Educația intelectuală

Introducere:

Educația este o componentă a existenței socio-umane și, totodată, o activitate de esență psihosocială care vizează formarea-dezvoltarea permanentă a personalității umane și, prin aceasta, dezvoltarea și perfecționarea societății umane.

Fiecare dintre componentele educației își delimitează identitatea prin raportare la două elemente ancoră: o nevoie reală și profundă a ființei umane, în vederea satisfacerii acesteia și o categorie fundamentală de valori, care modelează specific.

Educația intelectuală este acea dimensiune a educației, respectiv, componenă a acțiunii educaționale, prin care se urmărește expres construirea structurilor operatorii ale personalității și ale capacităților corespunzătoare acestora, odată cu și prin asimilarea unor cunoștințe ce se vor structura în cultura persoanei.

Educația intelectuală are ca obiectiv fundamental formarea-dezvoltarea conștiinței științifice realizabilă prin dobândirea unor cunoștințe, capacități și atitudini cognitive, generale și specifice, cu o largă susținere afectivă, motivațională, caracterială.

Semnificația educației intelectuale în lumea contemporană

Recunoscută ca o componentă a activității educative din cele mai vechi timpuri, educația intelectuală contribuie, prin intermediul valorilor selectate, prelucrate și transmise sub formă de cunoștințe, priceperi și deprinderi, la formarea și dezvoltarea personalității raționale, la perfecționarea capacităților intelectuale, la formarea mobilurilor care declanșează și susțin activitatea de cunoaștere. Astfel, educația intelectuală are la bază două aspecte fundamentale:

1. Informativ , care vizează cantitatea și calitatea informației științifice și umaniste ce urmează a fi transmisă și asimilată de tânăra generație

2. Formativ , care se referă la efectele asimilării acestei informații asupra intelectului elevului în procesul dezvoltării sale.

După modul în care a fost interpretată relația dintre cele două aspecte, pe plan istoric s-au conturat două teorii pedagogice opuse:

1. Teoria culturii materiale , susține importanța asimilării unei cantități cât mai mari de cunoștințe, care să-i ofere omului posibilitatea de a răspunde la solicitările externe prin asociații de idei cât mai adecvate și mai sigure. În viziunea acestei teorii scopul educației intelectuale ar consta doar în asimilarea unui volum cât mai mare de cunoștințe și în formarea capacității de asociere între idei.

2. Teoria culturii formale, susține că importantă nu e informația în sine, ci stimularea dezvoltării intelectului, în vederea formării de capacități necesare asimilării ulterioare a informației.

În condițiile epocii actuale, sporește necontenit valoarea informației științifice bogate, diverse, recente și continue. Însemnătatea educației intelectuale crește datorită:

- accentuării caracterului intelectual al tuturor activităților umane și atragerii a tot mai mulți oameni în procesul producției spirituale;

- exploziei informaționale și revoluționării mijloacelor de informare, dezvoltării tehnicii;

- cererii de educație și necesității de a comuta accentul de pe obiectivele informative pe cele formative, spre autoeducație;

- transformării științei într-o importantă forță de producție, ceea ce duce la creșterea importanței pregătii profesionale și tehnice.

Scopul educației intelectuale

Scopul constă în formarea individului ca subiect rațional, pregătirea tinerilor pentru activitatea de cunoaștere, pentru activitatea teoretică, rațională, pregătirea pentru trecerea de la înțelegerea noțiunilor, a teoriilor, a principiilor, la intelectualizarea personalității și la formarea concepției științifice.

Din esența educației intelectuale rezultă două scopuri fundamentale ale acesteia si anume:

- Informarea intelectuală - constă în transmiterea de către profesor și asimilarea de către elevi și studenți a valorilor, prelucrate și sistematizate în conformitate cu norme psiho-pedagogice, în cadrul disciplinelor școlare.

Se pune problema ce? și cât? să se transmită, iar răspunsurile constau în respectarea unor principii:

- Concordanța cu cerințele idealului educației;

- Posibilitatea utilizării ulterioare a informației;

- Selecția integrativă a informației, eliminând cunoștințele neesențiale, în favoarea altora mai semnificative;

- Calitatea cunoștințelor să primeze asupra cantității, prin valoarea instrumentală și operațională, puterea explicativă, nivelul de generalitate și locul ocupat în ansamblul cunoștințelor;

- Cantitatea informației și modul de prezentare să fie în concordanță cu particularitățile de vârstă ale elevilor, deci să se asigure accesibilitatea.