Capitalul întreprinderii

Termenul de capital poate fi definit din punct de vedere economic ca acel factor de producție format din ansamblul bunurilor care nu servesc direct nevoilor de consum ale oamenilor ci reintră in procesul de producție pentru a da naștere în final la noi bunuri și servicii în scopul obținerii de profit .Din punct de vedere financiar-contabil capitalul este ansamblul de resurse (elemente de pasiv) folosite pentru finanțarea activității întreprinderii în mod durabil (activele). Cu ajutorul capitalurilor, societatea îşi procură mijloacele economice necesare: utilaje, clădiri, mijloace de transport, stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar , etc.

Capitalul unei întreprinderii este format din: capitalurile propii și capitalurile împrumutate.

Capitalurile propii se formează la începutul activitații entității din surse sau contribuții interne dar și externe .Contribuţiile externe includ aportul proprietarilor şi eventual unele aporturi ale statului,cele ale unor organizaţii specializate, iar sursele interne provin în special din capitalul de autofinanţare al firmei.

Pe parcursul activității entității capitalul propiu se modifică prin creștere sau diminuare și se lichidează la sfârșitul existenței acesteia. Capitalul propiu numit și patrimoniu net,situație netă sau avere netă cuprinde capitalul social,rezervele,rezultatul exercițiului curent, rezultatul exercițiului reportat ,primele de capital,provizionele reglementate,fondurile proprii și subvenții pentru investiții.

Capitalurile împrumutate sau datorii totale cuprind datoriile la termen și datoriile pe termen scurt.Datoriile la termen sunt surse atrase de întreprindere de la alte societăţii sau de la bănci , sub forma împrumuturilor pe termen mediu şi lung. Ele sunt rambursabile la scadenţă şi purtă toare de dobândă. Din aceasta categorie fac parte:

împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni,credite bancare pe termen mediu şi lung

datorii legate de participaţii,alte împrumuturi.Datoriile pe termen scurt sau de exploatare nu sunt purtătoare de dobânda.Din această categorie fac parte datoriile față de furnizorii,personal etc. Capitalul propiu împreună cu datoriile la termen formează capitalul permanent.

Reflectarea în contabitatea financiară a capitalurilor societăţii comerciale se realizează cu ajutorul clasei de conturi nr. 1 din Planul General de Conturi.Conturile din claca 1, întrucât reflectă resursele întreprinderi (componente ale pasivului patrimonial) funcţionează după regula de pasiv. Conturile de capital încep să funcţioneze prin a se credit şi se creditează cu existentul iniţial şi cu majorările de pasiv ( la constituirea rezervelor ) , se debitează cu micşorările de pasiv ( la constituirea resurselor ) , iar soldul final creditor reflectă resursele neutilizate încă ( existente ).

Aceste componente ale capitalului poartă denumirea de structură a capitalului sau structura financiară a întreprinderii, reprezentarea schematică a acesteia putând fi redată astfel:

PASIV TOTAL (CAPITALURI TOTALE) CAPITALURII ÎMPRUMUTATE (DATORII TOTALE

DATORII DE EXPLOATARE

(PE TERMEN SCURT)

DATORII

LA TERMEN

(PE TERMEN LUNG) CAPITALURI PERMANENTE

CAPITALURI PROPRII

Structura capitalului întreprinderii

Orice întreprindere individuală sau formă de societate nu poate fi înființată dacă nu dispune de un nivel minim de capital propriu.Unul din modurile de procurare a capitalului propiu sunt sursele externe precum aportul propietarilor. Aceștia trebuie să angajeze un minim de aport care constituie capitalul social al firmei. Fiecare asociat în schimbul aportului său va primi un număr de părți sociale/acțiuni care reprezintă dreptul lor asupra capitalului. Acțiunea este un titlu de participare care conferă posesorului său calitatea de asociat/acționar dându-i dreptul la o parte proporționala din beneficiile nete distribuite. Acționarul primește un dividend, după ce din beneficiile brute s-au efectuat scăzăminte pentru plata impozitelor și constituirea rezervelor legale. În caz de lichidare a societații, acționarul va primi sumele cu care a contribuit la crearea capitalului, însă numai după ce au fost achitate datoriile către ceilalti creditori. Deținătorul unei acțiuni care dorește să-și recapete fondurile imobilizate nu poate să ceară întreprinderii contravaloarea lor, dar le poate negocia pe piețele de acțiuni.Schimburile care au loc pe piața se fac in funcție de cererea și oferta de acțiuni potrivit unor estimări subiective ale pieței asupra valorii întreprinderii.Cursul acțiunilor poate fluctua peste sau sub valoarea nominală,in funcție de rezultatul economico-financiar al firmei,rezultatele care sunt obținute din bilanțurile si conturile de profit si pierdere care trebuie sa fie publicate. Capitalul social al unei întreprinderii este stabilit în mod obligatoriu in statutul societății sau contractul de societate, iar orice modificare a lui implică modificarea corespunzătoare a acestor acte. Capitalul social se diferențiază în capital social subscris nevărsat și capital social subscris vărsat.Capitalul social subscris nevărsat este capitalul pe care propietarii întreprinderii s-au angajat să-l pună la dispoziția acesteia.În măsura în care capitalul este eliberat sau capitalizat efectiv în bani sau natură el devine capital social subscris vărsat.