Cuprins
- CAPITOLUL I – TURISMUL ASPECTE GENERALE pag. 4
- 1.1 Turismul fenomen complex din sfera serviciilor pag 6
- 1.1.1 Produsul turistic pag 7
- 1.1.2 Prestaţia turistică pag 9
- 1.1.3 Trăsături caracteristice ale prestaţiei turistice pag.11
- 1.2 Structura serviciilor turistice pag.15
- 1.2.1 Criterii de clasificare pag 15
- 1.3 Diversificarea ofertei turistice pag 17
- 1.4 Impactul turismului asupra economiei pag 17
- 1.5 Strategii de dezvoltare a turismului pag 18
- 1.5.1 Tipuri de planuri pag. 21
- 1.6 Factori determinanţi ai dezvoltării turismului pag 22
- CAPITOLUL II - DEZVOLTAREA TURISMULUI ACTUAL ÎN ROMÂNIA pag.26
- 2.1 Turismul în România pag 26
- 2.2 Analiza SWOT a României ca destinaţie turistică pag 28
- 2.3 Câteva evoluţii ale turismului în perioada 1950-2008 pag 39
- 2.4 Premisele dezvoltării turismului în România pag 44
- 2.5 Cadrul legislativ şi programe de dezvoltare turistică la nivel naţional pag 48
- 2.6 Obiectivele strategice ale programelor de dezvoltare turistică pag 53
- 2.7 Obiectivele strategice ale programelor la nivelul regiunii de dezvoltare pag 58
- CAPITOLUL III - MODALITĂŢI DE DEZVOLTARE SI PROMOVARE A TURISMULUI ÎN VALEA JIULUI pag.60
- 3.1 Turismul în Valea Jiului pag 60
- 3.2 Dezvoltarea zonei ca atracţie turistică naţională şi regională pag 61
- 3.3 Turismul şi agroturismul in Munipiul Vulcan pag. 62
- 3.3.1 Analiza SWOT- dezvoltarea turistică a Pasului Vulcan pag 64
- 3.3.2 Modernizarea zonei turistice Pasul Vulcan pag.65
- 3.4 Alternative strategice de dezvoltare în domeniul turistic-Municipiul Petroşani pag 66
- 3.4.1 Infrastructură pentru turism durabil în zona Parâng –Petroşani pag 67
- 3.4.2 Dezvoltarea zonei turistice din Mulţii Parâng pag 69
- 3.5 Dezvoltarea turismului în Uricani pag 71
- CONCLUZII pag.75
- BIBLIOGRAFIE pag. 77
Extras din proiect
CAPITOLUL I
1. Turismul- aspecte generale
Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfăşurată în alte sectoare chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti , geografi, psihologi şi sociologi. Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei.
Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat în mediul înconjurător.
Privit ca un fenomen social-economic creator de benificii, turismul a fost definit în variante dinte cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşterii unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţi şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi al perfecţionării mijloacelor de transport” (Guy Freuler).
Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o largă dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cura climaterică şi practicarea sporturilor de iarnă; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termal şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, de care cunoaştem o mare extindere pe plan naţional şi internaţional, având ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive, interne şi internaţionale , până la manifestări sportive de amploare (olimpiade, competiţii sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare (safarii), practicat de ţările occidentale, în general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, în teritoriile artice şi antartice. Este o formă de turism “distractiv”, a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos şi inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, ameninţând cu diminuarea sau, după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.
Tipurile de turism se diferenţiază de la ţară la ţară, asigurând varietatea şi, prin acesta, atracţia asupra turiştilor autohtoni şi străini.
Una dintre bogăţiile actuale de bază în domeniul turismului priveşte studiul elementelor regionale, în funcţie de care se organizează activităţi turistice tipice anumitor zone, şi se pun în evidentă posibilităţile de amenajare complexă a acestora. Deşi nu s-a ajuns la o viziune taxonomică unitară în domeniu, diferitele accepţiuni utilizate pe plan internaţional şi în ţara noastă relevă următoarele unităţi ce pot fi luate în consideraţie:
• Regiunea turistică, concepută ca un spaţiu de mari dimensiuni, cu o structură organizatorică bine consolidată şi un patrimoniu turistic diversificat (de exemplu, regiunea Alpilor Dianarici, iar pentru România – cea a Carpaţilor Orientali)
• Zona turistică – un areal mai restrâns consacrat pentru activitatea turistică de un anumit tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivaţii pentru turism (exemplu : zona turistică a Coastei Dalmaţiei din Alpii Dinarici sau zona Bucovinei din Carpaţi Orientali)
• Centre turistice, reprezentând puncte de convergenţă (puncte de plecare pentru zonele montane, porturi, alte centre consacrate prin patrimoniul lor turistic) a unor fluxuri de turism, putând fi, în general, staţiuni alpine (Plitvice, în Alpii Dinarici) sau balneare şi de odihnă (Dubrovnik, Split, Rijeka – pe coasta Dalmaţiei). Pentru România, rămânând în acelaşi cadru al Carpaţilor Orientali, se pot menţiona Vatra Dornei şi Borşa.
• Puncte turistice amenajate (peşteri, defilee, gheţari, mănăstiri, case memoriale, hoteluri alpine etc.)
Preview document
Conținut arhivă zip
- Posibilitati de Dezvoltare a Turismului in Valea Jiului.doc
- Posibilitati de Dezvoltare a Turismului in Valea Jiului.ppt