Ierarhia Bisericească

INTRODUCERE

Funcţia primordială a clerului sau a preoţilor tuturor religiilor, orice nume ar fi purtat ei, era cea legată de altarele de jertfă. Preoţia a fost instituită tocmai pentru indeplinirea actelor şi a ceremoniilor cultului public, preotul fiind considerat in general ca un mijlocitor intre om şi divinitate. Orice preoţie, prin intermediul slujirilor ceremoniale şi sacrificiale incearcă să dobandească pentru comunitate sau membrii săi ceva din partea divinităţii (favoruri, iertare, har, etc.). Chiar dacă preoţii anumitor religii şi popoare indeplineau şi alte rosturi, cu caracter social, politic sau cultural, menirea lor esenţială era cea sacramentală.

Spre deosebire de religiile naturale (nerevelate), in care calitatea de slujitor al cultului era dobandită fie prin alegerea comunităţii, fie prin moştenirea din tată in fiu, preoţia creştină este de instituire divină şi nelegată de nici un neam, de un anumit trib, ori de o anumită clasă socială. Ea este intemeiată de Mantuitorul insuşi, Care este “preot in veac, după randuiala lui Melchisedec” (Ps. CX,4).

Instituită de Iahve, preoţia Levitică este o preoţie patriliniară, urcand pană la Aaron. Destinată “liturghiei templare” preoţia levitică are şi o funcţiune instructiv educativă şi juridică. Spre deosebire de canaaniţii cu care se invecinau şi care cunoşteau şi “preoţia feminină”, iudaismul rezervă slujirea sacerdotală exclusive bărbaţilor. Preotul, nu atat slujitorul dintre om şi Dumnezeu, cat reprezentantul celui din urmă, era deosebit de “popor” prin veşmintele speciale pe care le purta şi, mai ales, prin ungerea rezervată obiectelor templare sacre.

Preoţia ebraică va cunoaşte o ascensiune politică din ce in ce mai mare, culminand cu perioada Hasmoneilor cand Marele preot nu era doar liderul spiritual, ci şi regele unui popor independent. Rolul acesta se va pierde in vremea lui Irod care suprimă caracterul dinastic; funcţia de mare preot era deţinută prin numire.

Suferind in mod natural o transformare progresivă, preoţia creştină a Noului Testament, care pare foarte deosebită de cea levitică, sub influenţa cercurilor iudaizante şi a comunităţilor iudeo creştine cunoaşte o influenţă majoră din partea modelului ebraic.

CAPITOLUL I – MARTURII ALE SFINTEI SCRIPTURI DESPRE PREOTIE

Preoția este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului și prin rugăciune, se pogoară harul divin asupra candidatului, de parte bărbătească, anume pregatit, sfințindu-l și asezându-l în una din treptele ierarhiei bisericești diacon, preot sau episcop împărtășindu-i puterea de a învăța pe oameni cuvântul lui Dumnezeu, de a-i sfinți prin Sfintele Taine și ierurgii și de a-i conduce pe calea mântuirii.

Dar tainele acestea trebuiesc săvârșite de cineva calificat a face acest lucru, iar cei avizați se numesc episcopi, preoți, diaconi. Desigur, singurul arhiereu desăvârșit este Domnul nostru Iisus Hristos, El împreună cu Duhul Sfânt și cu Dumnezeu Tatăl săvârșește sfânta taină astfel încât aceasta să aibă o lucrare mântuitoare asupra credinciosului. Însă chiar Mântuitorul este Acela care instaurează conceptul ca aceste sfinte taine să fie săvârșite de cineva anume și nu de oricine, căci atunci când se adresează apostolilor cu privire la sfânta taina a botezului Acesta zice: "Drept aceea, mergeți și invățați toate neamurile, botezandu-le in numele Tatălui și al Fiului și al Sfantului Duh" (Matei 28, 19)

După cum ziceam, sfintele taine au fost instaurate pentru a fi lucrătoare a mântuirii, dar nu oricine poate să săvârșească o sfântă taină. Persoana abilitată a săvârși acest lucru trebuie să fie sfințită în prealabil. Mântuitorul Iisus Hristos nu spune ca oricine poate săvârși spre exemplu sfânta taina a botezului sau sfânta taină a euharistiei, ci dimpotrivă îi așează pe apostoli ca răspunzători de săvârșirea a unora ca acestea: Atunci Iisus le-a zis iarăși: "Pace vouă! Așa cum Tatăl M'a trimis pe Mine, tot astfel și Eu vă trimit pe voi". Și zicand acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: "Luați Duh Sfant! cărora le veți ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veți ține, ținute vor fi". (Ioan 20, 21 – 23)