Motivație și Învățare

În sensul ei general, notiunea de motivatie, introdusa în psihologie la începutul secolului XX, desemneaza aspectul energetic, dinamic al comportamentului uman. Ea este definita ca „o stare de disociatie si de tensiune care pune organismul în miscare pâna ce ajunge la reducerea tensiunii si regasirea integritatii sale”.

Prin urmare, nu putem vorbi de existenta unor motive ca forte dinamice numai prin ele însele, ci totdeauna în relatie cu obiectele, rezultatele, situatiile care le satisfac si cerintele carora le corespund, reflectate în mintea omului sub forma de imagini, idei, convingeri, aspiratii.

Dat fiind faptul ca motivul este rezultatul unui proces de reflectare, de constientizare a unei necesitati (înnascute sau dobândite), în interactiune cu mijloacele de satisfacere a ei, totdeauna motivul, motivatia va fi de natura interna, intrinseca individului. Existenta acestor relatii creeaza conditiile interne necesare care determina si sustin activitatea omului, asigurând astfel dinamica comportamentului sau.

În activitatea de învatare individul este supus influentei unui sistem larg de stimuli materiali si sociali (spirituali) care intervin în procesul motivarii acestor activitati.

Între motivul si scopul învatarii elevilor se stabilesc relatii multiple si foarte complexe. Astfel, în general, scopul este subordonat motivului si, odata fixat, întareste motivatia care l-a determinat. De cele mai multe ori însa, în învatarea scolara scopurile sunt fixate din exterior, de catre profesori, parinti (mai ales la vârstele mai mici) sub forma unor cerinte care devin sarcini pentru elevi. Problema care se pune este ca elevii sa-si asume aceste sarcini, sa si le constientizeze (proces realizat cu ajutorul functiilor cognitive), acceptându-le ca si când ar fi propriile lor scopuri. Aceasta înseamna ca ele trebuie sa corespunda unei motivatii ce tine de natura interna a personalitatii. Daca scopurile fixate de altii din exterior, sarcinile nu îndeplinesc aceasta cerinta, activitatea pe care o pretind si rezultatul sau vor ramâne mai mult sau mai putin straine elevului; ele nu-i vor da o experienta de reusita sau de esec.

Motivatia reprezinta ansamblul mobilurilor interne ale conduitei, înnascute sau dobândite, constiente sau inconstiente, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte.

Astfel definita, motivatia sta în spatele tuturor deciziilor, atitudinilor si actiunilor umane fiind de aceea denumita „cauzalitatea interna” a conduitei umane.

Motivatia are o functie de activare interna, difuza si semnalare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic (trebuinte), de mobil (factor declansator) al actiunii pe care o si justifica, de autoreglare a conduitei, motivatia imprima conduitei un caracter energizant si dinamogen sau orientativ si directional si vectorial, de coechilibrare a raportului dintre om si mediul ambiant.

Organizarea si functionarea motivatiei umane poate fi caracterizata de urmatoarele trasaturi diversitatea motivationala, conflictualitatea motivationala, ierarhizarea motivatiei si variabilitatea motivationala.

Diversitatea motivationala arata ca omul nu actioneaza cel mai adesea sub impulsul unui singur motiv ci sub influenta mai multor motive organizate în subansambluri („constelatii”) motivationale.

Motivatia va dispune de o intensitate, forta propulsiva cu atât mai ridicata asupra conduitei persoanei, cu cât, în acelasi subansamblu motivational vor fi atrase motive tot mai numeroase si diverse. De exemplu, elevul care se pregateste pentru admitere este multiplu motivat: pe de o parte atractia (interesul) pentru materia respectiva si viitoarea profesie (motivatii intrinseci); iar pe de alta parte, asigurarea în perspectiva a unui venit (motivatie extrinseca pozitiva) sau constrângerea parintilor (motivatie extrinseca negativa).

Privind conflictualitatea motivationala, aflat în fata unei decizii sau a angajarii unei anumite activitati, omul poate fi stapânit de un conflict motivational reprezentat prin:

a) motivatii pozitive care îl împing si îl îndeamna în angajarea acelei decizii sau activitati;

b) motivatii negative care îl retin, îl inhiba.

De exemplu, elevul care trebuie sa învete pentru admitere trebuie sa-si reprime dorinta de a face altceva mai atractiv si placut, de a se distra, etc.