Cuprins
- Capitolul I.Conceptul de lant hotelier international.
- 1.1.Istoricul lanturilor hoteliere internaţionale 4
- 1.2. Definiţia şi conceptul de lanţ hotelier. 6
- Capitolul II .Strategia de dezvoltare a lanţurilor hoteliere internaţionale în România. 9
- 2.1..Managementul strategic 9
- 2.2.Evoluţia tehnicilor specifice 12
- 2.3.Cadrul conceptual specific 14
- Capitolul III Lanţurile hoteliere internaţionale din România 22
- 3.1. Consideratii generale 22
- 3.2. Strategiile lanţurilor hoteliere internaţionale 25
- 3.3. Scurtă descriere a grupului Accor 31
- 3.4. Lanţul hotelier Ibis 34
- 3.4.1. Conceptul Ibis. 34
- 3.4.2.Restaurantul la Ibis. 36
- 3.4.3.Standardele proprii de calitate ale lanţului Ibis. 37
- Concluzii 37
Extras din proiect
Capitolul I
Conceptul de lant hotelier internaţional
1.1.Istoricul lanturilor hoteliere internaţionale
De-a lungul timpului, activitatea hotelieră s-a dezvoltat în concordanţă cu însăşi evoluţia vieţii economico-sociale. La sfârşitul evului mediu, în Elveţia şi Germania, înaintaşii hotelierilor de astăzi ridicaseră deja confortul şi calitatea serviciului la un nivel de referinţă. În Franţa, începând cu secolul al-XVI-lea, gastronomia a fost cea care a îndeplinit rolul de locomotivă pentru dezvoltarea întregului sector de activitate. Aceste ţări şi-au menţinut până în ziua de azi imaginea tradiţională de creatoare de şcoală şi de prestatoare ale unor servicii de cel mai înalt nivel.
Până la al doilea război mondial activitatea hotelieră a continuat să evolueze lent. După 1950 însă, odată cu expansiunea economică americană s-a produs o veritabilă explozie: SUA creează mari lanţuri hoteliere integrate deschizând hoteluri mai întâi pe continentul american, dar, treptat, şi în restul lumii. Activitatea hotelieră devine un element important al creşterii economico-sociale. Cele mai rapide extinderi ale capacităţilor hoteliere au loc în zonele cu activitatea economică cea mai dinamică, beneficiarii acestor hoteluri (de categorie superioara) fiind oamenii de afaceri. Mai mult decât atât, pentru prima dată, hotelul poate fi plasat chiar în centrul unui program de expansiune în afara graniţelor. Astfel, lanţul Inter-Continental a fost creat şi dându-se curs iniţiativei centrelor de putere americane de a le susţine expansiunea economică şi politică. Iar acesta a fost doar rândul lor, alte mari reţele.
Întreaga tradiţie de câteva secole, cu bulversarea evoluţiei din ultimele decenii, a consacrat pe plan mondial două forme fundamentale de exploatare (operare): hoteluri independente şi lanţuri hoteliere integrate. Independenţa constă în autonomia juridică, financiară şi patrimonială a întreprinderii hoteliere, ca entitate economică de sine stătătoare.
Pentru a se adapta mai bine dinamismului cererii, dar şi pentru a contracara extinderea lanţurilor hoteliere integrate—care capătă noi dimensiuni prin încheierea de contracte de franciză şi de management, chiar cu unele dintre hotelurile independente—o parte dintre hotelurile independente se asociază în lanţuri hoteliere voluntare. În fine, o altă categorie de hoteluri independente rămâne să lucreze într-o formulă de exploatare individuală. Este motivul pentru care, în multe ţări, activitatea hotelieră continuă să fie puternic fragmentată, lanţurile hoteliere voluntare şi integrate, precum şi hotelurile mari deţinând o pondere relativ scăzută în oferta totală.
În prezent, în lume, un principiu de bază al exploatării unui hotel este considerat a fi disocierea fondului de comerţ, pe de o parte, şi a patrimoniului imobiliar, pe de altă parte, ca alternativă a societăţii unice.
Fondul de comerţ este bunul mobil, preponderent necorporal, care, pe lângă elementele necorporale (în primul rand clientele—vadul comercial, apoi dreptul de închiriere, firma, licenţa etc), cuprinde şi elemente corporale (materiale, utilaje, mobilier, amenajări şi instalaţii), aflate în legătură cu exercitarea activităţii hotelului. Elementele necorporale sunt cunoscute sub numele de fond comercial.
Prin urmare, persoana juridică ce deţine proprietatea fondului de comerţ este distinctă de persoana care deţine patrimonial imobiliar. Controlul celor două societăţi îl poate avea un investitor unic sau investitori diferiţi. În acest din urmă caz, de regulă, proprietarul fondului de comerţ este exploatantul de facto al hotelului, iar proprietrul patrimoniului imobiliar este o persoană (entitate) interesate în plasamente imobiliare. Relaţia între cele două entităţi juridice se asigură printr-un contract de închiriere sau de concesiune imobiliară. Pentru contractul de închiriere, preţul (chiria) şi durata contractului se stabilesc de comun accord de către cele două părţi. În cazul contractului de concesiune imobiliară, preţul este reprezentat de o redevenţă anuală (procent din cifra de afaceri etc), iar durata contractului este de minim 20 de ani.
Deşi montajul juridic se poate adeveri relativ complex, avantajele sunt foarte importante. Astfel, pentru a-şi asigura libertatea de gestiune, un investitor unic va apela la surse suplimentare de capital numai în favoarea societăţii imobiliare. În acest caz, investitorii atraşi sau creditorii nu vor avea nici un drept de control asupra activităţii propriu-zise a hotelului, desfăşurată la nivelul societăţii de exploatare.
Entitatea proprietară a fondului de comerţ (societatea de exploatare) va fi o societate comercială pe acţiuni sau o societate cu răspundere limitată, pentru ca riscurile exploatării să nu se extindă asupra patrimoniului imobiliar al eventualului investitor unic.
Alături de alte avantaje, sunt avute în vedere şi posibilităţile suplimentare de transmitere ulterioară a întreprinderii. De exemplu, în cadrul unei familii cu mai mulţi moştenitori, s-ar putea ca unul singur să fie interesat de activitatea hotelieră propriu-zisă, urmând să devină proprietar al fondului de comerţ. Ceilalţi moştenitori pot deveni proprietari ai imobilului. Nu în ultimă instanţă, se creează posibilitatea vânzării fondului de comerţ—în cazul renunţării la exploatarea directă a acestuia—cu menţinerea proprietăţii asupra imobilului, precum şi a vânzării separate—mai uşor de realizat—a fondului de comerţ şi a patrimoniului imobiliar.
O astfel de schemă este mai uşor aplicabilă în cazul uni hotel nou, cele două societăţi—de exploatare şi imobiliară—edificându-şi fiecare în parte patrimoniul.
1.2. Definiţia şi conceptul de lanţ hotelier.
Lanţurile hoteliere voluntare. Fenomenul lanţurilor hoteliere voluntare (asociaţii de hoteluri independente ) a luat avânt odată cu intrarea în deceniul 8, ca reacţie de apărare la extinderea lanţurilor hoteliere integrate. Alarmist, Jacques Thé, preşedintele Fédération nationale de l’industrie hôtelière din Franţa, intitula un editorial din revista “Espaces” –în 1994 –“Hôtellerie: se regrouper ou mourir”
Preview document
Conținut arhivă zip
- Conceptul si Strategia de Dezvoltare a Lanturilor Hoteliere Internationale.doc