Extras din referat
Camera Auditorilor Financiari din România intitulată pe scurt Cameră – este o persoană juridică autonomă ce funcţionează sub forma de organizaţie profesională de utilitate publică fără scop lucrativ care, în numele statului organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de audit financiar în România. Odată cu înfiinţarea Camerei Auditorilor Financiari din România începe să se contureze şi în România profesia de auditor financiar. Acest fapt a dus la necesitatea implementării în ţara noastră a normelor de conduită profesională, obiectiv realizat prin emiterea unui act normativ privind constituirea Comitetului Camerei Auditorilor Financiari din România.
Comitetul este format din 9 membrii şi are atribuţia de elabora:
1. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei;
2. Codul privind conduita etică şi profesională în domeniul auditului financiar;
3. Standardele de audit financiar;
4. Programa analitică a examenului de aptitudini profesionale;
5. Norme privind procedurile de control a calităţii de auditor financiar;
6. Reguli privind pregătirea continuă a auditorilor financiari;
7. Norme privind procedurile minimale de audit financiar.
Atribuţiile mai importante ale Camerei Auditorilor Financiari din România sunt:
- organizează examenele prin care se atribuie calitatea de auditor financiar şi îndrumă desfăşurarea stagiului de pregătire practică a candidaţilor, care au dobândit această calitate, fiind singurul organism profesional cu acest drept;
- coordonează activitatea de audit financiar;
- supraveghează programul de pregătire continuă a auditorilor financiari;
- controlează calitatea activităţii de audit financiar;
- sesizează Ministerul Finanţelor Publice asupra necesităţii actualizării normelor şi procedurilor profesionale de audit în raport cu modificările intervenite în reglementările instituţiilor profesionale internaţionale;
- retrage calitatea de auditor financiar în condiţiile prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei;
- elaborează normele interne privind activitatea Camerei.
● Ce este un audit financiar contabil?
O operatiune de audit este procesul de examinare profesionala a unor informatii cu scopul de a exprima o opinie independenta în raport cu anumite criterii de calitate. Auditul financiar este o examinare profesionala independenta a situatiilor financiare anuale ale unei entitati in scopul formularii unei opinii de audit.
● Ce este un audit intern?
Auditul intern reprezinta activitatea de examinare obiectiva a ansamblului activitatiilor unei organizatii în scopul furnizarii unei evaluari independente a managementului riscului,
controlului si proceselor de conducere a acesteia:
- aprecierea exactitatii informatiilor, cu precadere a celor financiar contabile;
- asigurarea securitatii contabile si fizice a operatiunilor;
- garantarea integritatii patrimoniului;
- emiterea de opinii asupra eficacitatii sistemelor de informare.
● Ce este Camera Auditorilor Financiari?
Camera Auditorilor Financiari din Romania este o organizatie profesionala, infiintata printr-o hotarire a Guvernului Romaniei, menita sa reprezinte profesia de auditor financiar la nivel national si international si sa promoveze interesele profesionale ale auditorilor financiari. Camera Auditorilor Financiari atribuie calitatea de auditor financiar in Romania.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Camera Auditorilor.doc