Motivația - comportament organizațional

Fiecare dintre noi şi-a pus la un moment dat în viaţă întrebarea „de ce mi-am ales jobul ăsta?”, la fel cum probabil ne-am întrebat şi „ce anume îi motivează pe oameni să facă un anumit lucru?”. Este destul de dificil să răspundem acestor întrebări întrucât fiecare are propriile raţiuni însă un lucru e cert, oamenii se vor lăsa mereu conduşi de pasiunile pe care aceştia le au pentru anumite activităţi, de dorinţele intense de a obţine ceea ce este important pentru ei. La baza acestor sentimente de împlinire stă motivaţia, acea sursă de energie care ne împinge să acţionăm. Ni se întâmplă de cele mai multe ori să căutăm tot felul de factori exteriori pentru a ne menţine motivaţi, însă cea mai arzătoare dorinţă este cea care vine din interiorul nostru, nu cele influenţate de persoanele de lângă noi.

Cu siguranţă toţi am cunoscut oameni care nu acordă importanţă lucrurilor esenţiale în viaţă, lucrurilor pe care şi le doresc cu adevărat, mulţumindu-se cu lucruri mărunte. Aceşti oameni, care deşi au un potenţial foarte mare, nu fac altceva decât să caute căi mai uşoare de a trăi, plângându-se din diferite motive precum lipsa de timp, lipsa de resurse, când de fapt problema este lipsa motivaţiei, lipsa direcţiei, lucruri care după părerea mea conduc la instaurarea temii de eşec. Din experienţa mea, am observat că oamenii nu au o motivaţie suficient de puternică până când viaţa nu le-o oferă.

Provenind din latinescul ”movere”, motivaţia este „motorul” vieţii noastre psihice, este o stare interioară ce determină un individ să adopte un anumit comportament în sensul atingerii ţelului său, având la bază nevoi, idealuri, interese.

Există o strânsă legatură între voinţă, dorinţă şi motivaţie, ele fiind esenţa vieţii, a împlinirii atât spirituale cât şi materiale. De fapt, voinţa este o formă superioară a dorinţei, un parametru de intensitate al acesteia, în timp ce motivaţia este un imbold, o forţă ce pune în miscare un individ în vederea atingerii unui anumit obiectiv.

Este bine cunoscut faptul că nicio organizaţie nu poate funcţiona fără cea mai importantă resursă de care aceasta se poate folosi, şi anume oamenii, idee susţinută de foarte mulţi manageri de succes, printre care şi directorul cunoscutei firme engleze Cadbury Schweppes, Adrian Gozzard care este de părere că „În companie există o singură resursă: oamenii şi conducerea acestor oameni... diferenţa dintre mediocritate şi excelenţă este rezultat al motivaţiei acestor oameni”. Progresul unei societăţi depinde într-o măsură decisivă de eficienţa utilizării resurselor materiale, naturale şi financiare, dar mai ales a resurselor umane. Oamenii constituie un factor activ şi determinant în producţie, şi anume munca, o activitate fizică şi/sau intelectuală care antrenează aptitudinile, cunoştinţele şi experienţele indivizilor în sensul atingerii obiectivelor organizaţiei. Ei sunt cei care pot conduce o întreprindere spre reuşită şi totodată cei care pot acţiona împotriva obiectivelor acesteia, de aceea managerii unei entităţi trebuie să adopte un sistem motivaţional eficient, creând un climat de integritate şi determinând salariaţii să acţioneze în sensul creşterii productivităţii şi performanţelor lor. Performanţa reflectă contribuţia adusă de angajaţi la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei şi se exprimă astfel:

Performanţă = Capacitatea profesională x Motivaţie x Rolul individului în organizaţie

Procesul de management se bazează pe cinci funcţii stabilite de Henri Fayol încă de la începuturile ştiinţei managementului, şi care şi-au păstrat şi azi valabilitatea: previziune, organizare, coordonare, antrenare-motivare, control-evaluare. Fundamentul antrenării îl reprezintă motivarea, ce constă în corelarea satisfacerii necesităţilor şi intereselor personalului, cu realizarea obiectivelor şi sarcinilor atribuite. Cu toate acestea, puţine organizaţii acordă suficientă atenţie acestui fapt, obiectivul lor fiind, mai degrabă, rentabilitatea pe termen scurt sau mediu, considerând că se poate încuraja creşterea productivităţii prin simpla modernizare a proceselor de producţie şi a sistemelor informaţionale.

În ceea ce priveşte motivaţia profesională, putem identifica o multitudine de factori motivatori în funcţie de natura lor, precum factorii interni care se referă la nevoia de recunoaştere, nevoia de afirmare, dorinţa de succes, autorealizarea, creşterea stimei de sine, şi factorii externi printre care se regăsesc recompensele financiare, dezvoltarea profesională, etc.

Este foarte important modul în care sunt corelaţi aceşti factori şi ponderea pe care noi o atribuim fiecăruia, astfel încât să rezulte „o sumă a energiilor interne şi externe care iniţiază, dirijează şi susţin un efort orientat spre un obiectiv al organizaţiei, care va satisface simultan şi trebuinţele individuale” . Cu cât obiectivele personale sunt mai apropiate de cele organizaţionale, cu atât efortul depus va aduce o contribuţie mai mare la rezultatele aşteptate de organizaţie (fig. b), după cum nealinierea acestor obiective va rezulta în performanţe slabe la locul de muncă (fig. a).