Personalitatea juridică a organizațiilor internaționale

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abordate:

Personalitatea juridică internațională - exprimă calitatea de subiect de drept internațional. Întinderea personalității juridice diferă de la o organizație la alta în funcție de actele constitutive. În ceea ce privește opozabilitatea persoanei juridice a Organizației Internaționale distingem 2 aspecte:

1. opozabilitatea față de statele membre,

2. opozabilitatea față de celelalte state.

- Opozabilitatea față de statele membre decurge din: necesitatea de a îndeplini scopurile organizației. Organizația are organe speciale în acest sens, iar membrii organizației se angajează să-i acorde sprijin în acest sens. Organizația Internațională ia măsuri, întreprinde acțiuni, ia decizii, impune sarcini statelor membre. Acestea trebuie să le respecte.

- Opozabilitatea față de terțe state, nemembre ale organizației, există o regulă cutumiară de drept internațional potrivit căreia un acord nu crează prin el însuși obligații și drepturi pentru un stat terț, fără consimțămîntul acestuia. Rezultă deci că opozabilitatea personalității juridice internaționale a Organizațiilor Internaționale depinde de recunoașterea acesteia de către terți.

Scopul și obiectivele:

Scopul: Identificarea aspectelor personalității juridice a organizației international

Obiective:

1. Explicarea conceptului de personalitate juridică

2. Identificarea particularităților specifice ale organizației internaționale

3. Identificarea particularităților personalității juridice de drept intern și delimitarea acesteia de personalitatea juridică internațională

4. Formularea concluziilor

Cuvinte cheie:

- Organizație internațională,

- personalitate juridică internațională,

- personalitate juridică de drept intern

1. Organizațiile internaționale- subiect derivat și secundar de drept internațional public: specific și particularități

1.1 Considerații introductive

Comisia de Drept Internațional a O.N.U. a propus următoarea definiție a organizațiilor internaționale, dată de G. Fitzmaurice, unul dintre raportorii Comisiei de drept internațional a ONU: „O asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu o constituție și organe commune, care posedă o personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre.”.

O altă definiție este oferită de către Convențiile de la Viena din 1969 și 1986 privind dreptul tratatelor. Acestea au definit organizațiile internaționale ca „organizații interguvernamentale, excluzînd organizațiile neguvernamentale (ONG) care, deși operează la nivel internațional, nu se realizează prin intermediul statelor”.

Profesorul Bindschedler emite o altă definiție, care o suplinește pe cea dată de G. Fitzmaurice. În opinia lui, organizația internațională „este o asociație de state, stabilită prin și bazată pe un tratat, care urmărește scopuri comune și care are organe speciale proprii, îndeplinind funcții particulare în interiorul organizaței.” Prin această definiție Bindschedler adaugă un element nou „scopul comun”, dar omite cerința ca organizația să aibă personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre.

O formă de asociere a statelor poate fi calificată ca fiind o organizație internațională, atunci cînd întrunește mai multe elemente constitutive, precum:

- la respectiva asociere participă, în calitate de părți contractante, statele. În înțelesul dat prin art. 2 al Convenției de la Viena din 1969, organizațiile internaționale sunt fondate de către state și funcționează prin voința acestora;

- actul constitutiv al organizației reflectă acordul de voință al statelor membre fondatoare. De regulă, acest acord îmbracă forma unui tratat care în majoritatea cazurilor este un tratat multilateral. Tratatul de constituire conține angajamente mutuale și impune statelor o anumită cooperare în cadrul organizației și cu organizația însăși. Prin tratatele constitutive se creează drepturi și obligații reciproce, opozabile tuturor membrilor;

- asocierea statelor în organizații internaționale presupune urmărirea unor obiective și scopuri commune;

- organizația internațională trebuie să aibă o structură instituțională proprie. Ea trebuie să dispună de un număr de organe, cu funcționare periodică sau permanentă, prin intermediul cărora să își poată desfășura activitatea, conform statutului. Între aceste organe, să figureze cel puțin un organ format din reprezentanții tuturor statelor membre - organ autonom care nu depinde de un anume stat;

- pentru a fi considerată organizație internațională, asocierea dintre statele membre trebuie să se stabilească și să se desfășoare în baza normelor de drept international;

- să aibă personalitate juridică proprie - de drept intern și de drept internațional - în temeiul căreia organizația beneficiază de drepturi și își asumă obligații pe teritoriul oricăruia dintre statele membre sau în raporturile cu acestea ori cu alte subiecte de drept internațional.

Astfel, organizația internațională este o asociație permanentă de state suverane, fondată în baza unei convenții internaționale și dotată cu organe proprii, capabile să exprime voința statelor ce o compun în domenii de interes comun.

Trăsăturile esențiale ale organizației internaționale:

- organizațiile internaționale sunt create în baza unei convenții internaționale, deoarece funcționarea acestora implică, mai mult sau mai puțin, o limitare a competențelor statului suveran;

- organizațiile internaționale au o existență proprie și independentă de statele care le compun ;

- organizațiile internaționale dispun de organe proprii, mai mult sau mai puțin diversificate, care le conferă atributul de permanență;

- crearea unei organizații internaționale presupune existența unor interese comune, de unde decurge necesitatea cooperării între statele membre, ca și natura și structurile diferite ale organismelor internaționale.