Obiceiuri de Iarnă la Români

1. COLINDATUL CU MĂȘTI

Forma străveche, primară, a întâmpinării prin urări și veselie a noului an pare a fi cortegiul cu masccă animalieră. Animalul reprezentat prin mască este o ființă cu însușiri sacre și mai cu seamă cu eficiență deosebită în promovarea vegetației, a sănătății și în genere a bunei stări.

1.1 URSUL

Atestat numai în Moldova, îndeosebi în cea subcarpatică, cortegiul cu ursul, practicat de Anul nou, întruchipează jocul animalului menit să aducă noroc și sănătate în acea casă. Masca ursului este alcătuită dintr-un cap din stinghii de lemn acoperite cu o blană și dintr-un sac pe care sunt cusute spice de stuf sau alte materiale care imită culoarea ursului. Animalul ține în mână o bâtă pe care se sprijină.

Ursul este însoțit de un ”ursar” care îl indeamnă la joc, precum și de instrumentistul necesar, de obicei, un fluieraș. Pe alocuri, cortegiul este mărit cu ”puiul de urs” înfățișat de un copil menit să sporească atracția scenică prin numeroasele tumbe și pozne înveselitoare, apoi printr-o ”ursăriță” care poartă dialoguri hazlii cu partenerul masculin. La aceste personaje se mai pot adăuga și altele care să aibă aceeași tonalitate comică: căldărar, arnăut, vânător, etc.

Reprezentația dramatică este simplă, constând în jocul ursului, precedat de dialoguri și continuat de urări de Anul nou și se încheie printr-o horă de consacrare a acestora. Jocul ursului îl imită pe cel al urșilor purtați de ursarii profesionoști, adăugandu-se gemetele înfundate care tind să reproducă mormăiturile animalului.

”Sărbătorirea zilei ursului este ținută cu mare strictețe de satele subcarpatice pentru ca ursul să nu le atace turmele și cirezile pășunate în Carpați, cât și prin cortegiul ursarilor care jucau cu ursul domesticit prin curțile oamenilor, cu credința că le aduce noroc și mai cu seamă sănătate. În acest scop, pacientul se culca la pământ, iar ursarul așeza ursul peste el, procedeu în care magia prin contact este vizibilă.”

1.2 CERBUL ( capră, turcă, țurcă, brezaia )

În opoziție cu aria moldovenească a ursului, cortegiul cu mască de cerb se întâlnea pretutindeni în țară cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Cortegiul cu cerbul este atestat în Hunedoara, în special în Țara Hațegului, mai rar în Banat, într-o formă destul de apropiată de cea schițată sumar în interdicțiile autorităților bisericești din evul mediu timpuriu în legătură cu ” cervulus et vetula” adică cerbul și moșneagul însoțitor de la noi, numit în Hunedoara bloj. În Moldova, masca corespunzătoare este denumită capră, turcă sau țurcă, ca și în Transilvania, unde domină cel de turcă, iar prin sudul Transilvaniei, poartă denumirea de boriță ( bouriță ), iar prin Tulcea chiar vacă ( văcuță).

Denumirea ”brezaie” se referă la aspectul prestiț al măștii animaliere. Masca este însoțită de un moșneag și de fluierașul ce susține melodia de joc. Jocul caprei este spectaculos, cu sărituri îndrăznețe și zgomotoase, stidență mărită și de clopoțelul legat uneori de aceasta. Dealtfel, masca inspiră teamă nu numai copiilor ci și adulților tocmai prin aceste exhibiții coregrafice și dramatice de mare putere expresivă. În acelaș timp, anumite gesturi sunt menite să provoace voioșie în concordanță cu rostul general al colindării, încât cele două aspecte se îmbină, disputându-și mereu întâietatea, potrivit cu momentul dat al reprezentării. Moșul însoțitor are rolul de a o îndemna la joc cu strigături adecvate.

După jocul spectaculos, urmează episodul în care capra ( brezaia) cade la pământ, prefăcându-se moartă, alteori bolnavă, ceea ce provoacă intervenția însoțitorilor cu dialoguri spumoase, mai ales când încearcă să o vândă supralicitând-o de-a-ndădatele, etc.

Prin Transilvania, cerbul sau țurca sunt împușcați la sfârșitul spectacolului, masca fiind dusă pe targă, iar blojul în urma ei bocind cât mai hazliu.