Principiile managementului științific în viziunea lui Frederick Taylor și a lui Henry Fayol

Complex si uneori divergent, actul de conducere este definit de eforturile depuse în practica manageriala a mai multor decenii. Pe masura ce conditiile economice si sociale s-au schimbat, s-au modificat şi modalitatile prin care managerii intelegeau sa ajute la atingerea obiectivelor organizationale.

Prin studierea literaturii de specialitate din domeniul managementului se observa existenta a multor clasificari ale scolilor de management.

In opinia noastra, studiile in domeniul managementului se grupeaza in functie de natura conceptelor si metodelor utilizate cu precadere, de functiile managementului si ale firmei asupra carora se axeaza, in patru scoli: clasica sau traditionala, behaviorista sau comportista, cantitativa si sistemica.

Scoala clasica reprezinta o abordare anglo-saxona axata pe metode inductive, promovate de F.W. Taylor, cel care a pus bazele managementului stiintific. Abordarea latina apartine apartine francezului Henry Fayol. Prin intermediului metodelor deductive, el reuseste sa extinda managementul taylorist de la cercetarea proceselor de munca la ansamblul intreprinderii, de la elementele productivitatii individuale la procesele de productie si la organismele sociale, ca factor ai progresului economic.

Cei mai de seama reprezentanti ai acestei scoli, pe langa F.W. Taylor (1856-1915 SUA) si H. Fayol (1841-1925 Franţa) - creatorii acesteia - sunt considerati: H. Towne, F.Gilbreth, H.Koontz, L.Urwick, O.Gelenier, M.Follet, L.Gulick, L.Allen, H.Gantt.

Reprezentantii scolii clasice abordeaza intr-o maniera analitica principalele concepte si instrumente ale economiei intreprinderii: profitul, rata rentabilitatii, cheltuielile, investitiile etc. Accentul este pus pe aspectele tehnico-materiale ale productiei, utilizandu-se concepte si metode specifice stiintelor economice.

Abordarea problemei de conducere a avut ca scop imbunatatirea rezultatelor economice ale intreprinderilor. Aici se inscriu: actiunile de masurare a muncii, introducerea unor forme de salarizare stimulative, selectia stiintifica a personalului, urmarindu-se sporirea productivitatii muncii.

Scoala clasica promovata de F.Taylor si H Fayol are drept caracteristici esentiale urmatoarele:

- Utilizarea cu predilectie a conceptelor, metodologiilor si instrumentarului economic;

- Evidentierea si accentuarea importantei functiei de organizare, drept consecinta a tratarii in ansamblu a relatiilor de management;

- Acordarea unei atentii prioritare functiei de productie in cadrul unei societati comerciale.

In cadrul scolii clasice indentificam trei curente de baza ale conceptiei de inceput ale managementului, fiecare avand reprezentanti proeminenti si lucrari consacrate:

- managementul stiintific, reprezentat de Fr. Taylor si lucrarea “The Principles of Scientific Management” (1911)

- managementul administrative, reprezentat de Henry Fayol si lucrarea “Administration Industrielle et Generale” (1916)

- managementul birocratic, reprezentat de Max Weber si lucrarea “Theory of Social and Economic Organisation” (1915)

Importanta scolii clasice de management consta in constituirea pentru prima data a stiintei managementului si imprimarea unei tente economice a acesteia.

O contribuie substantiala la intemeierea stiintei manageriale a avut-o H.Fayol si F. Taylor care au analizat pentru prima data in maniera stiintifica procesul de management si componentele sale , precum si o parte din principalele elemente ale sistemului de management – structura organizatorica, elaborand o serie de reguli, principii si metode de conducere stiintifica.

Frederick Winslow Taylor, cunoscut ca “parinte al managementului stiintific” a subliniat nevoia observarii pe cale empirica (examinarea unor fenomene reale), a analizarii si experimentarii, considerand ca managerului ii revine rolul de a descoperi cea mai buna modalitate de desfasurare a muncii sub indrumarea sa.

Scoala managementului stiintific are ca scop obtinerea productivitatii maxime cu un efort minim. In principala sa lucrare, “Principiile managementului stiintific” Taylor sustinea ca: “pentru a realiza un management stiintific este nevoie sa fie stabilite o serie de reguli, legi si formule care sa inlocuiasca judecata fiecarui individ in parte, dar care pot fi folosite efectiv numai dupa ce au fost consemnate oficial”.

Taylor a urmarit analizarea fiecarui pas in vederea elementelor sau miscarilor distincte ce alcatuiesc munca fizica. Sarcina urmatoarea era de a observa daca acele elemente pot fi reproiectate sau modificate pentru a putea fi obtinuta cea mai buna si mai rapida metoda de a munci, accentul fiind pus pe eficienta. Taylor dorea ca munca sa fie facuta intr-un mod cat mai simplu.

In lucrarea mentionata mai sus, Taylor expune o serie de principii ale muncii care prevedeau:

- concentrarea experientei traditionale, structurata pe categorii si transpusa in reguli, legi si formule, avand ca scop ajutarea lucratorilor in activitatea lor zilnica;

- formularea elementelor stiintifice pentru fiecare element din activitatea unui om care sa le inlocuiasca pe cele empirice;

- selectarea, instruirea si promovarea lucratorului pe baze stiintifice;

- colaborarea cu lucratorii pentru ca munca sa fie obtinuta conform principiilor stiintifice formulate;

- realizarea unei diviziuni a muncii si a responsabilitatii egala intre lucratori si manageri, pentru ca acestia sa efectueze activitatile pentru care sunt cel mai bine pregatiti.

Pierderile majore de timp apar datorita angajatilor si a felului in care percep timpul lor si al celorlalti. Pe de o parte, nu li se aduce aminte constant scopul pe care il au, iar pe de alta parte ei gasesc inutil sa isi termine munca intr-un mod mai rapid, tamandu-se ca vor primi sarcini in plus.

Un alt reprezentant al scolii clasice de conducere a fost inginerul francez Henry Fayol El a socotit intreprinderea un organism complex, in legatura cu alte organisme economice, pe care l-a analizat si studiat in intreaga sa complexitate.

H.Fayol a reusit sa defineasca si sa grupeze, in mod corespunzator partile componente ale intreprinderii din a carei interactiune se atinge insasi obiectivul final al activitatii acesteia.

A identificat sase grupe de activitati ce trebuie realizate, respectiv operatii: tehnice (de productie), comerciale (de aprovizionare si desfacere), financiare, de evidenta (contabila si statistica), de asigurare si de administrare (previziune, organizare, coordonare, control si comanda).