Analiza Pieței Vinurilor

1. PRODUSUL – PIAŢA VINURILOR

1.1. SCURT ISTORIC AL PIEŢEI VINURILOR

Despre Vin

Începuturile viticulturii în această parte a lumii datează de cel putin 4000 de ani. Legenda spune că Dionysos, zeul vinului, s-a nascut în Thracia, pe meleagurile ce astăzi reprezintă teritoriul României. România sau Dacia, cum era ea cunoscută de romani, a avut o cultură consolidată a vinului. Abundenţa bucatelor şi faima vinului produs de daci erau atât de cunoscute şi tentante, încat Burebista, regele primului stat dac centralizat (sec. I îCr), a ordonat distrugerea viilor pentru a pune capăt invaziilor repetate ale popoarelor migratoare, dupa cum îl sfătuise marele preot, Deceneu.

Monedele bătute de romani după cucerirea Daciei (106 dCr) înfaţişau o femeie căreia doi copii îi ofereau struguri, ca simbol al principalelor bogăţii ale Daciei Felix, cum denumiseră romanii provincia şi ca o dovadă că viile renascuseră.

În timpurile mai apropiate de noi, viticultura romanească a cunoscut mai multe perioade distincte, fiecare cu influenţele sale specifice asupra industriei vinului.

Astfel, secolul 19 şi începutul celui de-al 20-lea, până la Primul Război Mondial, au fost caracterizate prin legături ample şi strânse cu Franţa. În sectorul viticol, aceste legături au culminat cu ajutorul practic dat de viticultorii francezi, imediat după ravagiile produse de filoxera în ultimele două decenii ale secolului 19. Rezultatul l-a constituit faptul că replantările care s-au făcut au avut drept sursă viţele nobile aduse din Franţa: Pinot Noir,

Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay, Sauvignon Blanc şi altele. Perioada interbelică a fost caracterizată prin legături mai stranse cu Germania şi Austria, interval în care se remarcă o utilizare crescândă a şpriţului (vin amestecat cu apă minerală gazoasă, o altă bogaţie locală). În perioada comunistă (1948-1989), când apar trei tipuri distincte de organizaţii vitivinicole, astfel: institute de cercetare, ferme viticole şi centre de vinificaţie de stat, precum şi ferme cooperatiste, vinurile româneşti reuşeau să cucerească importante medalii la concursurile internaţionale în pofida accentului mare pus pe cantitate şi mai puţin pe calitate.

Liberalizarea economiei de dupa 1989 a condus la o suită de schimbări profunde în industria vinului din România. Viile aparţinând fermelor cooperatiste au fost retrocedate foştilor lor proprietari, fermele viticole şi centrele de vinificaţie de stat se află în plin proces de privatizare, iar institutele de cercetare îşi redefinesc în prezent rolul lor central în cadrul sectorului vitivinicol reînnoit.

Despre piaţa vinurilor

Piaţa vinului este o piaţă matură afectată puternic de evoluţiile favorabile sau nefavorabile determinate de obisnuinţele alimentare şi comportamentul de cumparare al consumatorilor. Chiar dacă pieţele dominante (europeană şi nord americană) par mai degrabă stabile, tendinţele au o scădere constantă a cererii şi o modificare a preferinţelor consumatorilor către vinul de calitate în detrimentul vinului de masa. În ţările tradiţional producătoare şi consumatoare de vin, consumul de vin ordinar se diminuează rapid, în timp ce consumul vinului de calitate creşte lent. Comportamentul pieţei pare să fie determinat de deviza “să bei mai puţin, dar să bei mai bine”.

Deşi vinul este comercializat internaţional nu există o piaţă internaţională a vinului în sensul curent al pieţei internaţionale. Aceasta deoarece ţările consumatoare sunt în acelaşi timp producătoare asigurându-şi aprovizionarea în proporţie de 100%.

Piaţa vinului cuprinde mai multe segmente. Segmental cel mai important este cel al vinurilor stabilizate care poate fi divizat în mai multe grupe: vinuri de calitate medie către mediocre şi vinuri de calitate superioară supuse unor reglementări şi specificaţii stricte.

Piaţa vinului în general, dar în particular, cea europeană se caracterizează prin excedente structurale. Producţia de vin depăseşte potenţialul de consum naţional şi eventualele cantităţi destinate pieţelor internaţionale.

În final sistemul de distribuţie a vinului reproduce aceeaşi schemă peste tot în lume, şi anume, el este foarte fragmentat cu un număr foarte mare de detailişti răspândiţi peste tot în teritoriu. Se constată în ultimii ani o evoluţie discretă constând în deplasarea cantităţilor distribuite prin canalele de vânzare en-gross (hoteluri, restaurante) şi către canalele de distribuţie en-detail destinate consumatorului intern (lanţuri de supermarket-uri). Acest tip de distribuţie permite ameliorarea competitivităţii produsului în termen de preţ şi avantajează modelele de consum modern şi comportamentul de cumpărare.

Caracteristicile vinului

Sectorul vinului se caracterizează printr-o fragmentare extremă a producţiei şi comercializării mai ales în ţările europene mari producătoare (Franţa, Italia, Spania). O altă caracteristică a pieţei vinului o constituie ponderea importantă ce o deţin societăţile cooperatiste. Vinul face parte dintr-o piaţă mai largă, cea a băuturilor alcoolizate, ce cuprinde şi berea şi spirtoasele. Aceste grupuri mari utilizează pieţele europene, dar şi cele nord americane ca furnizor de produse şi piaţa finală pentru produsele alcoolizate. Un proces de creştere externă se limitează în spaţiul Uniunii Europene, iar cea mai mare parte a acestor operaţiuni au loc între societăţi din aceeaşi ţară. În acest context, cu certitudine sectorul francez al vinurilor este cel mai angajat în acest proces înregistrând opt operaţiuni de fuzionare. Reglementările internaţionale din domeniul vinului separă vinul în două categorii: vin de masă şi vinuri cu denumire de origine ce prezintă anumite caracteristici calitative apriori stabilite. Factorii naturali de cultivare, solul şi clima combinate cu tehnicile folosite în timpul cultivării şi prelucrării vinului contribuie la caracteristicile calitative ale vinului.