Managementul unei instituții publice și managementul unei instituții private - BNR și BRD

Dezvoltarea sectorului privat şi extinderea lui în toate sferele societăţii accentuează tot mai pronunţat încercările de a atenua diferenţele dintre sectorul public şi sectorul privat. Colaborarea acestor două domenii demonstrează interdependenţa dintre ele şi rolul lor în funcţionarea de ansamblu a economiei naţionale şi a societăţii în ansamblu. Utilizarea pe larg a metodelor din sectorul privat şi teoriilor privind organizarea procesului de conducere indică asupra faptului că ideile din sectorul privat se pot transfera şi pot fi folosite în domeniul funcţiei publice. Se consideră, că prin aceste schimbări, sectorul public se va transforma într-un mediu mai eficace şi va contribui la creşterea productivităţii naţionale.

Multe idei reflectate în studiile privind procesul de conducere în sectorul privat sînt implementate cu succes în managementul serviciilor publice, în acelaşi timp însă nu se pot ignora diferenţele care există între cele două sectoare de activitate.

Experienţa a demonstrat că unele idei şi metode din sectorul privat nu au funcţionat foarte bine în sectorul public unde s-au lovit de opoziţia şi rezistenţa profesională, politică sau organizaţională .

Instituţiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru gestionarea afacerilor publice. Instituţiile publice, în sensul birocratic pe care îl au în ziua de astăzi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care poate face faţă provocărilor modernităţii (numărul mare al populaţiei, diversitatea şi complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute). Ceea ce face din instituţiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor raţional manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:

- pot manevra un număr mare de sarcini;

- pun accent pe cuantificare;

- operează într-un mod previzibil, standardizat;

- pun accent pe controlul asupra celor angrenaţi în sistemul instituţiilor.

Într-un stat democratic ele au următoarele funcţiuni:

- pregătirea şi adoptarea actelor normative;

- punerea în executare a legilor;

- supravegherea punerii în executare a hotărîrilor luate la nivel politic.

O instituţie publică „vinde” bunuri şi servicii care asigură facilităţi precum: servicii de telecomunicaţii, electricitate, aprovizionarea cu gaze şi apă, transport (căi ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare (bănci, companii de asigurare). Obiectivul unei instituţii publice este servirea interesului public. Există situaţii în care iniţiativa particulară nu poate acoperi cerinţele societăţii şi de aceea sînt necesare instituţii specifice. Există patru motive care determină existenţa organizaţiilor publice :

- minimalizarea erorilor de pe piaţă;

- creşterea rentabilităţii economice;

- facilitarea planificării centralizate a economiei;

- schimbarea naturii economiei.

Organizaţiile publice se află în competiţie directă cu organizaţiile private: bănci, companii de asigurare, aeriene, petroliere. Pentru a stimula competiţia şi pentru a menţine controlul unor ramuri strategice, guvernele controlează aceste companii.

Conform modelului tradiţional, o administraţie funcţionează sub controlul formal al elitei politice. Există un sistem strict de ierarhie birocratică, cu oficialităţi anonime motivate de interesul public şi care susţin partidele aflate la guvernare. Teoriile lansate la sfîrşitul sec. XIX s-au menţinut neschimbate şi au fost utilizate pînă la sfîrşitul sec. XX în majoritatea ţărilor occidentale. La începutul anilor ’80 ai sec. XX guvernele au început să caute răspunsuri la marile probleme sociale şi economice apărute. S-a constatat că răspunsurile rapide şi flexibile, la stimuli din ce în ce mai variaţi, sînt necesare într-o societate dinamică.Exemplificare – Modelul birocratic weberian.Weber are în vedere şase principii ale sistemului birocratic modern, derivate din conceptul de autoritate legală / raţională:

- principiul teritoriilor stabile aflate sub o jurisdicţie specifică. Sînt stabilite, în general, prin legi sau regulamente administrative;

- principiul ierarhiei oficiale şi a nivelurilor de autoritate. Presupun o subordonare a cadrelor inferioare celor superioare;

- managementul birocraţiei moderne. Se bazează pe documente scrise, „dosare” ce sînt păstrate;

- managementul birocratic presupune o pregătire de specialitate;

- persoanele implicate în aceste activităţi le pun pe primul-plan;

- managementul birocratic urmează anumite legi, mai mult sau mai puţin stabile sau exhaustive, care pot fi invalidate. Cunoştinţele celor ce fac parte din domeniu trebuie să includă jurisprudenţa, managementul administrativ şi de afaceri.

Sectorul public a avut întotdeauna şi alte scopuri decît cele financiare. Orice guvern are autoritatea de a se implica în toate sectoarele economiei, ceea ce presupune şi crearea de companii proprii. Interesul public a fost întotdeauna o prioritate care presupunea angajarea celor mai competente persoane pentru a forma o elită administrativă care să acţioneze în conformitate cu legea şi precedentele existente.

Experienţa ţărilor dezvoltate, în primul rînd a marilor actori economici de pe piaţa globală – SUA, Uniunea Europeană, Japonia – oferă numeroase ancore de referinţă în ceea ce priveşte caracteristicile definitorii ale managementului organizaţiilor private şi ale mediului de acţiune a acestora, caracteristici care explică în mod convingător resorturile puternice ce stau la baza performanţelor apreciabile şi ale competitivităţii sporite a firmelor respective.

Principalele trăsături definitorii ale conducerii organizaţiilor private şi ale cadrului de acţiuni al acestora pot fi considerate cele prezentate în continuare:

- participarea pe scară largă, aflată în continuă extindere, a managementului ştiinţific, bazat pe utilizarea unui registru extins de metode, tehnici şi instrumente moderne, precum şi pe existenţa unei reţele largi şi profesionale de servicii intelectuale pentru management (de consultanţă managerială, de marketing, financiară, fiscală, ecologică etc., de informare, de instruire managerială);

- existenţa în organizaţiile private a unui cadru structurat bine articulat, care defineşte clar responsabilităţile individuale de conducere şi de execuţie, caracterizat prin dinamism organizaţional şi flexibilitate necesare pentru a face faţă cu succes diferitelor situaţii, prin descentralizarea crescîndă a activităţilor în scopul măririi vitezei de reacţie decizională şi îmbunătăţirii calităţii deciziilor prin conectarea mai strînsă a acestora de locul acţiunii. Departamentalizarea, adoptarea structurilor matriciale atunci cînd condiţiile interne ale firmelor le reclamă şi le fac posibile, folosirea formelor structurale flexibile şi temporare – task force, project team – sînt cîteva dintre practicile cele mai manifestate, menite să dinamizeze cadrul structural al firmelor şi să-l facă adaptat mai bine la modificările mediului intern şi exterior de acţiune al acestora;

- profesionalismul celei mai mari părţi a angajaţilor, spiritul de excelenţă care îi animă pe cei mai buni, dorinţa extinsă de autoperfecţionare şi de avansare, manifestările care determină un nivel ridicat al productivităţii muncii şi, drept urmare, sînt puternic stimulate managerial prin evaluarea frecventă a performanţelor individuale şi reflectarea acestora la nivel de retribuire. La accentuarea acestui profesionalism contribuie, în măsură substanţială, politicile funcţionale în domeniul managementului resurselor umane, orientate tot mai pronunţat spre amplificarea potenţialului acestor resurse prin formare şi perfecţionare profesională, prin dezvoltarea carierelor ca formă de armonizare a intereselor angajaţilor cu scopurile şi disponibilităţile organizaţiilor private, precum şi prin motivarea salariaţilor astfel încît, pe de o parte, să-i determine să pună în slujba obiectivelor firmei întregul lor potenţial creativ şi productiv, de cunoştinţă şi experienţă, iar pe de altă parte, să promoveze spiritul de competiţie corectă între angajaţi prin asigurarea echilibrului între performanţe şi recompense.