Procesul decizional

Noțiuni introductive

Funcția publică poate fi definită ca situația juridică legal determinată a persoanei fizice învestite cu prerogative în realizarea competenței unei autorității publice, în regim de putere publică, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public.

Noțiunea de funcție publică, s-a impus ca o noțiune fundamentală a dreptului public, în principal a dreptului administrativ, ea fiind strâns legată de noțiunea de activitate, autoritate, organ etc. Titularul unei funcții publice, într-o formulare generică poartă denumirea de funcționar public .

Potrivit art.371 alin (1) din Codul administrativ, funcționarul public este definit ca reprezentând persoana numită, în condițiile prezentei legi, într-o funcție publică .

Drepturile funcționarilor publici

Drepturile funcționarilor publici sunt prevăzute în capitolul V din Codul administrativ.

Pentru a exercita ansamblul atribuțiilor și competențelor ce constituie conținutul funcției publice, titularului acesteia îi sunt stabilite anumite drepturi și obligații. În realitatea juridică nu există drepturi și obligații independente unele de celelalte; fiecărui drept îi corespunde o obligație corelativă, și fiecare obligație se naște la rândul ei dintr-un drept.

Drepturile și obligațiile sunt determinate pe cale generală, impersonală, imperativă, și au un caracter obiectiv, adică ele sunt „legate” de funcția publică în cauză, nu de funcționarul public în calitatea lui de persoană fizică. Prin urmare, ele sunt aceleași pentru orice persoană care deține aceeași funcție publică fiind stabilite prin norme juridice cu putere de lege, ele au un caracter unilateral, în sensul că modificarea lor se face tot pe aceeași cale, funcționarul public neavând posibilitatea legală de a se opune unei asemenea modificări. Unele drepturi și obligații sunt comune tuturor funcționarilor publici, altele sunt specifice unor anumite funcții și, deci, anumitor categorii de funcționari publici.

Funcționarii publici, fiind cetățeni români, au toate drepturile și obligațiile pe care Constituția României le prevede și le garantează pentru toți cetățenii săi. Prin urmare, acestea sunt comune nu numai tuturor funcționarilor publici, ci și tuturor persoanelor care desfășoară o activitate în mod legal.

Drepturile și obligațiile funcționarului pot fi împărțite în două mari categorii: drepturi și obligații cu caracter general, pe care le au toți funcționari publici și drepturi și obligații speciale, pe care le au numai anumite categorii de funcționari publici.

Dreptul la carieră evocă dezvoltarea în timp a situației juridice a funcționarului, de la emiterea actului din care se naște raportul de funcție publică până la emiterea celui de încetare a acestuiraport. Elementele ce definesc cariera funcționarului public sunt:stabilitatea în funcție, inamovibilitatea și avansarea.

Stabilitatea în funcție reprezintă o imposibilitate de încetare a raportului juridic de serviciu din motive neimputabile funcționarului public. Ea îl protejează pe funcționar de arbitrariu din partea conducerii autorității sau instituției publice și de influențele deciziilor politice care i-ar putea periclita cariera profesională. Stabilitatea în funcție este consacrată prin Statutul funcționarilor publici ca principiu de bază în exercitarea funcției publice.

Inamovabilitatea reprezintă o garanție pe care statul o acordă funcționarului său că nu va fi suspendat sau revocat decât pentru cauze disciplinare. Funcționarul inamovibil nu va putea fi mutat nici în interes de serviciu, nici măcar prin avansare.

În carieră, funcționarului public îi este recunoscut dreptul de a promova în funcție publică și de a avansa în treptele de salarizare, în condițiile legii.

Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat de art.412 din Codul administrativ. Legiuitorul român a găsit de cuviință să enumere, ca primdrept fundamental al funcționarului public, libertatea de opinie. La acestă libertate se referă Constituția în art.29 (care reglementează libertatea gândirii, a opiniilor) și în art.30 (care declară caracterul inviolabil al libertății de exprimare a gândurilor, a opiniilor). Exercițiul acestui drept trebuie circumstanțiat după cum ne raportăm la funcționarul aflat în timpul serviciului sau în afara orelor de serviciu.

Astfel, în timpul serviciului, funcționarul public trebuie să respecte o obligație de neutralitate, care îi impune să dea dovadă de loialitate față de instituția căreia îi aparține. În afara serviciului, funcționarul are îndatorirea să respecte o obligație de măsură, de rezervă, să-și impună un autocontrol în exprimarea opiniilor sale astfel încât să nu pună în perico imaginea proprie și a instituției în care lucrează.