Cuprins
- CUPRINS:
- I. Enuntarea temei produsului turistic 2
- II. Indicarea traseului cu prezentarea localitatilor si obiectivelor vizitate 2
- III. Elemente de prezentare generala 3
- IV. Descrierea traseului pe zile 4
- V. Analiza de pret 10
- VI. Conditiile de comercializare 11
Extras din proiect
I. Enuntarea temei produsului turistic.
Tema produsului turistic: „De la Dunare la mare in 4 zile”.
Am ales aceasta tema pentru circuitul turistic deoarece destinatiile mi se par destul de interesante si cu multe obiective turistice de neuitat. Insa, as vrea sa va prezint o parte foarte frumoasa din Bulgaria, cu cat mai multe detalii, si sa va trezesc interesul pentru tara mea natala!
II. Indicarea traseului cu prezentarea localitatilor si obiectivelor vizitate.
Circuitul ales se desfasoara prin urmatoarele localitati: Bucureşti – Giurgiu - Rousse – Varna - Albena – Varna – Silistra ( trecerea Dunarii cu bacul) – Calarasi – Bucuresti.
III. Elemente de prezentare generala:
- numar turisti: 30;
- numar de ghizi: 1;
- numar de soferi: 1;
- mijloc de transport: autocar modern, clasificat 3+ , cu climatizare;
- numar de kilometrii parcursi: 617 km/total (dus/intors)
- Bucuresti – Giurgiu: 73 km;
- Giurgiu – Rousse: 13 km;
- Rousse – Varna: 203 km;
- Varna – Albena: 32 km;
- Albena – Balcic: 12 km;
- Balcic – Albena: 12 km;
- Albena – Silistra: 127 km;
- Silistra – Calarasi: 15 km;
- Calarasi – Bucuresti: 130 km.
- numar de zile si nopti: 4 zile, 3 nopti;
- perioada de desfasurare :10 – 13 august 2009;
- pret/persoana: 635 RON.
IV. Descrierea traseului pe zile.
Ziua 1/ 10 August
Ora 8:00 plecare din faţa magazinului Unirea Shopping Center, din Bucureşti cu autocarul pe traseul Bucuresti – Giurgiu - Rousse (vizitare si dejun).
Rousse este cel mai mare oras bulgar aflat pe malul Dunarii si este situat in partea de nord-est a tarii, la 300 km de Sofia. Trecutul bogat al orasului arata importanta Dunarii ca mijloc de existenta, Rousse fiind timp de 19 secole un port Dunarean. Orasul mai este numit si „Mica Venetie”, datorita arhitecturii vechi unice. Orasul a fost intemeiat in timpul imparatului roman Vespasian in perioada 69-79, ca fortareata Sexagista Prista (Portul celor 60 de Vase). Fortareata a rezistat 6 secole, insa a pierit in urma invaziilor barbare. In Evul Mediu, regiunea Rousse era printre cele mai dezvoltate regiuni din Bulgaria.
In secolul XIX Rousse a fost primul oras ce a capatat o infatisare europeana, ceea ce demonstra prosperitatea economica. Dupa eliberarea din 1878 Rousse a devenit patria constructiei de nave bulgaresti, cand s-a construit prima nava de fier, in 1881. Aproximativ 200 de cladiri se afla pe lista patrimoniului arhitectural si istoric. Rousse este cel mai activ si autoritar centru cultural din partea bulgara a Dunarii si gazduieste cateva evenimente culturale importante in fiecare an.
Printre atractiile turistice ale orasului se numara Monumentul Libertatii. Este o coloana uriasa construita in 1908 de catre un sculptor italian, flancata de tunuri din bronz si lei, iar in varf se afla statueta unei femei frumoase ce are in mana o sabie. Acest monument ii comemoreaza pe cei care au luptat pentru eliberarea Bulgariei intre 1867 si 1877. O alta atractie turistica este Biserica Sfanta Treime, construita in 1632. A fost nevoita sa respecte impunerile otomane de a nu depasi inaltimea moscheelor. Acest neajuns s-a compensat prin construirea unei nave subterane, ornata cu icoane, picturi murale si un iconostas impozant. Muzeul Vietii Urbane reprezinta deasemenea un interes turistic cu colectia sa de antichitati, mobila veche si costume.
Palatul Alexander Batenberg Piata Libertatii (Svoboda)
Rousse este un punct de intersectie a celor mai mari coridoare de transport europene, si anume:
- coridor de transport No7 - Main - Rin - Dunare.
- coridor de transport No4 - Berlin - Praga - Bratislava - Budapesta - Bucureşti - Rousse - Salonic / Istanbul - Orientul Mijlociu.
- coridor de transport No9 - Helsinki - Kiev / Moscova - Odesa / Chisinau - Bucureşti - Rousse - Plovdiv - Salonic / Istanbul.
- coridor de transport No8 - Durres - Tirana - Skopje - Sofia - Rousse / Varna / Burgas - CSI si alte tarile de la Marea Neagra
Dejun la restaurant “Gostilnita Yalta” la ora 12.00, bucatarie traditionala bulgareasca.
Traseul se continua pe Rousse - Varna (vizitare).
Varna este un oras in estul Bulgariei situat pe coasta de vest a Marii Negre. Este un important port maritim si statiune balneara. Orasul se mai numeste si capitala maritima a Bulgariei, deoarece este cel mai mare oras de pe coasta bulgara. Varna a fost de asemenea pentru mult timp baza Marinei Bulgare. In prezent, aici se afla un Muzeu Naval, cu o nava-muzeu. In secolul VI i. Hr. In acest loc colonistii greciau fondat polissul Odessos. In 1444, regele Ladislau al III-lea al Poloniei a fost infrant impreuna cu armata sa de cruciati, de catre turci, in Batalia de la Varna. Ladislau al III-lea a murit, primind numele Varnensis. In cinstea lui s-a ridicat un musoleu.
Orasul Varna, al treilea ca marime din Bulgaria, este considerat Capitala estivala a tarii, fiind cel mai mare oras de pe litoralul bulgaresc. Este situata langa Golful Varna, intr-o vale marginita de Platoul Frengen si Platoul Avren.
In oras veti gasi bai reconstruite cu migala, datand din secolele II si III. Catedrala Sfintei Fecioare, considerata cel mai important edificiu al orasului, se inalta chiar in centrul acestuia. Constructia acesteia a inceput in a doua jumatate a secolului XIX, dar Catedrala a fost sfintita abia in 1910. Biserica Sf Nicolae se gaseste langa Parcul Gradina Marii, fiind construita in 1866. Turnul ceasului, construit in 1880, o strajuieste. Teatrul Dramatic, unde a avut loc si primul spectacol din istoria Bulgariei, trebuie vizitat, fiind construit cu aproape un secol in urma, imitand arhitectura vieneza a vremii. Cladirea gazduieste teatrul, opera si sali pentru concerte de muzica simfonica, avand spectacole pe toata durata verii. La mica distanta se gaseste Teatrul de Papusi, unde in fiecare an are loc Festivalul Delfinul Auriu, o incantare pentru cei mici si cei mari.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Circuit Turistic - De la Dunare la Mare in 4 Zile - Bulgaria.doc