Impactul aderării UE asupra întreprinderilor din România

1.1. Necesitatea aderarii României la Uniunea Europeana

La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul European ce instituia o asociere între România, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre pe de alta parte. Prevederile acestui acord stipuleaza faptul ca România a devenit membru asociat si sunt puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscându-se ca obiectivul final urmarit de tara noastra este de a deveni membru cu drepturi depline a U.E. si ca asocierea are ca scop sa ajute România sa realizeze acest deziderat.

România a avut contacte si întelegeri cu U.E. înca din deceniile sase si sapte, când au fost încheiate acorduri comerciale si tehnice si acorduri prin care beneficia de preferinte vamale comunitare. De abia în anul 1990 a fost semnat Acordul comert, cooperare comerciala si economica între România si U.E., iar din 1991 România a devenit beneficiara a asistentei financiare acordata prin Programul PHARE.

Negocierile privind asocierea României la U.E. au început în anul 1992 si s-au finalizat în acelasi an prin parafarea Acordului de la Bruxelles. Parlamentul României a ratificat Acordul European de asociere la U.E. în 1993.

Asocierea României la U.E. înseamna pe plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economica si financiara, în sprijinul restructurarii economiei romanesti, iar în plan politic crearea unui cadru institutional pentru realizarea unui dialog politic permanent între parti. În cadrul acordului sunt precizate o serie de principii care au în vedere:

- stabilirea unei perioade de tranzitie de maximum 10 ani, împartita în doua etape, trecerea la cea de a doua facându-se în urma examinarii Consiliului de asociere a aplicarii pana în acel moment a prevederilor Acordului;

- asimetria în acordarea de catre parti a concesiilor concretizate prin faptul ca, în timp ce Uniunea îsi va realiza angajamentul în prima etapa, România si-l va pune în aplicare în a doua ;

- angajamentul partilor de a se abtine de la introducerea de reglementari care sa vina în contradictie cu prevederile Acordului pâna la intrarea în vigoare;

- disponibilitatea partilor ca pe perioada de tranzitie sa procedeze de comun acord, în functie de conjunctura existenta în sectoarele vizate, la reducerea periodica si analizarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului în aplicarea acestora.

Acordul European de asociere a României la U.E. cuprinde prevederi pentru fiecare sector principal de activitate:

- în domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea între parti a unei zone de comert liber care se va concretiza prin eliminarea treptata a obstacolelor tarifare si netarifare existente în acest moment în relatiile comerciale dintre România si U.E.. Acestea privesc produsele industriale, cu exceptia celor textile si siderurgice, dar si produsele agricole de baza (neprelucrate sau cu grad redus de prelucrare si prelucrate). Zona de comert liber va fi realizata în perioada de tranzitie de maximum 10 ani, în mod gradual. Perioada de tranzitie este asimetrica în ceea ce priveste ritmul reducerii si eliminarii taxelor de catre România, oferindu-se astfel tarii noastre o perioada mai lunga de timp pentru deschiderea pietei sale la importurile din U.E. Daca U.E. se obliga sa elimine toate taxele vamale si îngradirile cantitative pana la sfârsitul primei etape a perioadei, România va face acest lucru la sfârsitul celei de-a doua etape. Pentru o serie de produse considerate sensibile, acordul cuprinde aranjamente speciale:

- aderarea României la U.E. necesita un cadru economic care sa fie compatibil cu functionarea U.E. si cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grabirea descentralizarii sectorului de stat si crearea unui puternic nucleu de întreprinderi mici si mijlocii, alinierea tuturor standardelor romanesti la normele comunitare, legarea cursului leului de EURO, precum si realizarea unei modificari de structura a populatiei ocupate în economie, pentru a ne apropia de nivelul tarilor din U.E. ( 10% în agricultura, 30% în industrie si peste 60% în servicii ). România va trebui sa aplice acele cai si mijloace care sa duca la relansarea puternica a productiei, la stimularea investitiilor, la cresterea competitivitatii produselor, accelerarea procesului de reforma, la restructurare si privatizare, de modernizare în vederea asigurarii unei macrostabilizari durabile si eliminarii actualelor dezechilibre fundamentale din economie.