Adicțiile acceptate social

Introducere

În lucrarea de faţă mi-am propus să surprind complexitatea conceptului de drog acceptat social. Deşi există substanţe a căror consum poate duce la efecte nocive din punct de vedere biologic, afectiv, dar şi sociologic, iar mai târziu la instalarea unei dependenţe ce poate fi tratată cu dificultate, acestea există pe piaţa din toată lumea iar prevederile legislative previn doar consecinţele abuzului de tutun, alcool, cafeină, jocuri de noroc sau internet ca fiind lăsate strict la latitudinea fiecărui individ. Mai mult, prin intermediul căilor media acestea chiar se promovează uneori în rândul tinerilor.

Drogurile pot fi folosite de indivizi în mod excepţional, ocazional, episodic sau simptomatic. Când vorbim despre consum excepţional ne referim la operaţiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai multe ori un drog, fără a continua această practică. Consumul în mod ocazional are loc când folosim drogurile în formă intermitentă, fără a se ajunge până la dependenţă fizică sau psihică. Folosirea unui drog în mod episodic constituie folosirea acestuia într-o anumită împrejurare. Consumul simptomatic se caracterizează prin apariţia şi instalarea dependenţei.

Cheia enigmei se află însă în structura personalităţii fiecăruia. Aceasta ne-o demonstrează şi faptul că anual milioane de indivizi sunt supuşi unor tratamente terapeutice cu substanţe şi produse stupefiante în unităţi medico-sanitare, însă nu toţi aceşti indivizi devin dependenţi de drogurile ce li s-au administrat. Prezenţa unui consumator de cafea, tutun sau alte substanţe adictive în familie se transformă într-o adevărată tragedie, iar creşterea numărului acestora devine un pericol pentru societate.

Adicţii acceptate social

Alcoolul, tutunul, cofeina, dar şi medicamentele, jocurile de noroc, internetul.toate acestea pot deveni sursa de invadare a cotidianului. A fi dependent nu înseamnă neapărat a fi bolnav. Unde se situează frontiera dintre obiceiuri proaste şi dependenţe reale, dintre normal şi patologic, alienare şi suferinţă?

Toţi consumatorii de droguri sunt, pe plan social, cvasineputincioşi în crearea relaţiilor fireşti, fiind pur şi simplu fiinţe ce nu au puterea şi curajul necesar să înfrunte deschis evenimentele (nu toate fericite), pe care viaţa le aşează în calea lor. Influenţa mediului, curiozitatea, necunoaşterea pericolului în care pune drogul, lipsa unor capacităţi intelectuale, urbanizarea, şomajul sunt doar câţiva dintre factorii ce determină consumul de droguri.

Dependenţa este starea fizică sau psihică ce rezultă din interacţiunea unui organism cu o substanţă, caracterizată prin modificări de comportament şi alte reacţii, însoţite întotdeauna de nevoia de a lua substanţa în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimţi efectele psihice şi pentru a evita suferinţele.

Toate drogurile adictive au două lucruri în comun: ele produc iniţial un efect de plăcere urmat de un recul al unor efecte neplăcute. Acest lucru se întampla ca efect al supresiei producţiei normale al unor substanţe chimice în creier, care in mod normal produc efectul de “plăcere”. După suprimare, creierul intră într-o stare de depresie. El necesită din punct de vedere fizic mai mult drog ca să ajungă la normal şi să se simtă bine din nou. Acest ciclu de plăcere duce la o pierdere fizică a controlului asupra utilizării drogului.

Există variate necesităţi ale corpului cum ar fi: foame, sete, sex, prietenie. Când aceste nevoi sunt satisfacute sau când durerea dispare, un semnal este trimis la celulele creierului, care fabrică o substanţă chimică drept semnal de recompensă. Această substanţă chimică ajunge şi stimulează centrul recompensării (“zona plăcerii”), ducând la o senzaţie de plăcere, de “high”. Majoritatea drogurilor care duc la dependenţă sunt capabile să producă efecte de “bine”, mimând un mesager (o substanţă) secretat în mod normal de creier (care în mod obişnuit produce o senzaţie de “bine”). Un exemplu sunt narcoticele care mimează endorfinele (analgezic natural). Acest lucru scurtcircuitează mecanismele de supravieţuire, pentru că celulele centrului de recompensare din creier nu pot face diferenţa între un drog şi o substanţă naturală. Rezultatul este dependenţa.

Prima asociere cu consumul unui drog adictiv este depozitată în memoria subconştientului. Subconştientul învaţă, prin asocierea imediată, că utilizarea unui drog adictiv duce la plăcere. Subconştientul rememoreaza “high”-ul iniţial şi te forţează să doreşti această stare. În mod obişnuit o persoană care utilizează droguri adictive, nu ajunge la o stare intensă de “high” dacă este la prima doză. Consumatorul începe să utilizeze tot mai mult drog şi se străduieşte intens să ajungă la starea de vârf de placere. Starea de dependenţă este însoţită de toleranţă.