Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 3262
Mărime: 36.92KB (arhivat)
Publicat de: Adelin-Moise Savu
Puncte necesare: 8

Cuprins

  1. 1. Introducere
  2. 2. Participarea
  3. 3. Asocierea
  4. 4. Subcontractarea
  5. 5. Interdicții
  6. 6. Excepții
  7. 7. Concluzii
  8. 8. Bibliografie
  9. 9. Anexe
  10. Anexa – Acord de subcontractare

Extras din referat

Introducere

Achiziția publică este modalitatea care duce la îmbunătățirea zilnică a activității instituțiilor publice, iar referitor la tema acestui referat, procedura de atribuire, reprezintă activitatea fără de care achiziția nu ar mai avea loc.

,,Procedura privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, procedură administrativă presupunând un ansamblu de reguli şi formalităţi ce trebuie îndeplinite de către organizatorul licitaţiei având ca obiect atribuirea unui contract de achiziţie publică, de concesiune a unor servicii şi lucrări publice, sub sancţiunea anulării licitaţiei organizate într-un atare scop.”

Pentru a înțelege mai bine conținutul prezentului referar vom defini achizițiile publice ca fiind ,,achiziţia de lucrări, de produse sau de servicii prin intermediul unui contract de achiziţie publică de către una ori mai multe autorităţi contractante de la operatori economici desemnaţi de către acestea, indiferent dacă lucrările, produsele sau serviciile sunt destinate ori nu realizării unui interes public”

În domeniul achizițiilor procedura de atribuire este partea de bază, motorul prin care se realizează achiziția publică. Cu alte cuvinte, reprezintă momentul în care autoritatea contractantă se întâlnește cu operatorul sau operatorii economici, pentru a evalua ofertele și a decide pachetul de produse, servicii sau lucrări, potrivit pentru instituția pubică.

Punerea față în față a celor două părți uneori este anevoioasă, iar fără respectarea anumitori reguli, pevăzute în Legea 98/ 2016, din 19 mai 2016, Capitlul II, desfășurarea procedurii ar fi dificilă, discriminatorie, părtinitoare, dar și ilicită. Prin regulile de participare prezentate în lege sunt stabilite anumite condiții pe care trebuie să le respecte operatorii economici pentru a putea participa și autoritatea contractantă pentru a putea duce la îndeplinire o procedură corectă și nepărtinitoare, cu o documentație de atribuire explicită, care să asigure buna desfășurare a contractelor.

Participarea

La procedura de atribuire poate participa orice operator economic, indiferent de naţionalitate, în mod individual sau într-un grup de operatori.

Cu specificația că, nu poate fi exclus dintr-o procedură, operatorul economic care, potrivit legii statului în care este stabilit, este abilitat să presteze o anumită activitate, pentru singurul motiv că, în conformitate cu legislaţia natională, acest tip de activitate poate fi prestat numai de către persoane juridice sau numai de către persoane fizice.

Tot pentru a asigura o participare cu șanse egale a operatorilor economici, legiuitorul stabilește că autoritățile contrantante nu pot stabili în documentația de atribuire elemente care au scopul de a limita participarea, cu alte cuvinte de a realiza o ,,restrângere artificială a concurenței”

Întreprinderile afiliate în raport cu o anumită persoană juridică au dreptul de a participa în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, dar numai în cazul în care participarea nu este de natură să distorsioneze competiţia.

,,Exemplu: În cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire trebuie excluse şi implicit se va anula procedura, dacă sunt depuse numai oferte de către o intreprinderea mamă şi separat de către o filiala a sa.” În acest caz s-ar produce distorsionarea ofertei, iar autoritatea contractantă ar fi forțată de ofertant să aleagă o anumită opțiune de contract.

Pentru a participa la procedura de atribuire, ofertanții trebuie să își depună candidatura. Prin candidatură se înţeleg documentele prin care un candidat îşi demonstrează:

- situaţia personală,

- capacitatea de exercitare a activităţii profesionale,

- situaţia economică şi financiară,

- capacitatea tehnică şi profesională, în vederea obţinerii invitaţiei de participare pentru depunerea ulterioară a ofertei, în cazul aplicării unei proceduri de licitaţie restrânsă, negociere sau dialog competitiv.

În funcţie de etapa la care participă în cadrul procedurilor de atribuire operatorii economici pot avea calitatea de:

• ofertant, dacă depune oferta;

• candidat, dacă depune candidatura în cazul unei proceduri de licitaţie restrânsă, negociere sau dialog competitiv;

• concurent, dacă prezintă un proiect în cadrul unui concurs de soluţii.

Participarea operatorilor economici într-un grup de operatori se poate realiza ca:

• asociat, sau

• subcontractant.

Bibliografie

1. Dan Cimpoeru, ,, Achiziții publice. Concesiuni. Remedii și căi de atac”, editura C.H. Beck, 2016

2. dr. Dumitru A.P. Florescu, ,,Achiziții publice. Regelementare, atribuire, audit financiar, jurisprudență”, editura Universul Juridic, București, 2013

3. http://legeaz.net/dictionar-juridic/procedura-privind-atribuirea-contractelor-de-achizitie-publica, accesat la data de 17.05.2017

4. https://www.juridice.ro/444865/consiliul-concurentei-ghid-participare-asocieri-la-procedurile-de-achizitie-publica.html, accesat la data de 17.05.2017

5. http://www.rowater.ro/dacrisuri/Documente%20Repository/Legislatie/Ghid%20pentru%20atribuirea%20contractelor%20de%20achizitie%20publica.pdf, accesat la data de 5.17.2017

6. http://www.wall-street.ro/articol/Legal-Business/201049/noi-reguli-privind-subcontractarea-in-contractele-de-achizitie-publica.html, accesat la data de 17.05.2017

7. Legea 98/2016, din 19 mai 2016, privind achizițiile publice

8. Sebastian Lazăr, ,,Achiziții Publice. Principii. Proceduri. Operațiuni. Metodologie”, editura Wolters Kluwer, Bucurețti, 2009

Preview document

Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 1
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 2
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 3
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 4
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 5
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 6
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 7
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 8
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 9
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 10
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 11
Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Achizitii publice - Reguli de participare la procedura de atribuire.docx

Alții au mai descărcat și

Achizițiile publice în dreptul romanesc

ACHIZIȚIILE PUBLICE și modul de realizare a acestora reprezintă un punct de importanță majoră pentru dezvoltarea României, datorită faptului că o...

Achizițiile publice prin mijloace electronice, SEAP - Sistemul Electronic de Achiziții Publice

Sistemul de achiziții publice este procedura prin care instituțiile de stat și organizațiile din sectorul public achiziționează bunuri și servicii...

Etica și conflictul de interese în achizițiile publice

Societatea, în ansamblul ei, și pentru propriul său interes, organizează un set de norme cu scopul de a preveni, apăra existența sa de eventuale...

Etapele procesului de achiziție publică

Pentru titularii dreptului de proprietate publică, dar și pentru titularii dreptului de proprietate privată, modalitatea curentă de procurare a...

Solutinarea litigiilor în domeniul achiziilor

Necesitatea autorității contractante - Primăria X constă în construirea unei Grădinițe. Valoarea estimată a contractului este: 600.000 lei La...

Mijloace și tehnici de comunicare - Relațiile cu media

furnizeză informații mediei; propun material precum fotografii, casete video, reprezentări grafice a informației asistate de calculator, etc;...

Structura pentru sprijinirea dezvoltării urbane durabile

Având în vedere importanța și compexitatea dimensiunii urbane a politicii de coeziune în perioada 2014-2020 și ținând cont și de experiența...

Administrație publică

STATUL - reprezintă forma instituționalizată de organizare politică a unei colectivități umane constituite istoric și localizate geografic pe un...

Te-ar putea interesa și

Comunicare publică

CAPITOLUL 1. COMUNICAREA PUBLICA 1.1. Comunicarea si domeniul public 1.1.1. Notiuni introductive Comunicarea joacă un rol crucial în situatii de...

Contractul de Achiziții Publice de Lucrări

Introducere În literatura de specialitate franceză, se arată că a administra înseamnă a emite acte juridice care stabilesc drepturile şi...

Proceduri de achiziții publice în administrația publică

CAP. I. ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA - GENERALITATI I.1. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ Normele dreptului administrativ reglementează raporturile sociale...

Analiza achizițiilor publice - studiu de caz la Primăria Arad

CAPITOLUL 1. CONŢINUTUL ŞI CARACTERISTICILE PROCESULUI BUGETAR Bugetul de stat reprezintă principalul plen financiar centralizat al statului pe...

Contractul sectorial - contract de achiziție publică

CAP. I. ACHIZIŢII PUBLICE - PREZENTARE GENERALE I.1. CONCEPTUL DE ACHIZITIE PUBLICA Achizitia publica desemneaza intregul proces de cumparare de...

Procesul investițional - doctrină și realitate în România, în perioada 1951-2000

INTRODUCERE Lucrarea pe care o prezint îsi propune sa aduca în dezbatere unul dintre factorii dezvoltarii economico-sociale si anume...

Achiziții publice

1. Aspecte generale privind contractul de achizitie publica Sistemul achizitilor publice desemneaza totalitatea regulilor si actiunilor...

Procedura încheierii contractului de achiziții publice

Cap. 1. Aspecte generale privind contractul de achizitii publice Contractul de achizitii publice reprezinta un act juridic cu titlu oneros,...

Ai nevoie de altceva?