Participarea în organizație

INTRODUCERE

Când omul participă, descoperă că actele sale au un sens, că atitudinile sale sociale sunt înțelese de alții, iar contactele sale sunt apreciate. Participarea afectează profund personalitatea umană, punându-i în mișcare valorile esențiale (Allport, 1945).

Participarea este un cuvînt folosit adesea în zilele noastre; ea are înțelesuri variate în contexte diferite.

În cazul muncii în comunitate, participarea înseamnă că întreaga comunitate, inclusiv cei care de obicei nu se exprimă, participă la luarea deciziilor care influențează viitorul comunității. În cazul jocurilor (de exemplu poker), participarea înseamnă că oamenii au voie să joace (să se angajeze în jocul pe bani/jocurile de noroc). În cazul instruirii, cursanții beneficiază prin participarea la activitatea despre care sunt instruiți; ei "învață prin fapte".

Managementul participativ înseamnă că personalul, nu numai managerii desemnați, au contribuții și influență asupra deciziilor care afectează organizația. Nu este același lucru ca managementul comunal sau cooperativ, unde fiecare membru al personalului are aceeași greutate în procesul de luare a deciziilor. O majoritate votată ori un consens nu reprezintă arbitrul final pentru o decizie discutată.

În managementul participativ, managerii desemnați încă au responsabilitatea finală pentru luarea deciziilor și răspunderea pentru ele, dar membrilor personalului care sunt afectați de acele decizii li se cere în mod activ să furnizeze observații, analize, sugestii și recomandări în procesul executiv de luare a deciziilor.

Încrederea este un factor important al conducerii. Abordările participative de obicei înseamnă că luarea deciziilor este mai transparentă. Aceasta, în schimb, crește încrederea personalului, și astfel crește capacitatea de conducător a managerului. Și transparența în sine este un beneficiu adăugat al acestei abordări.

PARTICIPAREA ÎN ORGANIZAȚIE

1. CONCEPTE

În esență, conceptul de participare se referă la modul de implicare și integrare a membrilor organizației (în speță a personalului nonmanagerial) în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor (Vlăsceanu, 1993, p. 122).

Participarea este totalitatea modurilor și intensităților prin care indivizii, grupurile, colectivele își protejează interesele ori participă la procesul de alegere prin propunerea propriilor alegeri între mai multe acțiuni posibile (Wilpert, 1998, p. 42).

Ceea ce contează nu este procesul prin care se ia o decizie, ci mai degrabă influența părților implicate asupra deciziei luate {ibidem, p. 43).

Pornind de la cele de mai sus, preferăm să definim participarea ca ftind ansamblul contribuțiilor concrete, efective, active pe care și le aduc participanții la buna realizare a scopurilor organizaționale.

Conținutul participării (ansamblul contribuțiilor aduse, acestea putând fi extrem de variate, de la modul de executare a muncii până la influențarea proceselor decizionale); subiecții participării (participanții atât în expresia lor de participanți interni, cât și de participanți externi); caracteristicile participării (concretă, efectivă, activă, și nu doar în vorbe, declarativă, formală, pasivă).

Organizațiile trebuie să depună eforturi nu doar pentru a-și mobiliza membrii în vederea participării, ci să lupte cu non-participarea și chiar cu ceea ce ar putea fi numit anti-participare.

2. ABORDAREA MULTILATERALĂ A PARTICIPĂRII

2.1. Dimensiunile participării

a. Cadrul participării. Această dimensiune se referă la coordonatele spațio-tem-porale ale participării, adică la locul și timpul sau perioada istorică vizate de comportamentele participative.

Diferențierea formelor și practicilor participative se realizează și în funcție de specificul fiecărui tip de organizație sau chiar al fiecărei organizații particulare. Scopurile organizației, natura activităților desfășurate, specificul structurilor organizatorice și de conducere, particularitățile culturii organizaționale etc. își vor pune amprenta asupra participării.

b. Caracterul participării. Marcel Bolle de Bal, susține că participarea îmbracă patru caractere esențiale: caracter psihologic (se are în vedere participarea la activitatea de muncă, angajarea personală în activitatea profesională); caracter psihosociologic (vizează integrarea angajaților în grupul de muncă, în echipele de muncă, în organizație sau chiar în comunitate); caracter sociologic și juridic (implicarea angajaților în activitatea de conducere, în exercitarea controlului gestiunii organizației, fie prin participare directă, fie prin reprezentanți sau delegați); caracter economic (presupune participarea la repartizarea rezultatelor obținute).