Managementul în Era Turbulențelor

Motto

Într-un mediu turbulent, sistemul managerial

este puternic extrovertit la mediu, flexibil, inovativ şi asigură un răspuns strategic la provocări în timp real.

Introducere

Mediul organizaţional este variabila indepententă în procesul managerial şi principala caracteristică a acestuia este turbulenţa. În acest context funcţiile managerial şi funcţiunile organizaţiei sunt regândite accentuându-se flexibilitatea, extrovertirea, puternica sensibilitate la mediu şi folosirea sistemelor strategice în timp real.

De asemenea, are loc trecerea de la planificarea strategică la viziunea strategică iar instrumentarul managerial are noi accente pentru a fi în mod eficace. Managementul actual face trecerea de la acţiuni în condiţii de certitudine, la cel în condiţii de criză care presupune inovare şi inteligenţă.

Ce este turbulenţa?

Turbulenţa influenţează comportamentul unei organizaţii datorită caracterului rapid, frecvent, dispersat, numeros, puţin previzibil al evoluţiilor.

Termenul de "turbulenţă" este din ce în ce mai folosit în limbajul economic în privinţa mediului extern, el evocând diversitate, răsturnări de situaţie şi imprevizibilitate. Iar uneori turbulenţa durează suficient de mult pentru a impinge întrega economie într-o perioadă de declin, într-o recesiune sau chiar intr-o depresie prelungită.

Mediul turbulent este cel mai întâlnit tip de mediu şi el se caracterizează prin schimbări bruşte, dese şi de amploare variabilă ale condiţiilor care îl definesc. Fiind greu de previzionat, aceste modificări pun serioase probleme de adaptare firmelor din domeniu, ceea ce ameninţă adesea însăşi existenţa lor. Într-un astfel de mediu sunt importante rapida adaptabilitate şi flexibilitatea ridicată a firmelor.

În asemenea perioade grele, tendinţele firmelor este să opereze reduceri generale la toate categoriile de costuri. Ele îşi diminuează foarte mult bugetele dedicate dezvoltării de produse noi, această măsură fiind de natură să le submineze redresarea pe termen scurt şi viitorul pe termen lung. Consumatorii, angajaţii, producătorii, bancherii, investitorii şi alţi actori economici au senzaţia că se află în mijlocul unui uragan economic.

Această stare, specific astăzi majoritatea mediilor social-economice este dependent de doua variabile: schimbabilitatea şi predictabilitatea. Schimbabilitatea este dependentă de complexitatea mediului şi noutatea provocărilor pe care le întâmpina organizaţia, iar predictabilitatea este dependent de rapiditatea schimbărilor, sau acceleraţia acestora, precum şi vizibilitatea în viitor în procesul de luare a deciziilor.

Pentru a putea măsura turbulenţa se pot concepe mai multe ,,scări’’ , care au la bază ipoteze precum: viitorul este o repetare a trecutului, organizaţia poate focaliza piaţa tradiţională, provocările mediului sunt repetare a celor din trecut, schimbările organizaţionale au o durată mai mică decât cele de răspuns la schimbare. Toate aceste ipoteze, astăzi, sunt false în majoritatea organizaţiilor şi pot fi întâlnite ca excepţie în cele de tip nonprofit. Important este răspunsul managementului la poziţionarea turbulenţei pe trepte superioare celei de bază, care se poate obţine prin analiza inegalităţii: durata de răspuns la schimbare > durata schimbării. Reducerea ecartului dintre cele două mărimi este cheia succesului organizaţional în perioadele de criză. În acest context, managementul eficient este numai cel inteligent, creativ. Managerii creativi au capacitatea de a reformula, de a vedea ce se ascunde în spatele oricărei stări, oricât de neeficientă, nefavorabilă ar fi aceasta.

Scara de turbulenţă

Pentru a putea măsura turbulenţa s-a definit convenţional o scară de la 1 la 5, nivelul 1 descriind un mediu paşnic, în care:

- viitorul este o repetare a trecutului;

- organizaţia îşi poate concentra atenţia asupra pieţelor tradiţionale;

- provocările din mediu sunt o repetare a celor din trecut;

- schimbarea mediului este mai înceată decât abilitatea de răspuns.

Acest nivel este foarte rar întâlnit în economia de piaţă, fiind caracteristic organizaţiilor nonprofit. Practic, organizaţiile sunt, în cea mai mare parte, pe o treaptă superioară de turbulenţă.