Particularități ale Activității Instituțiilor de Garantare a Depozitelor Bancare în Lume

Noţiuni generale ale activităţii instituţiilor de garantare

Noţiunea de garantarea a depozitelor este foarte uşor de înţeles: oaentitate (guvern,acomunitate bancară, bancaacentrală) asigură valoarea depoziteloradepuseala bănci, indiferent de situaţia financiară ulterioară a instituţiei la care s-au constituit depozitele.

Activitatea de garantarea a depozitelor poate fi regăsită în majoritatea ţărilor în forma sa implicită sau explicită, însă raţiunea existenţei acesteia rămâne aceeaşi. Acţiunea de garantare a depozitelor poate fi tradusă pe întelesul tuturor ca fiind asigurarea pe care toate persoanele care constituie depozite o au, asigurare valabilă pentru situaţiile în care banca la care şi-au constituit depozitele intră în starea de solvabilitate, astfel toată suma plasată sub farma depozitelor sau o parte a acesteia va fi recuperată.

Garantarea depozitelor constituie un element cheie al dispozitivului de securitate financiară, dispozitiv care asigură protecţia deponenţilor împotriva pierderii investiţiilor efectuate şi pentru a se evita retragerile cauzate în spcial de panică, retrageri care ar putea eroda stabilitateaasistemului financiar şi a sistemuluiaeconomic.

Obiectivul principal al garantarii depozitelor bancare are ca scop principal asigurarea stabilităţii sectorului bancar prin prevenireaacontaminării şi a crizelorasistemice. De asemenea alte obiective constau în asigurara unui grad de protecţie a consumatorului (deponenţilor), încurajarea acţiunii de economisire, eliminarea avantajelor deţinute de unele bănci (mărime, statut juridic), dar şi uşurarea ieşirii băncilor din sistem.

Aceasta schemă de garantare a depozitelor, prezentă în aproximativ 107 ţări (sub forma explicită), este parte a plasei siguranţei financiare.

În cadrul Uniunii Europene acesta schemă de garantare a depozitelor are caracter obligatoriu pentru fiecare stat care este membru, reglemetată prin intermediul Directivei nr. 94/19/CE privind schemeleadeagarantareaaadepozitelor, directivă în cuprinsul căreia regăsim toate elementele şi toate standardele care trebuiesc respectate de fiecare ţară membră.

Cea mai veche schemă de garantare a depozitelor bancare dintre statele membre UE îi aparţine Germaniei, care a implementat această măsură de siguranţă încă din 1966. Astăzi la nivelul celor 27 de state membre regăsim 39 de scheme de garantare, scheme care diferă semnificativ atât de la numărul băncilor care participă, resursele de natură financiară sau umane implicate, precum şi organizarea acestora (în unele ţări precum Germania sau Austria regăsim scheme mutuale sau voluntare).

Analiza comparativă

Fondul de garantarea a depozitelor bancare în România

În România, această schemă de garantare se numeşte Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDB) înfiinţat în anul 1996 în baza OG nr. 39/1996 şi a constituit una dintrre măsurile impuse de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. S-a înfiinţat ca urmare a nesiguranţei din sistemul bancar românesc, nesiguranţă cauzată în principal din lipsa informaţiilor privind activitatea băncilor la care aveau constituite depozite.

Scopul principal al FGDB, unica schemă de garantare recunoscută în mod oficial pe teritoriul ţării noastre, este de a garanta depozitele în mod oficial şi de plăti compensaţii titularilor de depozite de la toate instituţiile cu activitate de creditare din România care au fost autorizate de BNR să constituie depozite. În momentul constituirii acestui fond, principalii beneficiari ai compensaţiilor erau doar persoanele fizice, însă ulterior s-au modificat aceste prevederi şi de asemenea fondului i s-au anexat şi alte roluri precum: lichidator, administrator de fonduri.

Participarea la FGDB a tuturor instituţiilor de credit care sunt autorizate de BNR este obligatorie conform unui principiu fundamental din domeniul garantării depozitelor. Conform acestuia, participarea la schema de garantare trebuie să fie obligatorie pentru toate acele instituţii care primesc depozite de la o anumită categorie a populaţiei care are nevoie de protecţie financiară (populaţia şi micii întreprinzători). Pentru a putea accesa şi face parte din această schemă, la intrare fiecare instituţie are obligaţia să facă o contribuţie iniţială, urmând ca apoi anual să depună o cotă din valoarea depozitelor pe care le administrează.

În momentul în care instituţia iese din schema de garantare i se ia şi dreptul de a mai atrage depozite de la populaţie.

La sfârşitul primului an de activitate fondul avea 40 de instituţii membre (30 de bănci persoane juridice române şi 10 sucursale ale băncilor străine). Ajungând în prezent cu 31 de instituţii participante, dintre care 30 de bănci şi Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP. Băncile străine cu sucursală într-o ţară străină au ieşit din schemă în momentul aderării României la Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte gradul de protecţie oferit posesorilor de depozite este, sfera de garantare a FGDB este armonizată cu directivei adoptate la nivelul Uniunii şi cuprinde depozitele deţinute de persoanele fizice şi juridice garantate la instituţiile de credit, indiferent de faptul că sunt sau nu rezidente şi indiferent de moneda în care este făcut depozitul.