Cuprins
- Capitolul 1: Prezentarea pe scurt a ţării 3
- Capitolul 2: Impactul culturii asupra managementului internaţional 6
- 2.1. Limba 6
- 2.2. Societate 7
- 2.3. Egalitarismul 8
- 2.4. Obiceiuri în Noua Zeelandă 8
- Capitolul 3: Comunicarea în managementul internaţional din Noua Zeelandă 10
- 3.1. Relaţii şi comunicare 10
- 3.2. Ţinuta business 11
- Capitolul 4: Riscurile în afacerile internaţionale 12
- Capitolul 5: Negocierea internaţională în Noua Zeelandă 13
- 5.1. Caracteristicile negocierii internaţionale 14
- 5.2 Procesul comunicării internaţionale 16
- 5.3. Mesajul 16
- 5.4 Canalele de comunicare 18
- Capitolul 6: Managementul resurselor umane în Noua Zeelandă 24
- Concluzii 26
- Bibliografie: 28
Extras din proiect
Capitolul 1
Prezentarea pe scurt a ţării
Numele oficial: Noua Zeelandă în romană, New Zealand în engleză, Aotearoa în maori.
Localizare: În Pacificul de Sud, în estul Australiei de care este despărţită prin Marea Tasmaniei (cca. 2000 km distanţă) între 34°25` - 47°17` latitudine sudică şi 166°27` - 178°35` longitudine estică.
Noua Zeelandă este o țară compusă din două insule mari și mai multe insule mici, situate în sud-vestul Oceanului Pacific. Majoritatea populației este formată din descendenții europeni (Pakeha - în limbajul localnicilor), indigenii Māori fiind cea mai mare minoritate.
Suprafaţa: 268 680 km².
Populaţia: 4 089 228 locuitori din care 420 414 maori, densitate 15 locuitori/km², populaţie urbană 81,5%, natalitate 21,8‰, mortalitate 8,5‰, spor natural 15,1‰, speranţa de viaţă la naştere - 68,44 ani la bărbaţi şi 73,75 ani la femei.
Culte: protestantism, catolicism.
Capitala: Wellington.
Diviziuni administrative: 13 districte provinciale dintre care 7 în North Island (Northland, Centra; Auckland, South Auckland – Bay of Plenty, East Coast, Taranaki, Hawke’s Bay, Wellington) şi 6 în South Island (Marlborough, Nelson, Westland, Canterbury, Otago, Southland.
Istoria: Populată în secolul XIV de triburi polineziene (maori), Noua Zeelandă este descoperită în 1642 de navigatorul olandez Abel J. Tasman (care îi dă numele actual) şi în 1769 este proclamată de James Cook posesiune britanică, subordonata administrativ coloniei australiene New South Wales. În aşa-numitele „războaie maore” 1843-1873 populaţia băştinaşă îşi apără cu îndârjire independenta. La 3 mai 1841 Noua Zeelandă devine colonie britanică separată, cu o largă autonomie internă din 1852, anexează în 1847 insulele Auckland, Campbell şi în 1901 insula Cook. În 1907 obţine statutul de dominion, iar în 1931 calitatea de membru al Commonwealth-ului.
Organizarea de stat: Monarhie constituţională, potrivit Actului Constituţional din 26 septembrie 1907, amendat de mai multe ori, şeful statului fiind regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general. Activitatea executivă este exercitată de primul ministru, liderul partidului majoritar din Parlament, a cărui numire este sancţionata de guvernatorul general (Silvia Cartwright) şi de un cabinet numit de guvernatorul general la propunerea primului Ministru, John Key. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, Camera Reprezentaţilor (87 membri aleşi prin vot direct pe o perioadă de 3 ani).
Oficial, Elisabeta a II-a a Marii Britanii este Regina Noii Zeelande și este reprezentată în țară de Guvernatorul General al Noii Zeelande (funcție non-politică). Puterea politică este deținută de Primul Ministru, John Key care este conducătorul guvernului în Parlamentul Noii Zeelande, ales democratic. Monarhia Regatului Noii Zeelande include Insulele Cook și Niue, care sunt total auto-guvernate, Tokelau, care se transformă în formă auto-guvernată, și Colonia Ross pe care Noua Zeelandă o revendică în Antarctica.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Management International - New Zealand.doc