Impactul principiilor formulate de știința administrației asupra activității administrative

Administrația reprezintă una dintre cele mai utile activități umane, regăsindu-se pretudinteni, în toată complexitatea vieții.

Administratia publica are ca obiect realizarea valorilor politice care exprima interesele generale ale societății, organizate în stat și care sunt formulate în legi de catre organele puterii legiuitoare, precum și executarea hotărârilor judecatoresti, date în temeiul legii.

Trebuie de menționat, că activitatea administrației este realizată corect și baza legii, în mare măsură, datorită principiilor sale (generale, specifice etc.), care reprezintă factorii principali, ce conduc la ”creșterea ” administrației publice.

1. Principii de baza

"Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării , autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice."

1.1 Descentralizare

Principiul descentralizării presupune existența unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului , care au atribuții proprii, intervenind direct în gestionarea și administrarea afacerilor colectivității.

Conform definitiei oferite de Dictionarul explicativ român, descentralizarea reprezintă un sistem de organizare și de conducere întemeiat pe autonomie, puterea de decizie aparținând autorităților locale.

Descentralizarea presupune:

-pe de o parte , delegarea responsabilităţilor şi resurselor unor autorităţi informaţionale relativ independente şi autonome care răspund în faţa cetăţenilor regiunii sau comunităţii şi nu în faţa puterii centrale ;

- pe de altă parte , diminuarea competenţelor care aparţin autorităţilor centrale.

1.2 Autonomia locală

Principiul autonomiei locale este principiul fundamental care guverneaza administrația publică locală și activitatea autorităților acestuia, care consta în “dreptul unităților administrativ-teritoriale de a-și satisface interesele proprii fără amestecul autorităților centrale, principiu care atrage dupa sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea, un sistem care implica autonomia”.

Conținutul acestui principiu, ca si caracteristicile sale rezulta si din reglementarile Legii administratiei publice locale, nr. 69/1991, republicata, cuprinse in dispozitiile primului articol, al.2 si 3. Potrivit acestor dispozitii, “autonomia locală este administrativă și se exercita numai în cadrul legii” și ea “privește organizarea și funcționarea administrației publice locale și reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a rezolva și de a gestiona, în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, in interesul colectivităților locale pe care le reprezintă”

Autonomia locală este un principiu constituțional proclamat de Constituția din 1991, care conferă dreptul colectivităților locale de a-și rezolva singure problemele locale, în cadrul legii și al statului unitar.

1.3 Deconcentrarea

Principiul deconcentrării, ca principiu fundamental de organizare și funcționare a administrației publice locale, privește raporturile dintre puterea centrală și diferitele structuri ale acesteia repartizate în teritoriu.

”Deconcentrarea are ca menire crearea unui interlocutor etatic pentru autorităţile locale, destul de puternic pentru a lua decizii prin care să oblige diferite servicii să acţioneze sub responsabilitatea sa.”

Prin deconcentrarea serviciilor publice se înţelege ”transferul unor atribuţii care revin nivelului central de administrare, unor entităţi subordonate, ce funcţionează în teritoriu, fiind vorba de o formă diminuată a sistemului de centralizare” Diferenţa rezidă în faptul că la nivel teritorial nu există agenţi, ca în cazul centralizării, ci organe (instituţii) administrative, numite, revocabile şi răspunzătoare în faţa autorităţilor administraţiei centrale de stat, ce au o competenţă proprie şi putere de decizie.

Deconcentrarea îmbracă două forme: orizontală şi verticală. Prima vizează încredinţarea unui reprezentant unic al statului (prefectul) a responsabilităţii serviciilor deconcentrate ale diferitelor ministere, în timp de cea de-a doua aşează aceste servicii după o ierarhie directă în care şeful serviciului depinde doar de ministrul de resort.

Principiul deconcentrarii administrative constă în atribuirea competenței de a lua anumite decizii unor organe care își exercită atribuțiile într-o circumscripție determinată și care ramân supuse controlului ierarhic al autoritatilor centrale.

Serviciile deconcentrate sunt autorități administrative care depind de un minister sau un alt organ al administrației publice de specialitate, care beneficiaza de o anumită putere de decizie și care au competența materială specializată și o competență teritorială locală.

2. Principii generale aplicate în știința administrației

În știința administrației și activitatea din administrația publică sunt utilizate și principii cu un caracter general , aplicabile în toate domeniile de activitate.

2.1 Administrația publică se află în serviciul omului

Acest principiu are cea mai mare importanță, deoarece ”constituie cheia de boltă a activității administrației publice” Acest principiu nu trebuie demonstrat, deoarece știm cu exactitate că misiunea administrației publice este de servire a persoanei umane, sprijinindu-se pe moralitate, etică și respect.

Principiul respectiv este necesar și pentru evitarea transformării administrației într-o instituție închisă,birocratizată. Astfel, trebuie să reținem că funcționarul public nu se află în slujba statului, ci a cetățeanului.

2.2 Administrația se subordonează interesului general (public)

Acest principiu este strîns legat de primul principiu prezentat mai sus, doarecere ținînd cont de faptul că administrația are ca obiectiv primordial servirea omului, fără îndoială că trebuie să servească pe toți membrii societății. În acest mod, este acoperit interesul public.

Trebuie de precizat că, totuși o importanță mai mare are interesul general, interesul intregii colectivități decît interesului unui singur om. Administrația publică este obligată să satisfacă interesele generale, să apere societatea și ordinea publică, chiar dacă uneori este nevoită să își sacrifice interesele personale. Pe prim plan este satisfacerea cerințelor sociale, și mai apoi a celor personale.