul lui, auditul poate fi:

• audit al sistemului de management al securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ:

→ audit de preevaluare - efectuat înaintea auditului de certificare a sistemului de management al securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ;

→ audit de certificare - efectuat de un organism extern, acreditat în vederea certificării sistemului de management al securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ implementat;

→ audit de supraveghere - efectuat periodic, după certificarea sistemului de management al securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ.

• audit de conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul securitǎţii şi sǎnǎtǎţii în muncǎ:

→ audit privind conformitatea locurilor de muncă cu cerinţele de securitate şi sǎnǎtate în muncǎ prevăzute de criteriile în domeniu (N.G.P.M., N.S.S.M. şi instrucţiunile proprii de securitate a muncii);

→ audit privind conformitatea ansamblului organizaţiei cu cerinţele de securitate şi sǎnǎtate în muncǎ prevăzute în special de Legea protecţiei muncii nr.90/1996 - republicatǎ şi N.G.P.M.;

→ audit privind conformitatea proceselor tehnologice, a echipamentelor tehnice cu cerinţele de securitate şi sǎnǎtate în muncǎ prevăzute în N.G.P.M., în N.S.S.M. şi în standardele de securitate a muncii;

→ audit privind conformitatea produselor cu cerinţele de securitate şi sǎnǎtate în muncǎ prevăzute în standardele de securitate a muncii.

În funcţie de domeniul auditului, acesta poate fi:

• audit orizontal - urmăreşte examinarea fiecărei arii funcţionale a unei organizaţii pentru a verifica gradul de corespondenţă şi implementare a cerinţelor; fiecare arie este examinată privind conformitatea cu cerinţele aplicabile;

• audit vertical - urmăreşte verificarea tuturor ariilor funcţionale ale unei organizaţii, care sunt implicate într-o anumită problematică, de exemplu, achiziţionarea, utilizarea şi instruirea privind utilizarea echipamentelor individuale de protecţie;

• audit aleator - implică examinarea punctuală a unor aspecte, în funcţie de scopul auditului.

În funcţie de scopul pentru care este realizat auditul şi de raportul existent între auditor şi auditat, acesta poate fi (SR EN ISO 19011: 2003):

• audit intern (denumit uneori audit de primǎ parte) - este condus de, sau în numele organizaţiei însăşi, pentru analiza efectuată de management sau pentru alte interese interne, şi poate alcătui baza pentru o organizaţie pentru declaraţia pe proprie răspundere a conformităţii; în multe cazuri, în mod special în cazul organizaţiilor mici, independenţa poate fi demonstrată prin lipsa responsabilităţilor în activitatea care este în curs de auditare.