Managementul Producerii Avariilor

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

1.1 FIABILITATE, NONFIABILITATE, RISC TEHNIC SI SECURITATE TEHNICA

Lingvistic, notiunea romaneasca de „fiabiliate” are la origine cuvintul „fiable”, din franceza, care are semnificatia unui lucru in care se poate avea incredere.

Asadar, intr-un sens larg, fiabiliatea se poate intelege ce fiind o marime care caracterizeaza siguranta in functionare a unui element sau sistem tehnic (masina, apaat, utilaj, instalatie, etc.).

Din punct de vedere cantitativ fiabilitatea reprezinta probabilitatea ca un sistem tehnic/tehnologic sa-si indeplineasca corect functiile impuse, in conditii de exploatare specificate, de-a lungul unui interval de timp determinat.

Teoria fiabilitatii, care este o ramura recenta a stiintei, se ocupa cu studiul masurilor generale ce trebuie avute in vedere la conceperea, proiectarea, faricarea, exploatarea si intretinerea sistemelor tehnice, pentru a se asigura o eficinta maxima a utilizarii lor.

Studiul fiabilitati se bazeaza pe teoria probabilitatilor, fiind utilizate si alte discipline, cum ar fi: statistica matematica, programarea matematica, teoria asteptarii, teoria deciziei si asteptarii, teoria reglarii automate, s.a.

Fiabilitatea poate fi previzionala, parametrica si mixta, pe de o parte, respectiv experimentala si operationala, pe de alta parte.

Functia de fiabilitate – definita pe axa reala a timpului si luind valori in intervalul [ 0;1 ] – reprezinta probabilitatea ca, in intervalul de timp curent [ 0;τ ], sa u se produca cedarea/defectarea sistemului.

R : [ 0;+∞) → [ 0;1 ] , R ( 0, τ) = R (τ) = P (τ0 ≥ τ)

Utilizandu-se conceptele:

a) „fiabilitate operationala”, respectiv fiabilitatea reala, la beneficiar sau utilizatori;

b) „fiabilitate inerenta”, respectiv fiabilitatea proprie a elementului sau sistemului;

c) „fiabilitatea de utilizare”, respectiv marimea care reflecta parametrii umani, de deservire si de operare,

se poate scrie expresia:

Aceasta expresie arata ca, pentru obtinerea si mentinerea unei anumite fiabilitati operationale, trebuie actionat nu numai asupra fiabilitatii elementelor si/sau sistemelor tehnoce, ci si asupra conduitei personalului de exploatare (pregatire profesionala, responsabilitate si disciplina).

Oricat de mult s-ar investi in vederea asigurarii fiabilitatii unui sistem complex, nu se poate realiza o fiabilitate ideala (un sistem care sa nu se degradeze intimp). In aceste conditii este necesar sa se cunoasca, cit mai exact, care este nivelul real al fiabilitatii si in functie de acesta sa se stabileasca durata de functionare, perioadele de revizie, elementele de siguranta, etc.

Marimile prin intermediul carora se caracterizeaza, din puct de vedere cantitativ fiabilitatea se numesc „indicatori de fiabilitate”.

Literatura de specialitae mentioneaza peste 30 de ase4menea indicatori, insa in activitatea practica se folosesc cel mult 10 % din numarul toatal al acestora.

Definirea indicatorilor de fiabilitate si stabilirea expresiilor lor particulare se bazeaza pe legea de repartitie a timpului de defctare. In acest sens, de la caz la caz se iau in considerare:

- legea exponentiala;

- legea lui Weibull;

- legea normala;

- legea log-normala.

Indicatorii de fiabilitate pot fi:

a) indicatori de fiabilitate de tip functie:

- functia de nonfiabilitate;

- functia de fiabilitate;

- densitatea de probabilitate a duratei de buna functionare;

- rata de defectare

b) indicatori de fiabilitate de tip numar scalar:

- durata medie de buna functionare;

- dispersia duratei de buna functionare;