Managementul Conflictelor

Introducere

Caracteristica definitorie a perioadei actuale, o constituie dinamismul schimbărilor şi rapiditatea cu care se acţionează pentru a le face faţă.

În acelaşi timp exista un larg consens asupra faptului că viitorul va aduce cu sine o intensificare a proceselor de înnoire şi de schimbare în toate domeniile, deci o confirmare a existenţei conflictelor.

În psihosociologia conflictului, ţările post totalitare, şi implicit noi românii, au de depaşit complexe şi rămâneri în urma, faţa de avansul dobândit de ştiinţa în ţări cu mai veche democraţie, „şaizeci de ani de cercetare a conflictului şi rezolvarii conflictului”(Morton Deutsch ).

Din raţiuni politico ideologice, în perioada anterioară anilor 90, au fost trecute sub tăcere existenţa conflictelor considerându-se că ele nu erau specifice unei societati egalitariste. Astfel, un obiect al analizei si rezolvarii ştiintifice multidisciplinare, a devenit tabu.

Depăşindu-se momentul schimbului de generaţii, studierea conflictelor a început sa capete din ce în ce mai mult teren, si astfel, sa întâlnim astazi tot mai multe lucrari, în domenii diferite, care cuprind capitole destinate explicării conflictelor.

Din nefericire, preluarea multor noţiuni din cercetarile întreprinse pe alte meleaguri, exemplificări privind conflictele din alte ţări, ca reflex al reţinerii în recunoasterea şi asumarea conflictului, dau acestora caracter pur teoretic şi determina interpretari dintre cele mai controversate.

Realitaţile post decembriste, schimbarea de la totalitarism la democraţie, redobândirea identitatilor etnice, a proprietătii, etc. generic spus schimbarea valorilor, au scos la iveala o serie de conflicte vechi şi noi, care au surprins societatea românească nepregatită pentru a le întelege şi cu atât mai puţin pentru a interveni.

Capitolul 1. Relatiile dintre Italia si România înainte de octombrie 2007

Italia si România sunt două popoare si două culturi care par să se cunoască foarte putin.

În preajma intrării României în Uniunea Europeană ne găsim în fata unui fenomen total nou al raporturilor între Italia si România: contactul direct cu zeci de mii de români stabiliti în Italia

(imigratia economică cu diverse niveluri de pregătire culturală si care implică diverse probleme de

integrare culturală si educatie) şi de italieni în România (delocalizarea firmelor industriale şi

comerciale şi impactul lor puternic care comportă consecinţe sociale şi economice nelipsite total de

elemente pozitive deoarece încurajează iniţiative diverse). Sunt, în fond, doua popoare şi doua

culturi care par să se cunoască foarte puţin, cu toate ca au origini lingvistice comune şi asemănari în

dezvoltarea istorica modernă.

Există, în ceea ce priveste partea italiană, un interes crescînd pentru cultura română în mod complet şi cu informaţii specializate nu numai despre aspectele lingvistice şi literare, dar şi în ceea ce priveşte istoria, arta şi mai ales societatea şi economia românească, modul în care se formează noua societate civila în România, conştientă şi responsabilă, raportul dintre religie şi etica socială,

dialogul dintre confesiunile creştine, problema minorităţilor. La această cerere de informaţie,

specializată şi punctuală, răspunsul este fragmentar, cazual, obţinut numai graţie bunăvoinţei,

intuiţiei sau capacităţii organizatorice a persoanelor singulare, atit români, cît şi italieni, care se

ocupă de difuzarea culturii române în Italia, în universităţi şi în instituţii specializate.

După 1989, instituţiile culturale româneşti, eliberate de cenzură şi propagandă ideologică a

regimului comunist, au reluat colaborarea cu instituţiile italiene, cum ar fi: programele Tempus şi Erasmus, colocviile ştiintifice în diversele discipline, expoziţiile istoricoartistice născute din colaborarea dintre muzeele româneşti şi Centro Nazionale delle Ricerche şi alte instituţii italiene, punerea în scena a unor spectacole teatrale, turneele muzicale ale orchestrelor clasice, săptaminile cinematografice etc. Tot acest efort s-a realizat în afara unui cadru strategic general, care să aibă nişte obiective şi etape stabilite în prealabil, şi fără o coordonare eficace şi a continuat între mai sus-numitele instituţii. Cu toate acestea, se poate sublinia că rezultatele pozitive obţinute în anumite domenii şi interesul suscitat de anumite iniţiative au avut doar o rezonantă de moment