Masivul Piatra Craiului

A.MASIVUL PIATRA CRAIULUI

1.Introducere-

Asezare geografica ; aspecte generale

In vestul si nord-vestul Culoarului Rucar-Bran se inalta impunatoare creasta Pietrei Craiului-unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale muntilor nostrii.

Masivul Piatra Craiului (fig.1) domina cu creasta sa zimtata depresiunea Tara Barsei la nord-est, Culoarul Rucar-Bran la sud si est si Culoarul Tamasului (Rucar-Zarnesti) la nord si vest.

Datorita pozitiei, directiei si aspectului sau general, Piatra Craiului constituie o unitate geografica bine delimitata. Masivul este delimitat la nord de Valea Barsei, la vest de Dambovita, pe latura de est de Vladusca si Raul Mare pe o parte,iar pe cealalta parte de Valea Seaca a Pietrelor - Brusturet - Dambovicioara, in timp ce la sud descreste treptat pana in vaile raurilor Dambovita si Dambovicioara.

Masivul Piatra Craiului (intre 45o22'03" si 45o35'11" lat.N si 2507'38" si 25o23'18" long.E) poate fi impartit in trei subunitati distincte, separate prin limite naturale clare (Saua Funduri, Curmatura Pietrei Craiului) : Piatra Craiului Mare, Piatra Craiului Mica si Pietricica.

Prin lungimea, altitudinea si diversitatea peisajului, Piatra Craiului Mare e cea mai cautata, intinzandu-se pe circa 22 km intre Curmatura Pietrei Craiului si Saua Funduri-fiind o adevarata provocare pentru turisti. Aici se afla si cel mai inalt varf din masiv: La Om sau Piscul Baciului - 2237 m. La randul sau, Piatra Craiului Mare este impartita in doua regiuni: Creasta Nordica (intre Curmatura Pietrei Craiului si Saua Grind) si Creasta Sudica (incepe in Saua Grind si sfarseste in Saua Funduri.)

Abrupturile ce strajuiesc creasta pe de o parte au o mare cautare in randul alpinistilor si nu numai.

Intre Varful Turnu si Umerii Pietrei Craiului intalnim abruptul nord-vestic (fig.4) brazdat de numeroase vai torentiale, numite padine, si incins de brane care formeaza adevarate gradini suspendate si totodata trasee preferate de turistii cu experienta si incercati in ale muntelui.

Abruptul vestic- desi are o intindere mai mica- este la fel de salbatic, mai indepartat de localitati si cabane, cuprins intre Umerii Pietrei Craiului si Valea Urzicii. Vaile se contureaza abia de la baza peretilor si dispar complet in zona marilor acumulari de grohotis.

Abruptul estic este ceva mai putin salbatic, avand pante mai domoale, unele acoperite cu pasuni intinse intrerupte de mici insule de stancarii, tancuri, muchii si pereti de mica inaltime.

2. Scurt istoric al cercetărilor fizico-geografice și geologice

Eforturile depuse pentru cunoașterea științifică a masivului Piatra Craiului,de o spectaculozitate deosebită au început cu peste 250 de ani în urmă, însă primii care s-au aventurat pe văile abrupte, cu mult timp înainte, au fost ciobanii, crescătorii de animale, vânătorii și braconierii.

Aceștia au descoperit cele mai bune drumuri de acces si au fost primii ghizi ai cercetătorilor care s-au avântat în acest munte pentru a studia roca, apele sau vegetația sau ai topografilor care au realizat primele hărți ale masivului și împrejurimilor.

Primele măsurători topografice atestate documentar au fost efectuate de Institutul Cartografic din Viena,incluse în hărțile generale ale Țării Bârsei.

Echipa de cartografi a fost însoțită de jurnalistul Anton Kunz, care, conform datelor de arhivă, a ajuns pe Vf. Baciului pe 26 august 1842. Această dată marchează documentar prima ascensiune la Vf. Piscul Baciului.

Primele referiri științifice cu privire la geologia masivului au fost făcute de B. Hauer în 1863.

Impresionați de frumusețea deosebita a muntelui, iubitorii de natură înființează mai multe asociații de

montaniarzi, in scopul observarii și cercetarii geomorfologiei, florei și faunei.

La 22 septembrie 1872 ia ființă Asociația Alpină Ardeleană din Brașov, care devine persoană juridică în august 1873, având 58 de membri.

Pe 28 noiembrie 1880 la Sibiu, se formează Societatea Alpină Ardeleană, care va avea filiale în

principalele orașe din Ardeal.

Deși cunoscut cu mult înainte, Avenul din Grind este abordat prima data în 1900 de către Josef Kolbe.

În 1908, odată cu înființarea Muzeului Săsesc din Țara Bârsei, începe o importantă activitate de cercetare a zonei. În cadrul acestui muzeu Franz Podek a descoperit și descris numeroase peșteri din Piatra Craiului între 1908-1918.

În 1907 geograful francez Emannuel de Martonne realizează un studiu aprofundat asupra morfologiei Carpaților Meridionali, considerând Piatra Craiului „un accident morfologic principal” în procesul formării acestui grup muntos.

În 1938 E. Jekelius întocmește prima hartă geologică a Pietrei Craiului

Prima lucrare de mare importanță referitoare al geologia masivului a fost realizată în 1943 de N. Oncescu ca teză de doctorat cu titlul: „La région de Piatra CraiuluiBucegi. Étude géologique”.

Contribuții importante în cunoașterea regiunilor incluse în Parcul Național Piatra Craiului le-au avut: N. Orghidan în 1925, 1936, 1943, V. Mihăilescu în 1932, 1946, 1963.

După 1960 se poate spune că a început o nouă etapă de cercetare geografică și geologică a regiunilor ce aparțin PNPC.

Începând cu anul 2000, studiile geografice și geomorfologice se intensifică, multe dintre rezultatele acestora fiind publicate în 3 volume intitulate „Research in Piatra Craiului National Park”(2003 - 2006).

Studii foarte recente, realizate de Moțoiu & Munteanu în 2006 si 2008 aduc contribuții importante la

cunoașterea morfodinamicii actuale, riscurilor și hazardelor naturale de pe teritoriul Parcului Național

Piatra Craiului.

Ptr. Piatra Craiului s-a remarcat geograful T. Constantinescu: a publicat peste 20 de lucrări privind carstul și geomorfologia.

Cea mai recentă lucrare (2009) de mare amploare, o reprezintă teza sa de doctorat- „Masivul Piatra Craiului. Studiu geomorfologic”-ce conține valoroase informatii legate de geomorfologia și geneza masivului, cu referire la procesele geomorfologice actuale.

3.Geologie

Masivul Piatra Craiului are o alcatuire geologica (fig.6) formata din calcare recifale, care s-au sedimentat peste sisturile cristaline existente.

Peretele nord-vestic si cel vestic reprezinta o succesiune de vechi recife de corali care traiau in marea calda,de mica adancime existenta aici in mezozoic.

Aceste calcare au o dezvoltare mare si in jurul masivului, unde alaturi de conglomeratele perioadei cretacice, dau o nota pitoreasca regiunii.

Stiva de calcare are o grosime apreciabila (300 m in Pietricica, 1200 m in Piatra Craiului Mare) si ocupa o suprafata de aprox. 25,1 kmp, dintre care 20,8 kmp reprezinta o arie continua.

Aceasta este putemic inclinata sau chiar redresata pana la vertical-favorizand formarea unui relief alcatuit din vai adanci despartite de creste abrupte, puternic erodate.

Acolo unde stratificatia orizontala nu a fost afectata, peisajul ofera aspectul impresionant al unor pereti verticali de 300-400 m inaltime (ex:Peretele Central-zona Marelui Grohotis).

Schematic, structura geologica a masivului se prezinta astfel:

Sisturi cristaline (fig.7): -roci stravechi

-constituie fundamentul pe care s-au fixat recifurile de corali

-iau nastere in procesul de metamorfism, unde transformarea rocilor are loc in stare solida sub influenta temperaturii si/sau a presiunii

-cele de sub Papusa si Leaota coboara sub Piatra Craiului si ies la iveala in nord in apropierea orasului Zarnesti

Atat Valea Barsei Mari, cat si Valea Dambovitei, in amonte de Podu Dambovitei, sunt croite in sisturile cristaline cu metamorfism scazut ale muntilor Iezer-Papusa.

Urcand din Valea Dambovitei spre Curmatura Foii, urmand Plaiul Turcilor, se strabate o zona de sisturi specifice muntilor Leaota, colorate in verde (sisturi cloritice) sau argintiu, foarte foioase,

avand intercalate cristale mari de feldspat albit.

Din Saua Tamaselului, spre muntele Tamasul Mare se intalnesc sisturile cristaline specifice muntilor Fagaras.

Conglomerate si gresii: -primele sedimente depuse peste sisturile cristaline

-formate din nisipuri si pietrisuri.

Japsuri: -roci dure, silicioase, de culoare rosie sau verde

-formate prin sedimentarea organismelor silicioase-numite radiolari.

Calcare noduloase rosii: -sedimente calcaroase de culoare rosie formate din amoniti

-amonitii dau culoarea rosiatica a rocii (pe Muchia Rosie-zona Marelui Grohotis).

Calcare jurasice: -au culoare cenusiu-albicioasa

-sunt sediment calcaroase ce formeaza imensa stiva de calcare, caracteristica versantului nord-vestic si celui vestic

-in aceste roci sunt sapate cheile Prapastiile Zarnestilor,Dambovitei, Dambovicioarei si Brusturetului.

Calcare cretacice (fig.8): -au culoare alba si, impreuna cu depozitele mamoase (depuneri de argila si maluri calcaroase), s-au format in cretacic.

In cheile Prapastiile Zarnestilor se observa foarte bine aceasta stratificatie.

Astfel, in timp ce calcarele jurasice de culoare cenusiu-albicioasa sunt dispuse la baza peretilor, calcarele cretacice albe formeaza partea lor superioara.

Conglomerate: -roci sedimentare

-formate prin cimentarea cu calcare, gresii, argila

-depuse la mijlocul perioadei cretacice, cand apele s-au retras, iar uscatul a fost violent erodat

-sub actiunea eroziunii se comporta asemanator calcarelor.

Conglomeratele cu ciment greso-calcaros -ocupa o larga suprafata pe versantul estic, din Valea Curmaturii, pana in Valea Funduri.

Conglomerate cu ciment greso-argilos- se gasesc pe versantul estic al muntelui Pietricica

-datorita argilei, pe ele se formeaza rauri permanente

Conglomerate cu brecii calcaroase -se gasesc in Piatra Mica.

Dupa formarea masivului, procesele de eroziune au continuat asupra calcarelor dand nastere unor imense acumulari de grohotis, cu o mare dezvoltare la baza abruptului vestic. Aceste procese de eroziune continua si in prezent.