Conflictul și stresul în organizație

INTRODUCERE

Conflictul este un fenomen omniprezent al vieţii noastre. Ne întâlnim cu el zi de zi, în diversele noastre interacţiuni cu mediul care ne înconjoară.

Trebuie menţionat că noţiunea de conflict capătă, de foarte multe ori, o conotaţie negativă în percepţia oamenilor. În această perspectivă, conflictul este asociat cu emoţiile puternice, cu violenţa, distrugerea şi ineficienţa, iar reacţia tipică este de a evita sau de a rezolva cât mai repede posibil tensiunile şi nemulţumirile care l-au provocat.

Pe de altă parte, o nouă perspectivă asupra conflictului, mult mai echilibrată şi mai ponderată, a început să-şi facă loc în rândul specialiştilor şi teoreticienilor conflictului. Astfel conflictul nu mai este privit doar ca un proces negativ, care trebuie cât mai repede eliminat, ci şi ca un factor de stimulare a energiilor pozitive ale părţilor implicate în conflict. Aşadar, în noua accepţiune conflictul poate avea atât efecte distructive, cât şi efecte constructive.

Stresul profesional a devenit una dintre cele mai importante probleme ale organizaţiilor din ţările dezvoltate. Numărul angajaţilor care se îmbolnăvesc din cauza stresului s-a triplat din 1996 şi până în prezent. Presiunea în sine nu este resimţită întotdeauna ca o experienţă negativă şi poate aduce beneficii motivaţionale substanţiale pentru cei care deţin resursele pentru a duce la bun sfârşit ceea ce li se cere.

Stresul profesional reprezintă procesul de stimulare minte-corp ce rezultă din cerinţele de ordin fizic şi psihologic asociate cu un anumit loc de muncă. Nivelul optim al stresului conduce la creşterea performanţei profesionale, în timp ce o cantitate prea mare de stres determină apariţia unor probleme de ordin psihologic, fiziologic şi comportamental.

CAPITOLUL I – CONFLICTUL ÎN ORGANIZAȚIE

1.1 . Definirea conflictului

Un aspect care trebuie clarificat încă de la început este legat de semnificaţia conceptului de conflict. În termeni economici, fenomenul conflictului a fost analizat şi cercetat prin prisma teoriei economice clasice, care vedea în conflict o sursă de dezechilibru care trebuie eliminată.

Ulterior, s-a constatat că, deşi termenul de conflict evocă cel mai adesea imagini ale unor stări de lucruri nedorite, efectele propriu-zise ale conflictului nu sunt neapărat negative. Studiile au arătat că, în situaţiile în care este gestionat corect, conflictul poate genera o serie de efecte pozitive cum ar fi: prevenirea stagnării, stimularea interesului, impulsionarea schimbărilor personale, de grup şi sociale, creşterea şi inovarea etc.

Termenul de conflict este utilizat pentru a descrie o serie de stări afective ale indivizilor, cum ar fi neliniştea, ostilitatea, rezistenţa, agresiunea deschisă, precum şi toate tipurile de opoziţie şi interacţiune antagonistă, inclusiv competiţia.

Există o paletă foarte largă a definţiilor date conflictului. Paleta acestor abordări a fost una foarte largă: de la cea biologică (teorii care încearcă să explice natura ereditară a conflictului) până la cea psihologică (care pune accentul pe factorii subiectivi ai fiinţei umane).

Iată câteva definiţii date conflictului:

1. bătălie, o competiţie a unor forţe oponente, o discordie, un antagonism între dorinţe şi instincte, pe de o parte, şi idealurile morale, religioase şi etice, de cealaltă parte.

2. un conflict apare atunci când apar activităţi incompatibile.

3. o situaţie sau un proces în care două sau mai multe entităţi sociale sunt unite de cel puţin o formă de relaţie psihologică antagonistă sau de cel puţin o formă de interacţiune antagonistă.

4. un aspect al tuturor fenomenelor naturale, o parte indispensabilă a vieţii, a schimbării, a creării de noi forme.

5. interacţiunea unor persoane interdependente care percep opoziţia de scopuri, ţinte şi valori dintre ei şi ceilalţi şi care îi percep pe ceilalţi în calitate de oponenţi în realizarea acestor scopuri.

Cu toate acestea, cea mai potrivită definiţie este următoarea delimitare a conflictului: se poate afirma că un conflict apare atunci când există diferenţe reale de interese, precum şi diferenţe de percepţie a acestor interese, care cresc în circumstanţe organizaţionale specifice, aceasta atrăgând, drept consecinţă, emoţiile persoanelor implicate.

1.2.Tipuri de conflicte

Există mai multe abordări teoretice privind tipologia conflictului, dintre care cea mai frecventă este cea care defineşte conflictul:

a) în funcţie de efectele pe care acesta le generează:

- conflictele funcţionale sau constructive sunt acele conflicte ale căror efecte conduc la creşterea performanţelor. Aceste conflicte sunt favorabile inovaţiei, creativităţii, schimbării şi adaptării. Menţinerea acestor conflicte la un nivel controlabil conduc spre o motivare mai bună a personalului.

- conflictele disfuncţionale sau distructive sunt acele conflicte care fac rău organizaţiei şi creează dificultăţi în realizarea obiectivelor acesteia.

b) Din punct de vedere al esenţei lor, există:

- conflicte de substanţă se manifestă cu o mai mare intensitate atunci când indivizii urmăresc atingerea propriilor scopuri prin intermediul unor grupuri.

- conflicte afective se referă la relaţiile interpersonale, fiind generate de stări emoţionale.