Achizițiile publice în dreptul romanesc

Referat
7.5/10 (2 voturi)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3074
Mărime: 24.33KB (arhivat)
Publicat de: Barbu Savu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Prof. Univ. Dr. Vasilica Negruț
In referat este prezentata importanta achizitiilor publice si legislatia aferenta acestui domeniu.

Extras din referat

ACHIZIȚIILE PUBLICE și modul de realizare a acestora reprezintă un punct de importanță majoră pentru dezvoltarea României, datorită faptului că o bună administrare a fondurilor destinate achizițiilor publice poate duce la un salt rapid în dezvoltarea imediată a țării. Ca în oricare altă entitate economică și socială, cea mai mare importanță, din punct de vedere economic, pentru dezvoltarea acesteia, o are modul în care, prin reprezentanții săi legali, își cheltuie strategic fondurile pe care le are la dispozitie. De acest fapt depinde în mod covârșitor modul ulterior de dezvoltare economică al acelei comunități.

Cum în România în anul 2016 fraudele, doar cele depistate, în domeniul achizițiilor publice au depășit bugetul Ministerului Justiție, buget de peste 3 miliarde de lei1), putem spune că am depistat o frână importantă în dezvoltarea României.

Din acest motiv consider că modul de realizare a achizițiilor publice și legislația care reglementează aceste achiziții reprezintă o temă de interes național, actuală și foarte importantă.

Scopul acestei lucrări este acela de a analiza legislația nou actualizată care reglementează achizițiile publice în România, respectiv Legea 98 din 19 mai 2016 și Normele Metodologice de aplicare a acesteia, Hotărârea 395 din 2 iunie 2016 , ce asigură cadrul legal necesar pentru realizarea achiziției de bunuri, servicii și lucrări, în condiții de eficiență economică și socială, și realizează corelarea cu legislația europeană, înlocuind vechea legislație în domeniu, reprezentată de Ordonanța de Urgență a Guvernului 34/2006, aprobată cu completări și modificări de Legea 337/2006.

Plecând de la acest fapt, în lucrarea de față îmi propun să fac o analiză comparativă a celor doua variante de legislație, cea din 2006 si cea nouă, din 2016.

Principalele elemente de noutate reglementate de Legea 98/2016 vizează aspecte, precum:

1- domeniul de aplicare;

2- definițiile și principiile;

3- regulile generale de participare și desfășurare a procedurilor de atribuire;

4- procedurile de atribuire;

5- instrumentele și tehnicile specifice de atribuire a contractelor de achiziție publică;

6- organizarea și desfășurarea procedurilor de atribuire;

7- criteriile de calificare și selectie;

8- criteriile de atribuire;

9- documentul unic de achiziție european (DUAE);

10- atribuirea contractelor de achiziție publică;

11- finalizarea procedurii de atribuire;

12- executarea contractului de achiziție publică;

13- modificarea contractului de achiziție publică;

14- contravenții și sancțiuni.2)

1- DOMENIUL DE APLICARE

Legea 98/2016 are același domeniu de aplicare ca și OUG 34/2006, dar pragurile valorice de aplicabilitate a procedurilor de atribuire au fost schimbate, fiind exprimate în moneda națională și nu în euro.

Astfel, autoritatea contractantă poate achiziționa prin procedură de achiziție direct în cazul în care valoarea estimată a achiziției nu depășește suma de 132.519 lei pentru produse sau servicii și 441.730 lei pentru lucrări.

Pentru contractele de achiziție a căror valoare estimată trece de 600.129 lei pentru produse și servicii, 23.227.215 lei pentru lucrări și 3.334.050 lei pentru servicii sociale și alte servicii specific prevăzute în lege, autoritatea contractantă este obligată să publice un anunț de intenție, respectiv un anunț de participare și cerere de ofertă3).

Toate sumele sunt considerate fără taxa pe valoarea adăugată.

Prin corelarea cu legislația europeană în domeniu, aceste praguri valorice pot fi modificate de către Comisia Europeană, conform Art.6 al Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014. Agenția Națională de Achiziții Publice publică online, p epagina sa de internet, pragurile valorice stabilite de CE, la data intrării în vigoare a acestora.

La fel ca și vechea lege, noua lege permite și anumite excepții de la aplicarea sa, excepții prevăzute în Anexa 395/2016, care reprezintă Normele Metodologice de aplicare a Legii 98/2016.

Bibliografie

- www.anap.gov.ro

- www.avocat.net.ro

- www.evz.ro

- www.forumachizitii.ro

- www.legestart.ro

HG 395/2016

Legea 98/2016

OUG 34/2006

Preview document

Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 1
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 2
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 3
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 4
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 5
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 6
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 7
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 8
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 9
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 10
Achizițiile publice în dreptul romanesc - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Achizitiile publice in dreptul romanesc.doc

Alții au mai descărcat și

Achiziții publice - Reguli de participare la procedura de atribuire

Introducere Achiziția publică este modalitatea care duce la îmbunătățirea zilnică a activității instituțiilor publice, iar referitor la tema...

Etica și conflictul de interese în achizițiile publice

Societatea, în ansamblul ei, și pentru propriul său interes, organizează un set de norme cu scopul de a preveni, apăra existența sa de eventuale...

Mijloace și tehnici de comunicare - Relațiile cu media

furnizeză informații mediei; propun material precum fotografii, casete video, reprezentări grafice a informației asistate de calculator, etc;...

Structura pentru sprijinirea dezvoltării urbane durabile

Având în vedere importanța și compexitatea dimensiunii urbane a politicii de coeziune în perioada 2014-2020 și ținând cont și de experiența...

Drept Civil - curs și tematică pt examen

16.10.2017 Tematica Examenului 1. Norma de drept. Structura. 2. Raportul juridic civil. Structura. 3. Capacitatea juridical a partilor...

Administrație publică

STATUL - reprezintă forma instituționalizată de organizare politică a unei colectivități umane constituite istoric și localizate geografic pe un...

Organizații europene și euroatlantice

Istoria recenta a Europei este strâns legată de eforturile realizate imediat după cel de-al II Război Mondial. În prezent, vorbim de o Uniune...

Finanțe publice

Dreptul finanțelor publice locale = ansamblu unitar de norme juridice care reglementează relații financiare, ca relații sociale, în formă economică...

Te-ar putea interesa și

Asemănări și Deosebiri între Infracțiunile de Luare de Mită și de Primire de Foloase Necuvenite

CAPITOLUL I. Fenomenul corupţiei şi necesitatea prevenirii şi combaterii acestuia Secţiunea I. Consideraţii introductive 1.Apariţia şi evoluţia...

Contractele Administrative

Introducere În societatea actuală, practica administrativă din ţările cu tradiţie în aplicarea economiei de piaţă demonstrează existenţa unor...

Evoluții privind achizițiile publice în România înainte și după aderarea României la Uniunea Europeană

CAPITOLUL I CONSIDERATII TEORETICE PRIVIND ACHIZITIILE PUBLICE In Romania, ca de altfel in toate celelalte tari care au aderat la Uniunea...

Studiu Privind Achiziția Bunurilor sau Serviciilor

CAPITOLUL I CADRUL GENERAL ŞI ORGANIZATORIC DE DESFAŞURARE AL ACHIZIŢIILOR PUBLICE 1.1 ACHIZIŢIILE PUBLICE - GENERALITĂŢI 1.1.1 Principiile care...

Studiu de caz - serviciul achiziții publice

Capitolul 1 ATRIBUIREA CONTRACTULUI DE ACHIZITIE PUBLICA Achizitiile publice constituie un domeniu important privind dobandirea definitiva sau...

Organizarea și Funcționarea Sistemului Electronic de Achiziții Publice în România

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SISTEMULUI ELECTRONIC DE ACHIZIȚII PUBLICE ÎN ROMÂNIA Cap.I Sistemul Electronic de Achiziții publice 1.1 Scurtă...

Combaterea corupției în achizițiile publice la nivel local

I. Definirea problemei și a nevoii Domeniul achizițiilor publice este unul dintre cele mai vulnerabile sectoare în fața corupției, dat fiind...

Sancțiunile juridice

1.Introducere Dreptul este conceput ca un sistem de norme, reguli (legi, acte) care stabilesc atribuţiile statului,a aparatului de stat dar si...

Ai nevoie de altceva?