Strategii dinamice pentru creșterea valorii firmei

1. Strategii dinamice pentru cresterea valorii firmei

1.1. Achiziţie şi restructurare

Ne vom focaliza atenţia asupra firmei privite ca un întreg, vom trece de la deciziile pe domenii la cele ce privesc firma în ansamblul său scopul rămânând acelaşi şi anume maximizarea valorii de piaţă a firmei ţinând cont de riscuri, câştiguri aşteptate şi fluxuri de numerar. Însă în loc să privim părţi ale procesului decizional ne vom axa pe concepte ca achiziţii, fuziuni, preluări, restructurare, pentru a înţelege evoluţia firmei pe o perioadă mai mare de timp.

O firmă care cumpără părţi dintr-o alta sau chiar chiar o altă firmă în întregime o vom numi „achizitor”, iar firma vizată a fi cumpărată o vom numi „ţintă”.

Fuziunea este procesul prin care două sau mai multe firme decid reunirea patrimoniului lor şi punerea în comun a acitvităţilor pe care le desfăşoară. De cele mai multe ori fuziunea este privită ca o activitate de achiziţie paşnică, stabilită de comun acord între firme.

Preluarea este procesul prin care o firmă cumpără o alta cu scopul de a avea controlul asupra firmei „ţintă”. Aceasta se face de cele mai multe ori fără acordul firmei vizate şi este privită de firma „ţintă” ca o metodă agresivă, de imixtiune.

Managerul fiecărei firme trebuie să aibă permanent în vedere faptul că pe piaţă pot exista sau pot apărea firme care să concureze cu a sa, fie în domeniul produselor/serviciilor oferite, fie în domeniul resurselor folosite. Deci, el va căuta fie să-şi elimine rivalii de pe piaţă, fie, dacă acest lucru nu este posibil, să facă alianţe cu scopul de a-şi consolida poziţia.

Principalele motive care duc la apariţia fenomenelor de fuziune şi preluare sunt următoarele:

• Sinergia: când două firme A şi B decid să fuzioneze ele speră să obţină din acestă acţiune un posibil beneficiu. Acesta apare atunci când activitatea firmei combinate (AB) degajă o valoare mai mare decât a celor două firme considerate separat;

• Economiile de scală: prin combinarea eforturilor celor două firme se poate ajunge la o dimensiune suficientă a activităţii care să le permită să-şi reducă cheltuielile de productie, stocare, marketing, cercetare-dezvoltare, etc.

• Integrarea verticală: pentru a asigura un flux continuu de resurse parcursul diferitelor stadii de producţie sau un flux continuu al comercializării, o firmă poate achiziţiona o alta situată în amonte de ea pe fuxul de prelucrare (integrare backward) sau situată în aval (integrare forward). Schematic putem prezenta aceste achiziţii astfel:

• integrarea orizontală (eliminarea rivalilor): prin achiziţionarea unei firme concurente, firma „achizitor” speră atât să-şi mărească propria cotă de piaţă şi capacitatea de producţie, cât şi să reducă nivelul concurenţei.

• diversificarea: pentru a diminua riscul de afaceri, firma trebuie să-şi diversifice activitatea. Aceasta se poate face prin achiziţionarea unei firme „ţintă” care activează în domeniul vizat de „achizitor”.

Adeseori firmele care îşi propun acest gen de strategii dinamice pentru creşterea valorii fac anumite greşeli de estimare în procesul de achiziţie. Cele mai frecvente astfel de greşeli se referă la: modalitatea de evaluare a firmei „ţintă”, supra evaluarea efectului achiziţiei, subestimarea costurilor tranzacţiei, selectarea incorectă a formelor de finanţare a achiziţiei.

Există situaţii când firma „ţintă” nu doreşte, sub nici un motiv, să fie preluată de o alta. Pentru aceasta ea trebuie să ştie că există mai multe metode posibile de contracarare a achziţiei. Aceste metode pot fi defensive sau ofensive. Metodele defensive se folosesc pentru a preveni cumpărarea treptată sau declanşarea unei oferte publice de cumpărare (OPC) a acţiunilor firmei „ţintă”.

Aceste posibile metode de contracarare paşnică sunt:

• metode generale: neemiterea de noi acţiuni pe piaţă, blocarea controlului în AGA, folosirea unei politici deschise faţă de acţionari.

• metode speciale: modificarea periodică a Consiliului de Administraţie, super majoritatea în AGA, folosirea „pionilor otrăviţi”.

Metodele ofensive se pot aplica în caz de declanşare a OPC sau a unei achiziţii „pe tăcute” şi ele includ: folosirea obiecţiunilor legale (firma „ţintă” poate protesta în justiţie pentru faptul că achizitorul încalcă legea concurenţei sau legile privitore la deţinerea de acţiuni), restructurarea activelor sau pasivelor.

1.2. Managementul restructurării şi lichidării

Multe dintre firmele care fuzionează sunt, de regulă, firme mature, iar motivul fuziunii este, de multe ori, consolidarea unui anumit gen de afaceri. Există, însă, şi situaţii în care astfel de firme-colos dau dovadă de prea puţină flexibilitate în afaceri şi atunci se poate pune problema restructurării lor. Dacă în primul caz se punea problema găsirii şi exploatării unor noi oportunităţi de afaceri, în al doilea caz se pune problema viabilităţii mai multor firme de dimensiuni mai mici care să preia părţi din afacerea-mamă sau, in extremis, lichidarea întregii firme, vânzarea activelor şi reinvestirea banilor astfel obţinuţi într-un alt gen de afaceri. Literatura de specialitate a reţinut două forme de lichidare a unei firme şi anume: lichidarea benevolă sau dizolvarea (ce poate avea loc dacă: a expirat durata de existenţă a firmei sau nu este posibilă realizarea obiectului de activitate al firmei sau a fost atins acest obiect sau nu s-a majorat capitalul social la limita minimă legală sau s-a redus numărul de acţionari sub limita impusă de lege), respectiv lichidarea judiciară, care are loc în cazul falimentului, definit ca fiind incapacitatea totală de plată a firmei pe termen de şase luni de la constatare.